Un pic mai bine pentru pacienți: Analize și investigații medicale decontate de CNAS peste valoarea de contract
Între acestea se regăsesc analizele recomandate de medic pentru monitorizarea unor boli cronice, în scop de prevenție, pentru suspiciune sau monitorizare de boală oncologică, monitorizarea evoluției sarcinii sau pentru detectarea virusurilor hepatice și HIV.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) transmite că furnizorii de servicii medicale paraclinice în ambulatoriu aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, respectiv, pacienții cărora medicii prescriptori le-au emis bilete de trimitere la analize și investigații (pe formular specific sistemului de asigurări sociale de sănătate), că mai multe categorii de servicii paraclinice se decontează peste valoarea de contract.
Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, intrat în vigoare în 2023, a eliminat plafonul lunar pentru decontarea analizelor medicale realizate în scop preventiv.
Pentru ca pacienții să poată beneficia de gratuitate chiar și după ce se termină „plafonul” pe luna respectivă, biletul de trimitere eliberat de către medicii prescriptori trebuie să fie marcat cu anumite indicații, specifice fiecărei categorii de analize și investigații.
CNAS reamintește că se decontează peste valoarea de contract:
* Analizele și investigațiile recomandate persoanelor asigurate pentru monitorizarea unor boli cronice, dacă biletul de trimitere este marcat cu una din indicațiile „Monitor 2”…„Monitor 8”;
* Analizele și investigațiile recomandate persoanelor asigurate și neasigurate în scop de prevenție, dacă biletul de trimitere este marcat cu una din indicațiile „PREV 1”…„PREV 7”;
* Analizele și investigațiile recomandate persoanelor asigurate și neasigurate pentru confirmarea/infirmarea suspiciunii de boală oncologică, dacă biletul de trimitere este marcat cu indicația „SO”;
* Analizele și investigațiile recomandate persoanelor asigurate cu afecțiune oncologică, dacă biletul de trimitere este marcat cu indicația „AO”;
* Analizele şi investigaţiile recomandate persoanelor asigurate de medicii de familie şi medicii de specialitate obstetrică-ginecologie în cadrul consultaţiilor de monitorizare a evoluţiei sarcinii, dacă biletul de trimitere este marcat cu indicația „G”;
* Analizele recomandate persoanelor neasigurate în vederea efectuării testării pentru virusul hepatitic B, virusul hepatitic C şi la gravidă, virusul HIV, dacă biletul de trimitere este marcat cu indicația „HS”.