60 de unități de învățământ din județul Buzău încep anul școlar fără autorizație sanitară

Toate aparțin sistemului public de învățământ, iar majoritatea acestora se află în mediul rural.

 

Vacanța de vară este pe sfârșite, au mai rămas doar 10 zile până la începerea unui nou an școlar, dar ca în fiecare toamnă, unele școli nu sunt pregătite să-și primească elevii în condiții civilizate.

Despre acest subiect s-a discutat și în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Buzău din această dimineață, în cadrul căreia directorul executiv al DSP și inspectorul școlar general au prezentat stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ din judeţ, pentru începerea anului şcolar. Inspectorul general școlar, Florina Stoian, a precizat că „la această dată, lucrările de igienizare a spaţiilor şcolare sunt în curs de derulare, gradul de realizare a acestor lucrări fiind între 80% și 85% în majoritatea spaţiilor şcolare”, menționând că există și unităţi de învăţământ în care lucrările de igienizare au fost finalizate.

În ceeea ce privește stadiul pregătirii din punct de vedere igienico-sanitar a unităţilor de învățământ și ocrotire a copiilor, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Buzău a precizat că peste 10% au încă probleme. „În evidențele DSP Buzău sunt înregistrate 576 de unități pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, respectiv, creșe și alte unități de educație timpurie, unități de învățământ preșcolar – grădinițe cu program prelungit și grădinițe cu program normal, unități de învățământ școlar – școli generale, licee, grupuri școlare, unități de învățământ special, unități de învățământ superior, internate și cantine școlare”, a precizat Cristina Ungureanu, directorul DSP.

 

Cristina Ungureanu

La momentul actual, 516 dintre acestea dețin autorizație sanitară de funcționare, iar celelalte 60 (10,41%) nu corespund criteriilor de autorizare pe care inspectorii sanitari le verifică, potrivit legislației în vigoare. Cristina Ungureanu a precizat că toate cele 60 de unități neautorizate igienico-sanitar aparțin învățământului de stat, iar marea lor majoritate se află în mediul rural. Mai precis, este vorba de 51 de unități neautorizate, care se află în mediul rural, în timp ce în mediul urban sunt neautorizate doar nouă unități. Cele mai multe unități neautorizate în mediul urban sunt grădinițe cu program normal – 4 la număr – urmate de două școli generale. Acestora li se adaugă o creșă, o grădiniță cu program prelungit și un internat.

În ceea ce privește mediul rural, cele mai multe unități de învățământ neautorizate sunt școli generale, 28 dintre acestea aflându-se în situația respectivă. Acestora li se adaugă 23 de grădinițe cu program normal. „Din păcate, încă mai există la nivelul județului unități de învățământ care nu dețin o sursă de apă potabilă”, a precizat directorul DSP Buzău în cadrul Colegiului Prefectural, menționând că este vorba de cinci grădinițe din comunele Brăiești, Buda, Grebănu Odăile și Tisău, și 10 școli din Mărgăritești, Odăile, Pănătău, Pătârlagele, Racovițeni, Sărulești, Viperești și Mânzălești – aici fiind vorba de trei școli fără apă potabilă.

 

Ca și în anii anteriori, la începutul lunii august, DSP Buzău a reamintit primăriilor obligația remedierii deficiențelor apărute în unitățile de învățământ, precum și ceas privind asigurarea apei potabile din surse autorizate sanitar și monitorizate permanent. De asemenea, prin două adrese trimise în luna august a anului trecut dar și în aceeași lună a anului în curs, DSP a solicitat fiecărei primării controlul potabilității apei din colectivitățile de copii, pana la începutul anului școlar.

Pe lângă lipsa apei potabile, alte motive pentru care DSP nu a eliberat autorizații igienico-sanitare pentru cele 60 de unități de învățământ sunt spațiile subdimensionate, iluminatul natural necorespunzător, lipsa circuitelor funcționale, funcționarea în spații necorespunzătoare, cum ar fi parterurile de bloc sau clădiri vechi și deteriorate, grupuri sanitare degradate sau chiar lipsa acestora, și lipsa instalațiilor de apă pentru igienizarea mâinilor, la grupurile sanitare.

În evidențele instituției se mai află trei grădinițe și cinci școli generale în curs de reabilitare, precum și patru grădinițe și șase școli generale care nu au solicitat autorizare igienico-sanitară, fiind notificat în acest sens de către DSP, pentru a-și depune documentația necesară.

Cristina Ungureanu a mai precizat că și în timpul anului școlar 2018-2019 se vor efectua controale tematice, iar „pentru neconformitățile constatate până în prezent au fost acordate măsuri și termene de remediere a deficiențelor, care se vor verifica cu ocazia acțiunilor de re-control”.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*