„75 de ani de inovaţie în oncologie pentru binele pacienților” la IOB
Peste 600 de specialiști în oncologie, chirurgie oncologică, radioterapie și specialități conexe s-au reunit la Zilele Medicale și Științifice ale Institutului Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” din București, în perioada 23-25 mai, pentru a aduce în primpan problemele oncologiei și noutățile în domeniu.
Conferința Națională „Zilele Medicale și Științifice ale IOB”, cu tema „Expertiză în oncologie”, care se desfășoară în sălile Amfiteatru și Biblioteca din cadrul IOB, a marcat, anul acesta, 75 de ani de existență a IOB și debutul Săptămânii Europene de Luptă Împotriva Cancerului (25-31 mai 2024).
Sub titlul „75 de ani de inovație în oncologie pentru binele pacienților”, evenimentul a fost organizat de IOB, având ca parteneri științifici Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București și Societatea Națională de Oncologie Medicală din România.
Pe parcursul celor trei zile dedicate evenimentului, lectorii au avut ocazia să-și împărtășească cunoștințele în domeniu și să facă schimb de idei, într-un cadru interactiv, iar medicii și asistenții medicali au beneficiat de informații științifice noi, completate de tehnologii terapeutice moderne, și de dialogul cu lectorii prezenți.
În deschiderea evenimentului, dr. Cătălin Popovici, managerul IOB, a declarat că pentru el „este o onoare și un privilegiu să vă întâmpin la evenimentul de celebrare a 75 de ani de existență a Institutului Oncologic București prof. dr. Alexandru Trestioreanu, unul dintre cele mai prestigioase așezăminte de îngrijire a pacienților cu cancer, dar și de formare a noilor generații de medici de cercetare medicală”, a spus dr. Călin Popovici.
Managerul IOB a subliniat că prevenția este esențială în lupta împotriva cancerului și și-a exprimat speranța că „prin acțiunile noastre transmitem un mesaj de încredere și promovăm cât mai mult prevenția împotriva acestei boli”, mulțumindu-le colegilor săi și întregului personal care își desfășoară activitatea în institut, pentru efortul depus în prevenția, diagnosticarea și tratarea cancerului. „Celebrăm munca noastră de prevenție, diagnostic și tratament al persoanelor cu cancer așa cum știm mai bine, printr-un amplu eveniment științific menit să ne facă mai buni în alinarea suferințelor pacienților care ni se adresează”, a subliniat Popovici.
Prezent la eveniment, ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a afirmat că „astfel de aniversări ne aduc în atenție două lucruri: o problematică cum este cea oncologică, care este extrem de importantă și care generează, pe de o parte, foarte multă dezbatere în spațiul public, iar pe de altă parte, nevoia găsirii unor soluții, inclusiv de finanțare a activităților care să permită un mai bun acces la diagnostic și tratament pentru pacienții oncologici. În al doilea rând, aduc în atenție existența unei instituții importante: Institutul Oncologic din București. 75 de ani nu sunt puțini pentru o instituție specializată în tratamentul pacienților oncologici, care de-a lungul timpului nu numai că a oferit asistență medicală, dar a și dat medicinii românești foarte, foarte mulți specialiști, profesori cunoscuți, care și-au dedicat viața pacienților lor și care au salvat probabil zeci de mii sau sute de mii de vieți. Cred că acest lucru este extrem de important și trebuie să-l apreciem ca atare”, a subliniat Alexandru Rafila, care a adăugat că, în noul Contract-cadru, ce intră în vigoare la 1 iulie, „vor fi incluse circa 100 de pachete pentru diferite tipuri de cancer”, iar în prezent se regândeşte normarea personalului medical, astfel încât să răspundă nevoii de îngrijire a pacientului care este diferită între diversele tipuri de instituţii medicale și se reorganizează reţeaua de tratament oncologic.
Cele aproximativ 100 de pachete de servicii incluse în noul Contract-cadru, pentru diferite tipuri de cancer, sunt structurate pe trei categorii: diagnostic, spitalizare de zi (extinderea bolii oncologice) și evaluarea indicatorilor clinico-biologici în vederea instituirii tratamentului.
„Sunt pachete destinate etapei de diagnostic oncologic – diagnostic pozitiv, diagnostic de evaluare a extensiei afecțiunii, de evaluare a statusului clinico-biologic al pacientului înainte de intrarea în tumor board. Cu alte cuvinte, am încercat să ușurăm și să îmbunătățim, în același timp, accesul pacienților la diagnostic. Sper ca acest proiect să elimine din întârzierile în etapa de diagnostic cu care se confruntă acum pacienții. De asemenea, se intenționează eliminarea unor pași greșiți, prin obligativitatea unor consulturi interdisciplinare, care nu vor mai lipsi: consultul oncologic, consultul chirurgical, cel al colegilor de la radioterapie, acolo unde se poate beneficia de aceste metode de tratament”, a explicat conf. dr. Michael Schenker, președinte Comisia de Oncologie Medicală, Ministerul Sănătății.
Specialistul a menționat însă că la fel „ca și celelalte proiecte care au fost realizate de Comisia de oncologie și de Grupul de lucru multidisciplinar de la Ministerul Sănătății, acestea pot fi îmbunătățite. Vom avea un an la dispoziție pentru a încerca aceste lucruri și apoi să le îmbunătățim prin experiența dobândită”.
Prima zi a evenimentului fost dedicată în special cancerului bronhopulmonar, tumorilor uroteliale și melanomului malign, iar în a doua zi, participanţii au putut participa la un curs de chirurgie a cancerului mamar, care a inclus identificarea și biopsia ganglionului santinelă în cancerul mamar, chirurgia cancerului mamar după tratament neoadjuvant, reconstrucţia mamară imediată folosind materiale aloplastice, mamoplastia verticală.
„Mai mult de jumătate dintre cancerele mamare din ţară sunt operate la IOB. Lucrul ăsta înseamnă nu doar tradiţie, ci și experienţă, și o evoluţie importantă a tipurilor de intervenţii”, a subliniat prof. dr. Alexandru Blidaru, șef secţie Chirurgie Oncologică II, care a identificat ca „puncte forte ale Institutului: tradiţia, experienţa, expertiza, standardizarea, faptul că îmbină mai multe generaţii, care alcătuiesc împreună un corp medical de-o valoare inestimabilă”.
A urmat sesiunea dedicată tumorilor digestive, iar ultima parte a Conferinţei „75 de ani de inovație în oncologie pentru binele pacienților” a fost rezervată cancerelor ginecologice – cancerul de col uterin, cancerul ovarian, carcinoamele scuamoase genitale.
Un accent deosebit s-a pus, în cadrul evenimentului, pe cancerele pediatrice. Secţia de Oncologie Pediatrică a IOB diagnostichează anual 21% (110-120 de cazuri din 422) de cazuri noi de cancer pediatric diagnosticate în România și acoperă 38% din toate tumorile solide pediatrice diagnosticate în România și 65% din toate tumorile cerebrale ale copilului. Secția este Centru național de excelenţă în tumori solide, tumori cerebrale și cancere foarterare la copii, Centru coordonator al reţelei naţionale de Oncologie Pediatrică și parte a Reţelei Europene de Referinţă pentru Oncologie Pediatrică (ERN PaedCan), în calitate de Centru Naţional asociat ERN PaedCan. „Această certificare a deschis universuri noi și posibilităţi noi de colaborare interdisciplinară internaţională: avem acces la tumor board internaţional, atunci când este cazul”, a explicat conf. dr. Monica Dragomir, șef secţie, vicepreședinte Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică (SROHP).
În același timp, Institutul Clinic Fundeni, acoperă 40% din cazurile de leucemii, fiind Centru de excelenţă pentru leucemii și hemopatii maligne. Prof. dr. Anca Coliţă, manager I.C. Fundeni și președinte SROHP, a prezentat „Diagnosticul și monitorizarea pacienţilor cu predispoziţie pentru cancere hematologice”.
O veste bună subliniată în cadrul eveninentului a fost aceea că a crescut supravieţuirea în cancerele copilului în România. Potrivit rezultatelor celui mai recent studiu pe această temă, publicat în 2023, se înregistrează o creștere semnificativă a numărului copiilor din România care trăiesc peste cinci ani după primirea diagnosticului de cancer. Astfel, la categoria de vârstă 0-14 ani, 74% dintre copiii diagnosticaţi în intervalul 2014-2017 erau în viaţă la monitorizarea de cinci ani, comparativ cu 69% în cazul copiilor diagnosticaţi în perioada 2010-2013. Cele mai spectaculoase creșteri au fost înregistrate pentru copiii cu tumori de sistem nervos central (de la 50% la 65% copii în viaţă la cinci ani de urmărire) și pentru cei cu tumori osoase maligne (de la 44% la 58%).
„Această creștere a ratelor de supravieţuire se datorează (…) mai ales faptului că am găsit echipele multidisciplinare, o comunicare extraordinară și în timp util cu chirurgi de toate specialităţile de care avem nevoie, ceea ce ne ajută să respectăm protocoalele exact cum trebuie”, consideră conf. dr. Monica Dragomir.
Așteptările sunt ca următorul raport, care analizează datele pentru 2018-2021 și va fi publicat în 2027, să prezinte cifre și mai bune. Media europeană a supravieţuirii la cinci ani pentru copiii cu cancer este de 81%, iar pentru Europa de Est, de 71%.
Dintre copiii diagnosticaţi cu forme de cancer la IOB, în intervalul 2018-2021, 30,5% prezentau metastaze la diagnostic. „E foarte important ca pacientul să aibă o calitate a vieţii bună”, a atras atențua dr. Amalia Constantinescu, Radioterapie III, IOB.
Înființat în 1949, Institutul Oncologic București reprezintă un punct de referinţă pentru tratamentul cancerului din România. Prin experienţa acumulată, echipele multidisciplinare formate și optimizarea secvenţei terapeutice, în urma întrunirii tumor boardului au tratat, în 2023, aproape 70.000 de pacienţi.
Evenimentul este creditat cu 28 de puncte EMC pentru medici și asistenți medicali.