Igiena, mâncarea sănătoasă și vaccinarea, recomandările medicilor la început de an școlar
Autoritățile de sănătate publică recomandă elevilor să păstreze regulile de igienă, iar în cazul apariției unor simptome de afecțiuni virale să se izoleze la domiciliu. Vaccinarea este recomandată ca cel mai eficient mijloc de prevenție pentru sezonul gripal.
Emoții mari, astăzi, la începutul noului an școlar, pentru cei aproximativ 3 milioane de elevi din 16.000 de școli din țară, care s-au reîntâlnit cu colegii și dascălii, au pășit pentru prima dată pragul școlii, al grădiniței sau al creșei, dar și pentru educatorii și părinții lor.
Anul școlar 2024-2025 a debutat cu mai multe schimbări, printre care feedback-ul dat de elevi profesorilor, înființarea unor săli speciale pentru elevii care deranjează orele, susținerea probelor orale de bacalaureat în timpul anului școlar. Școlile au acum posibilitatea de a le interzice elevilor nu doar să folosească telefoanele mobile în timpul orelor, ci și să intre cu ele în clădire. De asemenea, bursele de excelență, de merit, de reziliență și tehnologică vor fi condiționate de media 10 la purtare sau de calificativul foarte bine și de numărul de absențe nemotivate.
În județul Buzău, cele mai multe dintre cele 159 de unități de învățământ și 303 structuri care vor funcționa în acest an școlar și în care vor învăța aproape 58.000 de copii s-au pregătit din vreme pentru a-și primi elevii și profesorii în condiții bune, dar încă mai sunt școli fără apă curentă și cu toaletele în fundul curții. S-a înregistrat însă un progres față de anul trecut, când erau 37 de școli care aveau toaleta în curte, iar acum sunt doar 17.
Există însă în continuare multe școli fără aviz sanitar de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică sau sunt în curs de avizare (97) și fără aviz de protecție la incendii de la ISU (96).
În plus, 23 de unități de învățământ, atât din mediul urban cât și din rural, sunt încă în reabilitare, așa că elevii nu vor putea învăța în școlile și grădinițele lor, fiind relocați.
Întoarcerea copiilor în colectivități reprezintă și un moment în care autoritățile din sănătatea publică ridică gradul de alertă, în contextul în care epidemia de rujeolă abia a fost declarată închisă, numărul infectărilor cu SARS-CoV2 a înregistrat creșteri în ultima perioadă, iar sezonul gripal se apropie.
Ministerul Sănătății recomandă acordarea unei atenții deosebite față de starea de sănătate a copiilor și recomandă personalului medical triajul epidemiologic al copiilor la intrarea în colectivitate, dascălilor, o serie de reguli de igienă pe care trebuie să le reamintească elevilor și realizarea zilnică a unei inspecții vizuale a elevilor cu scopul identificării celor „care prezintă semne de febră/boală infecto-contagioasă”, iar părinților, să nu-și trimită în colectivitate copiii bolnavi.
Ca măsuri de prevenție se recomandă vaccinarea împotriva gripei sezoniere a elevilor eligibili și a personalului didactic și derularea de acțiuni de educare-informare a elevilor privind regulile care trebuie respectate pentru a preveni îmbolnăvirile respiratorii și menținerea unui stil de viață sănătos.
Medicii pediatri spun că odată cu întoarcerea copiilor în colectivitate, părinții au numeroase preocupări legate de sănătatea fizică și emoțională a celor mici, de la protecția împotriva bolilor infecțioase și imunitate, până la gestionarea stresului, adaptarea la ritmul școlar și alegerea activităților extracurriculare.
Pentru a le veni în ajutor, medicul pediatru Alina Iordache spune că „părinții trebuie să fie bine informați și să înțeleagă că, mai ales în cazul celor mici, urmează o perioadă de acomodare. Începutul școlii este solicitant, iar părintele trebuie să acorde atenție atât părții educaționale, cât și practicilor de prevenție, siguranță și igienă, cu care e bine să-l obișnuiască pe copil. În plus, trebuie să le asigurăm copiilor o alimentație sănătoasă și echilibrată, bogată în fructe, legume și proteine, evitând sucurile, produsele de tip fast-food și dulciurile în exces. La fel de importante sunt și orele de somn corespunzătoare vârstei, pentru ca organismul să fie odihnit și să facă față provocărilor, inclusiv la nivel imunitar”, recomandă medicul pediatru.
Dr. Iordache atrage atenția că, la intrarea în colectivitate, ar fi bine ca toți copii să aibă efectuate vaccinurile din Programul național de vaccinare, specifice vârstei, și atrage atenția asupra creșterii numărului de cazuri de tuse convulsivă în special în rândul copiilor de creșă și grădiniță. Iar înainte de debutul sezonului gripal, recomandă vaccnarea antigripală.
Medicii epidemiologi spun, la rândul lor, că acest „an școlar începe într-un context epidemiologic bun” și nu există riscul apariției unor focare de infecție, cel puțin în perioada imediat următoare.
Cei mai expuși rămân însă micuții din creșe și grădinițe, însă, vestea bună este că „am scăpat de epidemia de rujeolă”. În plus, „vremea a fost favorabilă și încă nu avem cazuri de infecții respiratorii, COVID-ul evoluează la cote foarte mici și nu au apărut încă virusurile gripale, de sezon, iar vaccinul gripal a apărut deja în farmacii. Important este însă ca, în continuare, copiii să aplice ceea ce au învățat – spălatul pe mâini, păstrarea unei distanțe oarecare față de colegi, evitarea intrării în colectivitate dacă apar simptomele unei viroze și vaccinarea antigripală, astfel încât debutul sezonului gripal, care începe la 1 octombrie, să-i prindă protejați și să-i ferească de complicații, iar lucrurile să fie în folosul tuturor”, a explicat dr. Carmen Scântei, epidemiologul șef al DSP Buzău.
Pe de altă parte, echipe mixte de control vor verifica, în zilele următoare, unitățile de învățământ, dotarea cabinetelor medicale școlare, modul în care se menține igiena în clase și cum se face triajul epidemiologic la începutul fiecărei zile de curs, dotările din școli și eventualele riscuri pentru integritatea fizică și psihică a copiilor.
„În toate școlile, cabinetele medicale (acolo unde acestea există) și-au reluat activitatea. Noi am verificat și verificăm în continuare, alături de colegii care răspund de igiena și confortul copiilor din școlile din județ, în echipe mixte, dacă sunt respectate normele în vigoare. Din punctul de vedere al DSP, reprezentantul Serviciului de Supraveghere și Control Boli Transmisibile e orientat în primul rând pe cabinetele medicale, pe organizarea și dotarea lor, dar și pe numărul de elevi dintr-o clasă, pe modul în care se face curățenia și dezinfecția, modul de îndepărtare a deșeurilor (mai ales a celor speciale). Alți specialiști, de la alte instituții, verifică starea logisticii din școli, calitatea apei etc. La final se va vedea dacă există situații în care trebuie să intervenim sau să recomandăm corectarea unor aspecte”, a specificat dr. Scântei.
În județul Buzău, doar 53 de unități de învățământ din mediul urban și 6 din rural au cabinete medicale școlare.