Incep negocierile pentru serviciile medicale ce vor fi decontate de CNAS
Timp de patru zile, asocatiile si organizatiile profesionale, cele patronale si sindicale vor negocia, cu responsabilii CNAS, Normele de aplicarea Contractului Cadru privind serviciile medicale pentru acest an.
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a stabilit calendarul intalnirilor cu profesionistii din sanatate, in vederea consultarii sau a negocierii referitoare la Proiectul Normelor metodologice de aplicare a Contractului Cadru (CoCa) pe 2017, privind conditiile acordarii asistentei medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate.
Astfel, incepand de astazi si pana pe 2 februarie, reprezentantii CNAS se vor intalni cu reprezentantii organizatiilor profesionale – Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali, Ordinul biochimistilor, Biologilor si Chimistilor -, cu cei ai organizatiilor patronale si cu organizatiile sindicale reprezentative din domeniul medical.
Potrivit CNAS, programul se deruleaza pe parcursul a 4 zile respectiv pe 30, 31 ianuarie si 1, 2 februarie 2017 si au ca obiect negociere/consultarea referitoare la proiectul de act normativ mentionat „numai cu organizatiile prevazute de Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”.
Luni, negocierile si consultarile se vor purta cu organizaţiile patronale, sindicale si profesionale reprezentative din domeniul medical pe partea de asistenta medicala ambulatorie pentru specialitatile paraclinice, asistenta medicala primara, asistenta medicala ambulatorie pentru specialitatile clinice, asistenta medicala ambulatorie pentru specialitatea recuperare, medicina fizica si balneologie, spitale si unitati sanitare cu paturi de recuperare (sanatorii, preventorii).
Marti, consultarile pe aceleasi componente se vor purta intre reprezentantii CNAS si Colegiul Medicilor din Romania; Colegiul Medicilor Dentisti din Romania; Colegiul Farmacistilor din Romania; Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor şi Asistentilor Medicali din Romania; Ordinul Biochimistilor, Biologilor si Chimistilor in Sistemul Sanitar din Romania.
Miercuri si joi vor avea loc consultari cu organizatiile patronale, sindicale si profesionale pe partea de medicamente cu si fara contributie personala in tratamentul ambulatoriu, dispozitive medicale in ambulatoriu, consultatii de urgenta la domiciliu si transport sanitar neasistat acordat de unitati specializate private, asistenta medicala dentara, ingrijiri medicale la domiciliu si ingrijiri paliative la domiciliu.