Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Aproape 128.000 de buzoieni au primit pensii mai mari în primul trimestriu al acestui an
Începând cu 1 septembrie, valoarea punctului de pensie va crește la 1.265 lei, iar pensia socială se va mări de la 640 la 704 lei. Începând cu 01 ianuarie 2018 valoarea punctului de pensie a fost majorată de la 1000 de lei la 1100 de lei, valoare care se menține până la 1 septembrie […]
Casa de Pensii Buzău aduce lămuriri privind pensiile în 2019
Valoare punctului de pensie și pensia minimă garantată majorate în iulie 2018 vor crește din nou la 1 septembrie 2019, însă de la 1 ianurie crește contribuția minimă obligatorie, ca urmare a creșterii salariului minim. Casa de Pensii Buzău, înștiințează beneficiarii sistemului public de pensii, asigurați și pensionari, precum și beneficiarii unor legi speciale […]