Primul hub de longevitate din România, inaugurat în București

8 noiembrie 2024 | 0 comentarii |

Deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului, oferiă o nouă abordare a sănătății, aliniată celor mai recente tendințe internaționale și axată pe prevenție și optimizarea vieții. 

 

Expand Labs marchează o premieră în România, prin inaugurarea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului, în București, pe Bd. Aviatorilor, nr. 48. Începând de luni, 18 noiembrie, hub-ul oferă o nouă abordare a sănătății, axată pe prevenție și optimizarea vieții, aliniată celor mai recente tendințe internaționale.

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 1 milion de euro, din care s-a dezvoltat infrastructura, au fost achiziționate echipamentele de ultimă generație și a fost dezvoltat un software intern care facilitează monitorizarea și personalizarea fiecărui program de sănătate disponibil.

Conform unui sondaj realizat de Global Wellness Institute, tot mai mulți tineri din întreaga lume sunt interesați de „wellness” și îmbătrânirea sănătoasă, având în vedere că îmbătrânirea nu este o boală. „Acest trend este alimentat de o conștientizare mai mare a importanței unui stil de viață sănătos și a prevenției bolilor cronice”, transmite Răzvan Preduchin, general manager și cofondator Expand Labs. 

 

Prevenție și biohacking

 

În ultima perioadă, există un interes crescut pentru utilizarea tehnologiilor inovative în menținerea sănătății și optimizarea performanței în viața de zi cu zi. Cu un focus pe prevenție activă și optimizare, Expand Labs aduce în prim-plan tehnici de biohacking menite să sprijine sănătatea pe termen lung și să prevină riscul apariției bolilor cronice, în vederea creșterii calității vieții, la orice vârstă.

Hub-ul oferă o gamă de servicii atent selecționată, care vizează componentele fundamentale ale longevității, printre care evaluări detaliate ale stării generale de sănătate (la 360°), protocoale personalizate nevoilor fiecărui individ și tehnologii de ultimă generație, toate sub același acoperiș. 

Scopul acestei abordări este de a spori vitalitatea prin creșterea imunității, regenerare celulară, detoxifiere, echilibru metabolic și optimizarea somnului – aspecte critice pentru îmbunătățirea performanței fizice și cognitive”, susțin reprezentanții hubului.

 

Specialiști cu expertiză internațională

 

Echipa Expand Labs este formată din 50 de specialiști, inclusiv experți instruiți și certificați internațional, care aduc perspective unice în domeniul longevității și sănătății preventive. „Într-o lume în care suntem expuși constant la factori de risc pentru sănătate, educația și prevenția devin esențiale pentru menținerea stării de bine pe termen lung. La Expand Labs ne dorim să schimbăm modul în care privim sănătatea, redefinind-o nu ca absența bolii, ci ca un parcurs spre trăirea vieții la capacitate maximă – cu vitalitate fizică și echilibru psiho-emoțional. Cu ajutorul tehnologiilor avansate și al abordărilor holistice, gestionăm riscurile încă din faze incipiente, oferind șansa reală de a atinge obiective concrete de sănătate și performanță. Hub-ul este conceput ca un spațiu prietenos și sigur, departe de atmosfera tipică a unei clinici, unde fiecare persoană se poate concentra integrativ pe propria sănătate într-un cadru de încredere și confort”, afirmă dr. Anca Mihalcea, medic specialist geriatrie și gerontologie, recunoscută pentru abordările sale inovative în medicina longevității, în țară și în străinătate. 

 

Tehnologii și inovații de ultimă generație

 

În premieră pentru România, hub-ul introduce o metodă unică de evaluare a inflamației cronice, bazată pe biomarkerul suPAR. În combinație cu analiza sângelui, microbiomului, metalelor grele și teste epigenetice care măsoară lungimea telomerilor și viteza de îmbătrânire actuală, această evaluare oferă o perspectivă completă asupra factorilor de risc și facilitează strategii personalizate de tratament. 

Hub-ul oferă cele mai moderne tehnologii susținute științific, precum terapia cu oxigen hiperbaric (HBOT), terapia cu lumină roșie, terapia cu câmp electromagnetic pulsat (PEMF), sauna cu infraroșu și baia de gheață, sauna cu ozon și terapii intravenoase. Utilizate în centre de longevitate renumite din lume, aceste tehnologii sunt completate de programe de nutriție, psihoterapie și coaching, servicii dermato-cosmetice, kinetoterapie și clase de yoga, pilates, breathwork și meditație.

Platforma software Expand Health completează această experiență, integrând date de sănătate din surse multiple, într-o platformă unificată. Se pot crea astfel, rapid, programe personalizate, bazate pe date concrete și adaptate fiecărui pacient, facilitând monitorizarea continuă și o implicare sporită în procesul de îngrijire.

 

Fundamente științifice solide

 

Deschiderea Expand Labs confirmă că România face pași importanți în direcția sănătății preventive și a longevității, aliniindu-se astfel la tendințele globale care câștigă teren în țări dezvoltate precum SUA, Anglia, Japonia și Germania, prin metode validate prin cercetări internaționale.

„Ne inspirăm din tehnicile de biohacking folosite de atleții de performanță – de la terapia cu oxigen hiperbaric la lumina roșie și băile de gheață – care îi ajută să își depășească limitele fizice și să se recupereze rapid. Dar nu doar sportivii au nevoie de aceste resurse, ci și cei care au un ritm intens de viață – antreprenori, lideri sau creativi – pot beneficia de aceleași tehnologii pentru a-și susține echilibrul și performanța mentală și fizică. Fie că e vorba despre a-ți optimiza sănătatea sau despre a-ți atinge potențialul maxim, noi suntem aici pentru a oferi soluții concrete și transparente, susținute științific”, adaugă Răzvan Preduchin, care susține că hub-ul devine astfel un punct de referință pentru cei care doresc să își optimizeze sănătatea și să adopte un stil de viață orientat spre prevenție, longevitate și performanță optimă.

 

Sursă foto: Epand Labs

 


Adaugati un comentariu


 

*