Zâmbete de campanie

19 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

Mergem din nou la vot, peste puțin timp. Din cauza crizei sanitare, cei care aspiră la o funcție de senator sau de deputat își fac campanie electorală din ușă în ușă și în mediul online, nu mai pot face baie de mulțime și petreceri cu lăutari. Care mai de care se laudă că va face ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani, deși mulți dintre ei puteau să-și dovedească eficiența și buna credință până acum. Mizează pe uitare, pe toleranță și pe ignoranța alegătorului…

Aproape nimeni nu-i mai crede, dar românii găsesc încă puterea de a face haz de necaz…

 

Într-o zi, plimbându-se pe stradă, un important șef de partid politic a fost accidentat de un camion și a murit. Sufletul său s-a ridicat la cer și iată-l față în față cu Sfântu’ Petru:

– Bine ai venit în Rai! zice Sfântu’ Petru. Înainte de a intra, ar fi o problemă… Vezi tu, foarte rar un politician de talia ta ajunge aici și nu prea știm ce să facem cu tine… Dar vom proceda așa: vei petrece o zi în Iad, apoi una în Rai, și-ți vom permite să alegi locul unde să-ți petreci eternitatea.

Omul a fost condus la ascensor, care a tot coborât până în Iad. Ușile s-au deschis și omul s-a trezit drept în mijlocul unui teren de golf, elegant și verde. Ceva mai departe se vedea un club, iar în fața, foștii colegi de partid și parteneri de afaceri deja decedați, îmbrăcați în haine elegante și foarte mulțumiți.

Au alergat să-l salute, l-au îmbrățișat și au început să-și amintească de timpurile bune, când se îmbogățeau pe spinarea poporului… Au jucat cu mare plăcere o partidă de golf, apoi au cinat împreună la club, delectându-se cu manguste și caviar, iar noaptea – în compania unor tinerele frumoase și libertine.

S-a întâlnit chiar cu Diavolul cel mare, care s-a dovedit a fi un tip simpatic, distractiv, care a spus glume și a dansat. A fost atât de bine, că nici nu și-a dat seama când s-a facut ora de plecare. Toți l-au condus la ascensor… A tot urcat, până la poarta Paradisului, unde îl aștepta Sfântu’ Petru:

– Acum e momentul sa intri in Paradis! – i-a zis Sfântul Petru.

Omul politic (fără scrupule, bine-nțeles) a petrecut următoarele ore de pe un norișor pe altul, atingând harpa și cântând.

Cele 24 de ore au zburat, iar Sfântu’ Petru a revenit:

– Ai petrecut o zi în Iad și una in Rai, acum e momentul să alegi!

Omul s-a gandit un moment, apoi a spus:

– Raiul este chiar frumos, dar cred că mai bine m-aș simți în Iad.

Sfântu’ Petru l-a însoțit la ascensor și l-a coborât în infern. Când s-au deschis ușile, s-a trezit în mijlocul unui teren uscat, acoperit cu tot felul de mizerii. Și-a văzut prietenii îmbrăcați în zdrențe, scotocind prin gunoaie. Diavolul cel mare l-a întâmpinat și l-a bătut pe umăr, invitându-l să-și ia locul în primire.

– Nu înțeleg, bâgui politicianul, ieri am fost aici și erau femei frumoase, teren de golf, am mâncat bunătăți și ne-am distrat de minune. Și acum tot ce aveți este un teren uscat, plin de porcării, și prietenii mei par niște amărâți.

Diavolul cel mare zâmbi și zise:

– Ieri eram în campanie electorală, azi ai votat.

***

O doamnă cade pe scări şi îşi fracturează un picior.

Un domn o ajută să se ridice.

– Mulțumesc, domnule, vă rămân profund îndatorată! – zice doamna.

– Nu vă faceți probleme, puteți scăpa de această grijă, votându-mă la alegerile parlamentare. Candidez la Senat! – zice el, zâmbind amabil.

– Domnule, eu m-am lovit la picior, nu la cap…

***

Care este diferenţa dintre un prost, un deştept, un politician şi un diplomat?

Prostul – spune ce ştie

Deşteptul – nu spune ce nu ştie

Politicianul – spune ce nu ştie

Diplomatul – nu spune ce ştie.

***

Hoții de buzunare amenință că, dacă mai continuă mult distanțarea asta socială, sunt obligați să intre în politică…

 

Notă: Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.

 

*Aceasta este o rubrică de bancuri / umor / pamflet/ anecdote și va fi tratată ca atare. 

 


Adaugati un comentariu


 

*