77 DE CUVINTE: Alerg după mine
Este frig şi-n literele cuvintelor, triluri zac pe crengi tăcute, primele flori stau încă înfăşurate în parfumul lor, se sparg muguri pe file de calendar, nu ştie ziua în ce anotimp se pierde…
Aleargă primăvara după drepturile ei, parcă şi eu alerg după mine în parcul gândurilor, stoluri de griji se înalţă speriate, de pe o bancă mă priveşte dimineaţa zilei, nu înţelege de ce mă urmăresc pe mine.
Doar un zâmbet poate schimba totul, îl am!