77 DE CUVINTE: Durerea din suflet
Am cutreierat ieri mai mult prin Buzău, la ora prânzului.
Lume multă, nu numai în piaţă, peste tot. În parcul din centru, toate băncile ocupate.
Soarele de toamnă întârziată, poate el a scos oamenii din case.
Şi măşti, numai măşti, am cercetat insistent privirea câtorva persoane care m-au privit şi ele cu atenţie, îmi păreau cunoscute, nu le-am putut opri, îndoiala…
Am simţit apoi o durere în suflet, adâncă, prea adâncă, trecem unii pe lângă alţii, trecem…