A fost inaugurat primul centru de radioterapie finanțat cu bani de la Banca Mondială

Alte șapte centre similare vor deveni funcționale până în luna ianuarie a anului viitor, valoarea totală a împrumutului făcut de la Banca Mondială fiind de aproape 18 milioane de euro.

 

Ministrul Sorina Pintea a inaugurat azi o investiție importantă la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, pe care l-a condus în calitate de manager până la preluarea actualului mandat din fruntea Ministerului Sănătății. Este vorba de primul din cele opt centre naționale de radioterapie prevăzute în cadrul unui proiect pentru care România  a apelat la un împrumut de 17,9 milioane de euro de la Banca Mondială. Proiectul prevede dotarea cu echipamente specifice a centrelor de radioterapie care vor funcționa la București, Bacău, Cluj-Napoca, Oradea, Galați, Constanța, Craiova și Baia Mare, contractele de finanțare fiind semnate încă din luna noiembrie a anului 2017, iar primele componente începând să fie livrate în luna iunie a anului trecut.

Primul centru finalizat este cel de la Baia Mare, care va funcționa în cadrul spitalului județean, și care a beneficiat de dotare cu echipamente în valoare de 2,2 milioane de euro. Spitalul a suportat costurile impuse de construirea clădirii care adăpostește buncărul, iar echipamentele au fost achiziționate de Ministerul Sănătății, cu bani primiți de la Banca Mondială.

 

Instalarea acestora s-a finalizat în cursul lunii august a anului trecut, însă a mai fost necesară calibrarea și testarea acestora,  motiv pentru care inaugurarea oficială a avut loc azi.

Centrul este dotat cu  accelerator liniar medical, computer tomograf simulator, sistem de planificare tratament și conturare, sistem de înregistrare și verificare, sistem de imobilizare, sistem de dozimetrie, aparatură ce oferă soluții complete pentru asigurarea tratamentului pacienților care au nevoie de radioterapie, atât cei din județul Maramureș cât și din județele învecinate.

Aceleași dotări le vor avea și celelalte șapte centre ce urmează să fie date folosință în țară, ministrul Sorina Pintea precizând că instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor specifice se va finaliza  până în luna ianuarie a anului viitor, așa că din 2020, toate cele opt centre de radioterapie vor fi accesibile pacienților.

Centrul inaugurat azi dispune de 10 paturi, iar personalul medical este format din trei medici specialiști, nouă asistenți medicali specializați în radiologie și radioterapie și doi fizicieni.

 

Serviciile de radioterapie se pot acorda atât în regim ambulatoriu, cât și în regim de spitalizare continuă, centrul fiind destinat in mod special pacienților din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Bistrița, având capacitatea de a acorda tratamente specifice pentru peste 700 de pacienți anual, iar după instalarea celui de-al doilea accelerator, capacitatea acestuia se va dubla.

Invitată să inaugureze investiția de la spitalul pe care l-a manageriat, ministrul Sorina Pintea a declarat cu această ocazie că „sunt mândră și emoționată în același timp pentru că aici este și munca mea în calitate de fost manager al acestui spital. Am pornit în 2013 de la un aparat de cobaltoterapie impropriu pentru tratamentul pacienților cu afecțiuni oncologice, am reușit ca în anul 2017 să ne mobilizăm și să începem construcția noilor spații destinate laboratorului de radioterapie. La numai un an, soseau primele componente ale noii și performantei aparaturi de radioterapie achiziționate de Ministerul Sănătății, cu sprijinul financiar asigurat printr-un proiect al Băncii Mondiale. La momentul de față, în laborator există un accelerator liniar, un computer tomograf cu opțiune de simulare, un sistem de plan tratament, sisteme de dozimetrie și de contenție pregătite pentru a trata peste 700 pacienți anual, dar și spații la cheie dedicate unui al doilea accelerator liniar și aparaturii de brahiterapie, absolut necesare pentru tratamentele complexe și moderne ale unei radioterapii de secol 21”.

Aceasta a adăugat că programul de dotare cu echipamente de radioterapie ar putea fi extins și pentru alte centre din țară, această posibilitate fiind analizată în prezent la Ministerul Sănătății. La momentul actual, în țară există 25 de centre de radioterapie, față de un necesar de 140, o parte din ele funcționând în sistemul privat.


Adaugati un comentariu


 

*