CJAS Buzău a primit peste 81 de milioane de lei în urma rectificării bugetare

16 decembrie 2019 | 0 comentarii |

A fost astfel rezolvată problema decontării facturilor pentru concedii medicale, s-au asigurat sumele pentru salariale din spitale și s-au suplimentat cele pentru medicamente, servicii medicale și dispozitive. 

 

Se apropie Sărbătorile, iar pe ultima sută de metri, pacienții buzoieni pot fi siguri că dacă au nevoie de servicii medicale, există bani, chiar dacă ne apropiem de sfârșitul anului. Nici personalul medical nu are motive de îngrijorare pentru plata salariilor, pentru că și la acest capitol au fost asigurate fondurile necesare, la rectificarea bugetară de la sfârșitul lunii noiembrie, precizează președintele director general al CJAS Buzău, Simona Anghel, care menționează că instituției pe care o conduce i s-au alocat peste 81 de milioane de lei (credite Bugetare și de Angajament) în urma rectificării bugetare operată prin OUG nr.71/ 2019.

După rectificare, CJAS Buzău a primit 34.716,33 mii lei Credite Bugetare (CB) și 46.390,36 mii lei Credite de Angajament (CA). În această săptămână achităm deja facturile pentru concediile medicale, unde aveam restanțe din iulie și pentru care ni s-au alocat 11.000.000 lei. De asemenea, au fost suplimentate cheltuielile de personal cu 328.160 lei, precum și sumele transferate pentru plata salariilor din spitale, care se acordă din bugetul Casei, ca urmare a creșterilor salariale. Avem la dispoziție 11.802.070 lei (CA și CB), așa că angajații din spitale nu trebuie să se teamă că nu-și vor primi salariile de Sărbători și drepturile salariale aferente lunii decembrie”, a explicat Simona Anhghel, pentru SănătateaBuzoiană.ro.

 

Simona Anghel

Bani în plus s-au primit și pentru medicamentele compensate și gratuite pe care buzoienii le pot primi pe bază de prescripție medicală pentru afecțiuni acute și cronice – peste 12 milioane de lei, dar și pentru medicamentele destinate pacienților incluși în programele naționale de sănătate, pentru care s-au alocat în plus peste 7,6 milioane de lei, cât și pentru medicamentele cost-volum pentru care s-au dat în plus 531.230 lei (credite bugetare și de angajament).

Și pentru decontarea servicilor clinice și paraclinice, atât din spitale cât și din ambulatoriile de specialitate din județ, a fost suplimentat bugetul cu peste 20 de milioane de lei, astfel că „vor fi bani suficienți pentru ca pacienții să primească îngrijirile de care au nevoie, iar furnizorii de servicii medicale să nu aibă motive de îngrijorare. De asemenea, am primit sume suplimentare și pentru pentru pacienții tratați în spitale și care sunt incluși în programele naționale de sănătate, dar și mai mulți bani pentru materiale sanitare și dispozitive medicale”, a mai spus Simona Anghel.

La sfârșitul lunii trecute, Ministerul Sănătății a primit în urma rectificării bugetare 2.898,9 milioane de lei în plus, reprezentând atât credite bugetare, cât și credite de angajament, iar banii au fost alocați în principal pentru derullarea activităților medicale și a programelor de sănătate, pentru plata salariilor medicilor rezidenți și a personalului medical din structurile de primiri urgenţe, precum și pentru majorarea transferurilor către bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, care în urma diminuării unor cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă, a proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, a unor cheltuieli de personal și a altor transferuri a primit 3.125,2 milioane de lei.

 


Adaugati un comentariu


 

*