Pacienții nu mai pot da „atenții” medicilor, dar vor putea face donații spitalelor în care au fost tratați

27 martie 2025 | 0 comentarii |

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, cu 283 de voturi „pentru” și 20 de bțineri, un proiect de lege prin care „atențiile” pacienților față de personalul medical sunt interzise, dar vor putea face donații unității medicale în care au fost tratați, iar acestea vor fi făcute public pe site-ul spitalului.

 

Atențiile” oferite medicilor sau altor angajați ai spitalelor sunt interzise, dar pacienții își vor putea exprima recunoștința prin donații oferite spitalului în care au fost tratați, iar acestea vor fi făcute publice lunar, de unitatea medicală respectivă. Propunerea legislativă care elimină plățile suplimentare și/sau donațiile oferite unor angajați ai spitalelor de către pacienți, în semn de recunoștință, dar care menține opțiunea acestora de a putea „face donații unității sanitare unde a fost îngrijit, cu respectarea dispozițiilor legale în materie”, a fost adoptată în plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz, așa că actul normativ va fi trimis la promulgare.

Inițiatorii legii, mai mulți deputați USR, spun că, de-a lungul anilor, practica de oferi medicului „un cadou”, reprezintă „o constantă în comportamentul pacientului român, prins la mijloc în lupta dintre dreptul la recunoștință și implicațiile penale ale unui astfel de gest”, iar modlitatea în care pacientul își poate manifesta recunoștința față de personalul medical și unitatea sanitară în care a fost îngrijit „a primit varii interpretări din partea diferitelor segmente de populație, iar cadrul legislativ, deși a suferit câteva modificări, nu oferă un răspuns pe deplin clar”.

 

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, încă din 2015, că medicii nu pot primi „atenții” sau donații, printr-o hotărâre definitivă care a reglementat această problemă de drept care a cauzat, de-a lungul timpului, decizii contradictorii la instanțele de drept comun.

Potrivit actualului act normativ, pacienții pot să le ofere plăți suplimentare sau donații medicilor, dar medicii nu au voie să le primească, în schimb își pot manifesta recunoștința față de modul în care au fost tratați, prin donații către unitatea medicală. Așadar, dreptul la recunoștință al pacientului nu a fost anulat, dar a fost fost limitat la donații către unitatea medicală în care a fost îngrijit, nu și către medici sau alți angajați ai spitalelor.

Legea mai prevede că donațiile pacienților vor fi incluse în situația privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului public, care se afișează lunar pe pagina de web creată în acest scop de Ministerul Sănătății, prin grija ordonatorilor de credite ai unităților sanitare”.

 

Inițiatorii noului act normativ spun că nu își doresc „completa anulare a dreptului la recunoștință al pacientului. El poate fi veridic în anumite situații, motiv pentru care susținem ca acesta să se manifeste doar prin donațiile transmise către unitatea medicală în care pacientul a fost îngrijit, nu și către medici sau alți angajați ai centrelor sanitare”, se arată în expunerea de motive.

Noul act normativ „nu legalizează șpaga”, ci clarifică „forma prin care orice persoană care vrea să sprijine un spital, ca formă de recunoștință pentru binele care i s-a făcut, să o poată face în mod legal”. Pacienții trebuie învățați că „un cuvânt de mulțumire și o rugăciune sunt suficiente” pentru medicul care l-a tratat și să li se explice că în cazul în care „vor să sprijine un spital ca formă de recunoștință pentru actul medical de calitate de care au beneficiat, o pot face doar printr-o donație legală către unitatea sanitară, orice altă formă de recunoștință din partea pacienților față de medici sau alți angajați ai spitalului fiind interzise prin lege”, a punctat deputatul USR Emanoil Ungureanu, unul dintre inițiatorii legii, citat de Agerpres.

 


Adaugati un comentariu


 

*