Zâmbete de… post

10 decembrie 2020 | 0 comentarii |

Postul Crăciunului, este tinut cu strictețe de credincioși care, în această perioadă îmbină pocăința cu milostenia și fapta bună, mai mult decât în alte perioade ale anului. Biserica ne învață că în Postul Crăciunului, timp de 40 de zile, credincioșii nu gustă carne, lactate și ouă, iar în zilele de luni, miercuri și vineri mâncarea se consumă fără ulei și nu se bea vin, cu excepția zilelor în care se prăznuiește un sfânt însemnat cu cruce neagră în calendar, când creștinii au voie să consume vin și untdelemn, iar dacă sărbătoarea este cu cruce roșie, în acea zi este dezlegare și la pește.

De asemenea, în zilele de sâmbătă și duminică, până pe 20 decembrie inclusiv, se poate consuma untdelemn, pește și vin. În ziua de Ajun se mănâncă doar seara și doar grâu fiert îndulcit cu miere, turte din făină, covrigi și poame.

Tradiția spune că, în postul Crăciunului, este bine ca fetele nemăritate să bată pernele, pentru a-și găsi ursitul mai repede și pentru a-și îmblânzi soarta.

Românii, despre care se știe că sunt mari iubitori de bancuri, n-au catadicsit să facă glume și despre Postul Crăciunului, așa că vă oferim și noi câteva dintre cele mai haioase, ca să începem ziua cu un zâmbet și să trecem mai ușor peste restricții…

 

Merge preotul cu icoana prin sat, înainte de Crăciun, iar când ajunge acasă la Marin, îl vede mâncând carne:

– Măi, Marine, tu mănânci carne în zilele de post?

– Nu părinte, dar azi nu-i nici miercuri, nici vineri!

***

L-am Întrebat pe prietenul meu Costică:

– Chiar ești hotărât ca de azi înainte să ții post negru, cum ai spus?

– Doar mă știi, îmi răspunde el, sunt om de cuvânt. De azi înainte voi tine post negru… între mese!

***

Ion se duce la biserică, iar preotul îl întreabă:

– Ioane, ții post?

– Da, părinte.

– Înseamnă că nu mănânci carne.

– Nu, părinte.

– Dar lactate mănânci?

– Nici lactate nu mănânc, atât cât ține postul.

– Auzi, dar de băut bei?

– Cum să beau?! Vinul roșu… sângele Domnului… Nu se poate, că e post.

– Măi, Ioane, dar nevasta o iubești seara?

– O iubesc părinte, că sunt tânăr.

– Păi, tu ții regim alimentar, nu ții post…

***

Patriarhul Daniel recomandă evitarea înjurăturilor „de dulce”, în post:

– Când înjură, credinciosul trebuie renunţe la expresiile cu carne. Le știm cu toții, nu mai insistăm asupra lor. În locul lor se vor folosi înjurăturile vegetariene: „Ești varză!” , „Ceapa mă-tii”, „Morcovarule!”, „Da-ţi-aş mure!”, „Dă-te-n spanac” sau „Poate-ţi dau o castană!”

***

Barem de corectare la testele de absolvire a Institutului de Teologie:

* De ce vreţi să fiţi preot?

a) pentru că îmi place (10 puncte)

b) pentru că „profesor de religie“ e o meserie penibilă (50 de puncte)

c) pentru că îmi permit taxa de primă înmatriculare în BOR (100 de puncte)

* Aţi preacurvit vreodată?

a) nu (0 puncte)

b) niciodată. Eu curvesc moderat, nu întrec niciodată măsura (10 puncte)

c) uneori, dar numai cînd era dezlegare la peşte (100 de puncte).

* Etica în comunitate: v-aţi lăsa sedus de o enoriaşă?

a) nu (0 puncte)

b) da (0 puncte)

c) da, dar numai dacă este o enoriaşă de post (100 de puncte)

* Că veni vorba: care dintre posturi trebuie respectat obligatoriu?

a) postul Paştelui (10 puncte)

b) postul Crăciunului (10 puncte)

c) postul Trinitas TV (100 de puncte)

* Test de perspicacitate: cum deosebiţi o călugăriţă reală de una falsă?

a) călugăriţa falsă are tocuri (10 puncte)

b) călugăriţa falsă are nunchaku în loc de mătănii (10 puncte)

c) călugăriţa falsă nu are gemeni cu un confrate local (100 de puncte)

* Credeţi în Dumnezeu?

a) desigur! (0 puncte)

b) da, chiar dacă m-a dezamăgit nasol la pokerul de aseară (10 puncte)

c) staţi puţin, ce treabă are Dumnezeu cu Biserica? (100 de puncte)

* Cum calculaţi tariful pentru înmormântări:

a) pe kilometru (10 puncte)

b) pe oră (10 puncte)

c) pe kilogram (100 puncte)

* Care este formula corectă de adresare către un superior ierarhic:

a) sfinţia voastră (10 puncte)

b) preasfinţia voastră (10 puncte 6,66 puncte bonus)

c) să trăiţi, ordonaţi! (100 de puncte)

* Unde vă vedeţi peste 5 ani?

a) în mijlocul enoriaşilor (0 puncte)

b) într-o parohie urbană (10 puncte)

c) într-un Porsche ultimul tip (100 de puncte)

 

*Aceasta este o rubrică de bancuri / umor / pamflet/ anecdote și va fi tratată ca atare. 

 


Adaugati un comentariu


 

*