Acord de cooperare între România, Moldova și Italia, în domeniul cardiologiei și chirurgiei cardiovasculare

Partea română este reprezentată de spitalul Monza din București și Universitatea de Medicină Titu Maiorescu.

 

Reprezentanții mai multor universități, instituții medicale și autorități publice din România, Republica Moldova și Italia au convenit, zilele acestea, prelungirea pentru încă cinci ani, a unui acord de cooperare în domeniul cardiologiei și chirurgieie cardiovasculare. Din cadrul acestui parteneriat fac parte Universitatea Bicocca (Milano) și Policlinico di Monza Hospital Group din Italia, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu, Spitalul Clinic Republican, Institutul de Cardiologie și Spitalul Internațional Medpark din Chişinău și Ministerul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale al Republicii Moldova, respectiv,  Universitatea de Medicină Titu Maiorescu și Spitalul Monza din București – România.

Scopul acordului de colaborare între părțile implicate este atingerea unui standard cât mai ridicat în tratamentul bolilor cardiovasculare, iar în acest sens vor fi derulate, în parteneriat, atât activități ce țin de sfera medicală, cât și activități culturale, didactice, educaționale și de cercetare, toate urmărind scopul principal al acestui parteneriat.

 

Astfel, acordul care a fost prelungit pentru umătorii cinci ani include o serie de activități concrete, cum ar fi instruirea personalului medical în privința tehnicilor și procedurilor invazive și neinvazive de către  specialiștii în domeniu din Italia și România, organizarea de cursuri postuniversitare, programe de formare profesională în ecocardiografie și telemedicină, încurajarea realizării de de proiecte de cercetare, participarea la simpozioane și alte evenimente academice.

Colaborarea dintre părțile implicate datează deja de 12 ani, din 2006, timp în care au beneficiat de corecții chirurgicale a patologiilor cardiace peste 72 copii, inclusiv cu vârsta mai mică de 1 an.  Totodată, 4 copii cu malformații cardiace congenitale complexe au beneficiat de tratament chirurgical în Italia, la o clinică specializată din Bergamo.

 

Cu ocazia reînnoirii acordului, medicul Massimo de Salvo, președintele grupului Policlinico di Monza din Italia, a declarat că „în cadrul colaborării, pe parcursul celor circa doisprezece ani, am întâlnit buni profesioniști, dedicați și cu grijă pentru pacienți, iar contribuția noastră a fost de a ne împărtăși propria experiență și de a face schimb de practici, ceea ce s-a dovedit a fi o bună modalitate de cooperare pentru toate părțile implicate, pe care am decis să o continuăm”.

Multă vreme, chirurgia cardiovasculară pediatrică era o totală necunoscută pentru sistemul românesc de sănătate, toate operațiile de acest gen fiind efectuate în clinici din străintate. În cadrul unor programe în care au fost implicați și specialiști italieni din cadrul grupului Monza, mai mulți medici români s-au specializat în domeniul chirurgei cardiovasculare pediatrice, fiind efectuate mai multe misiuni medicale în cadrul cărora specialiștii străini au operat pacienți din România, asistați de medici români, ocazie cu care aceștia și-au dobândit experiența necesară,  pentru a realiza pe cont propriu astfel de intervenții în clinicile din România.

Acordul de cooperare își propune derularea unor rograme similare și în Republica Moldova, specialiștii români având de această dată rolul de mentori pentru colegii lor de peste Prut.

 


Adaugati un comentariu


 

*