77 DE CUVINTE: Alte vremuri…

1 octombrie 2020 | 0 comentarii |

În gara din Buzău abia găseai loc pe peron.

Era duminica seara, studenţii aşteptau trenurile din Moldova pentru a merge la Bucureşti.

Erau atât de frumoşi, exista o energie pozitivă generată de chipurile luminoase.

Şi apărea pufăind trenul de Botoşani, abia îşi făcea loc, vagoanele nu se mai terminau…

Era plin deja, nu ştiu unde urcau toţi studenţii.

Parcă şi mecanicul locomotivei era obosit de atâtea vagoane.

Astăzi încep cursurile studenţii, aceeaşi energie pozitivă, dar alte vremuri…

 

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*