Primul deces in Romania din cauza virusului West Nile

5 august 2016 | 0 comentarii |

O batrana din Ialomita a murit dupa ce a fost infectata cu acest virus, dar Ministerul Sanatatii spune ca nu exista motive de teama, decesul femeii survenind pe fondul varstei inaintate si al unor boli cronice asociate.

 

tantarO femeie in varsta de 79 de ani, din Ialomita, a murit, dupa ce a fost infectata cu virusul West Nile, anunta Ministerul Sanatatii. Este primul deces provocat de acest virus anul acesta si primul din ultimii patru ani. Batrana a fost internata in data de 28 iulie, iar cateva zile mai tarziu a decedat, dar trebuie sa avem in vedere ca avea deja boli cronice asociate, o patologie complexa care a cauzat complicatii, a explicat purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii, Laurentiu Colintineanu.

Intr-adevar, femeia de 79 de ani din Ialomita a fost internata cu suspiciunea de meningita acuta, cauzata de virusul West Nile. Medicii au confirmat diagnosticul de meningoencefalita, iar aceasta, asociata cu celelalte boli de care suferea pacienta, a generat complicatii, organismul ei neputand face fata acestei infectii. Trebuie sa avem in vedere ca era o pacienta in varsta, cu o imunitate scazuta, iar celelate afectiuni cu care era in evidenta medicilor au determinat o evolutie nefavorabila a starii sale de sanatate”, a spus Colintineanu. El a dat insa asigurari ca populatia din Romania nu are motive de ingrijorare sau de teama, pentru ca deocamdata nu sunt decat cateva cazuri izolate, iar incidenta formelor grave de afectiuni neurologice ce pot fi dezvoltate de persoanele infectate este foarte mica si in special la persoanele varstnice, cu patologie asociata.

 

bolnav-hepatitaAnul acesta a mai fost confirmat un caz de West Nile la o batrana de 70 de ani, din Braila, unde au existat doua suspiciuni, dar numai una s-a confirmat. West Nile este un virus transmis de tantari, atat in regiunile tropicale, cat si in cele temperate.

Potrivit Centrului de Prevenire a Bolilor Transmisibile din SUA (Center for Disease Control and Prevention, CDC), 70 – 80% dintre persoanele care sunt infectate cu virusul West Nile nu dezvolta niciun fel de simptome si mai putin de 1% din persoanele care sunt infectate dezvolta probleme neurologice precum encefalita sau meningita. Dintre toate formele posibile de boala cauzata de acest virus, rata de mortalitate in grupele de risc, cu precadere persoanele varstnice cu patologie asociata, este in medie de 4%, incidenta formelor grave si a decesului fiind extrem de redusa.

Medicii infectionisti confirma la randul loc ca nu avem motive de ingrijorare, chiar daca aceste infectii sunt specifice sezonului cald. La Institutul Matei Bals, spre exemplu, anul acesta au fost 9 suspiciuni, dar numai una s-a confirmat, cel al batranei care a decedat.

 

tantari-1West Nille se transmite prin piscaturile tantarilor infectati si incepe sa se manifeste la 3-14 zile de la contactul cu virusul.

Simptomele sunt: dureri de cap, febra mare, intepenirea gatului, greata si varsaturi, convulsii, epuizare musculara, ameteala, frisoane, paralizie. Specialistii sustin ca nu exista tratament specific pentru West Nile, pentru ca nu exista un antibiotic. Tratamentul se efectueaza in functie de simptomele pe care persoana infectata le manifesta.

Medicii recomanda ca mai ales la orele cand tantarii sunt mai activi (seara), sa ne ferim de piscaturile de tantari. Pe langa dezinsectiile pe care ar trebui sa le faca autoritatile publice locale, medicii recomanda utilizarea repelentelor atunci cand iesim din casa si mergem intr-o zona in care stim ca sunt tantari. Prima masura care trebuie luata daca am fost intepati este spalarea locului cu apa si cu sapun. Daca mancarimea nu cedeaza in doua ore, trebuie cerut ajutorul medicului. De asemenea, daca iesim seara din casa, este recomandat ca gatul, bratele si picioarele sa fie acoperite, iar hainele de culoare deschisa sa fie evitate, pentru ca insectele sunt atrase de nuantele calde.

Ca sa nu riscam sa fim piscati de tantari in timpul somnului se recomanda montarea de plase contra tantarilor la geamuri, iar seara, inainte de culcare, se poate porni aerul conditionat la o temperatura foarte scazuta, lasand fereastra deschisa o perioada mai lunga de timp. In plus, mirosul emanat de frunzele de nuc arse, fumul betisoarelor parfumate si aroma de scortisoara gonesc tantarii.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*