Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Salvatorii de la ISU Targu Mures au castigat Trofeul mondial pentru echipa cu cea mai rapida dezvoltare din lume
Echipajul format din Sergiu Cotea, Ioan Sima, Claudiu Mihesan, Vlad Toma, Eugen Anca soi Adrian Sacarea a primit trofeul din partea presedintelui „World Rescue Organization”, Dan Zenge. Timp de patru zile, 66 de echipaje de salvatori (34 de echipaje de descarcerare si 32 pe partea de trauma), formate din peste 600 de oameni din […]
Trofeul sanatatii la fileu, adjudecat de colegul nostru Francisco Stoica
Impreuna cu Pompiliu Serbanescu, el a castigat Trofeul de tenis „9 Mai”. Francisco Stoica, unul dintre colaboratorii de baza ai Sanatatea Buzoiana, demonstreaza astfel ca este importanta nu doar promovarea sanatatii prin miscare, ci si exemplul in acest sens. De aproape un an, cat avem de la lansarea oficiala, prin Sanatatea Buzoiana v-am oferit, […]