Medicamentul Ozempic, retras de pe piață. Pacienții diabetici, nevoiți să-și schimbe tratamentul

12 iunie 2024 | 0 comentarii |

Medicamentul Ozempic, în toate cele trei concentraţii – 0.25 mg, 0,5 mg și 1 mg – şi sub formă de soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie, anunţă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

 

Medicamentul Ozempic va fi retras de pe piața farmaceutică, de la 1 august 2024, iar pacienții diabetici care-l folosesc în prezent vor fi nevoiți săși schimbe tratamentul, de la 1 august.

Conform informaţiilor primite din partea deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă (DAPP), medicamentul OZEMPIC (SEMAGLUTIDUM), în toate cele trei concentraţii (0,25 mg; 0,5 mg; 1 mg) şi sub formă de soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, din motive comerciale, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie 2024. Conform prevederilor legale, medicamentul OZEMPIC, nu va mai fi comercializat în România după această dată”, anunță Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

 

Potrivit ANMDMR, DAPP a informat că, după 1 august 2024, Semaglutida va fi disponibilă, totuși, persoanelor cu diabet zaharat de tip 2, în forma de comprimate orale, la recomandarea medicului. „În urma discuţiilor cu ANMDMR, producătorul şi-a luat angajamentul de a pune pe piaţă cantităţi care să asigure întreg necesarul pacienţilor care suferă de diabet zaharat de tip 2 şi care primesc în prezent tratament cu forma orală conţinând această moleculă sau cărora medicii de specialitate le vor recomanda înlocuirea tratamentului injectabil cu tratamentul sub formă de comprimate orale. Agenţia subliniază că va urmări respectarea acestui angajament, astfel încât să nu existe niciun impact negativ asupra pacienţilor diabetici”, informează agenția.

Odată cu retragerea medicamentului Ozempic de pe piață, ca urmare a faptului că producătorul nu s-a înțeles cu autoritățile române cu privire la preț, pacienților tratați de ani buni cu acest medicament injectabil le rămân câteva variante folosite în trecut, dar cu beneficii mai mici, spun medicii diabetologi.

 

Pacienții diabetici tratați cu Ozempic vor trece printr-o perioadă de readaptare la alte formule de tratament, producătorul medicamentului despre care medicii diabetologi spun că are rezultate extraordinare anunțând că îl retrag de pe piața din România de la 1 august. Medicii au la dispoziție, pentru pacienții lor, mai multe variante, însă „niciuna nu are la fel de multe efecte benefice precum Ozempic”, spun specialiștii. Cei mai mulți dintre medici le-au prescris deja pacienților lor alte medicamente, pentru că vestea că Ozempic nu va mai exista în farmaciile din România s-a răspândit repede, iar injecțiile sunt și astăzi de negăsit.

O variantă de tratament sunt medicamentele orale comercializate sub denumirea Rybelsus, care au aceeași substanță activă ca și injecțiile Ozempic. Există pe piață în trei concentrații, dar efectul nu este similar cu cel al injecțiilor nici chiar în cazul dozei maxime. Cei mai mulți dintre pacienți nu au reușit să se adapteze, însă, și să treacă peste efectele adverse ale medicamentului cu concentrație mare.

 

Medicii diabetologi spun că efectele au putut fi constatate la pacienții care de-a lungul timpului au refuzat injecțiile Ozempic și cărora le-au prezentat varianta tabletelor. Doar 10% dintre pacienți au tolerat doza maximă, spun medicii, cei mai mulți primind tableta cu concentrație de 7 mg, care ar avea doar 30% din efectul injecțiilor Ozempic. Medicamentul prezintă însă și inconvenientul că se administrează zilnic (injecțiile Ozempic se administrau săptămânal), iar timp de o jumătate de oră de la administrare pacientul nu trebuie să bea sau să mănânce.

Există și alte medicamente injectabile, indicate de către medicii diabetologi până la apariția Ozempic și cu care sunt tratați unii dintre pacienți și astăzi. Pentru prescrierea lor, pacienții trebuie investigați suplimentar. Unele injecții sunt cu administrare săptămânală, altele cu administrare zilnică, cele din urmă fiind, din acest motiv, mai greu acceptate de către pacienți. În prezent și acestea se găsesc destul de greu, existând perioade în care au lipsit din multe farmacii.

Firma care produce acest medicament este aceeași care a scos pe piață un medicament cu efecte chiar mai promițătoare decât cele ale Ozempic, atât pentru tratarea diabetului, cât și a altor boli. Medicamentul nou, disponibil deja în Germania, ar urma să fie aprobat și pe piața din România, în această toamnă.

 

Odată cu indisponibilitatea tratamentului cu Ozempic, medicii se așteaptă ca scăderea în greutate, aspectul care contează foarte mult în tratarea diabetului, mulți dintre pacienți fiind supraponderali, să fie primul efect care se va pierde la încetarea administrării acestor injecții.

Eficiența Ozempic în scăderea în greutate l-a făcut foarte căutat și de pacienții care nu suferă de diabet și care îl cumpărau cu scopul de a slăbi. Din acest motiv, în anumite perioade, diabeticii nu mai găseau tratamentul în farmacii. Specialiștii din sistemul medical spun că s-a ajuns în situația în care un medicament dovedit foarte eficient pentru pacienți, dar scump, care este decontat integral de stat în cazul diabeticilor, să nu mai fie disponibil la un moment dat.

Nu doar Ozempic va fi retras, este și cazul altor medicamente, pentru alte patologii, pentru că producătorii obțin prețuri mai bune peste hotare, în timp ce statul român insistă să mențină prețuri mici. Medicii sunt revoltați că astfel de medicamente nu vor mai fi accesibile românilor nici măcar contra-cost și lansează chiar ideea de se introduce o co-plată sau de a se găsi alte variante.

 


Adaugati un comentariu


 

*