ADMITERE MEDICINĂ 2024: UMF „Carol Davila” are cele mai multe locuri bugetate

10 iunie 2024 | 0 comentarii |

Universitățile de Medicină și Farmacie și-au publicat oferta educațională pentru admiterea la studii de licență în anul universitar 2024/2025. În prima decadă a lunii viitoare încep înscrierile pentru examenul care va avea loc pe 21 iulie.

 

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București și-a publicat oferta educațională pentru studii de licență, pentru toate cele 4 facultăți. Înscrierile pentru sesiunea iulie 2024 vor avea loc exclusiv online, în perioada 9-15 iulie, iar examenul se va desfășura pe 21 iulie.

Astfel, oferta UMFCD pentru examenul din acest an este de 1.845 de locuri, din care 1.300 la buget și 545 cu taxă. 30 dintre locurile bugetate sunt rezervate absolvenților de liceu care provin din sistemul de protecție socială, persoanelor cu dizabilități și minorității rrome, iar 67 sunt alocate absolveților liceelor din mediul rural.

La specializarea Medicină sunt 737 de locuri finanțate de la buget și 250 de locuri cu taxă;

La specializarea Stomatologie sunt 201 locuri la buget (4 rezervate) și 100 de locuri cu taxă;

La specializarea Farmacie sunt disponibile 100 locuri la buget și 20 de locuri cu taxă;

 

Facultatea de Moașe și Asistență Medicală (FMAM) are disponibile 262 de locuri bugetate și 175 de locuri cu taxă, repartizate astfel:

Asistență medicală generală119 locuri la buget și 70 locuri cu taxă în București, cărora li se adaugă 40 de locuri bugetate și 10 cu taxă pentru extensia Ploiești;

Moașe15 locuri la buget, 15 locuri cu taxă;

Balneofiziokinetoterapie44 de locuri la buget, 40 locuri cu taxă;

Tehnică dentară44 de locuri la buget, 40 locuri cu taxă.

În cazul în care vor rămâne locuri neocupate se va organiza o nouă sesiune de admitere, pe 18 septembrie, pentru care înscrierile se vor face tot exclusiv online, în perioada 9-13 septembrie.

Detalii despre regulamentul de admitere, calendar de înscrieri, cifră de școlarizare și tematică – AICI 

 

 

750 de locuri bugetate la UMF Cluj

 

Oferta Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj – Napoca, pentru examenul de admitere din acest an, este de 1.155 de locuri pentru programele de studii de licență în limba română, din care 750 de locuri la buget și 405 locuri cu taxă.

Domeniul Medicină: 538 de locuri bugetate și 287 cu taxă, repartizate astfel:

– Medicină: 336 de locuri la buget și 84 cu taxă;

–  Asistență medicală generală: Cluj – 94 de locuri la buget și 106 cu taxă, iar pentru extensia Baia Mare – 30 la buget și 30 cu taxă;

– Radiologie și imagistică: 27 de locuri la buget și 23 cu taxă;

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare: 51 de locuri bugetate și 44 la taxă.

 

Domeniul Medicină dentară are disponibile 120 de locuri la buget și 30 cu taxă, pentru specializările:

– Medicină dentară: 82 de locuri bugetate și 18 la taxă;

Tehnică dentară: 38 de locuri la buget și 12 la taxă.

Domeniul Farmacie oferă candidaților 92 de locuri bugetate și 88 cu taxă, repartizate astfel:

– Farmacie: 47 de locuri la buget și 33 la taxă;

– Nutriție și dietetică: 23 de locuri bugetate și 27 cu taxă;

Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic: 22 de locuri la buget și 28 la taxă.

Înscrierile se vor desfășura în perioada 1-18 iulie, iar examenul de admitere va avea loc pe 21 iulie.

Datalii privind admiterea pentru anul universitar 2024/2025, AICI

 

130 de locuri bugetate în plus, la UMF Iași

 

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a pregătit pentru admitera la studii universitare de licenţă din acest an, 2.205 de locuri, dintre care  950 bugetate. „Este un salt remarcabil față de anul trecut, când au fost puse la dispoziția candidaților 820 locuri bugetate”, au transmis reprezentanții universității.

Dintre cele 950 de locuri fără taxă, la dispoziția candidaților care au absolvit licee din mediul rural sunt 52 locuri, alte 30 de locuri sunt rezervate absolvenților de liceu care provin din sistemul de protecție socială sau persoane cu dizabilități și 94 de locuri sunt rezervate românilor de pretutindeni.

Domeniul Medicină oferă candidaților 920 de locuri pentru linia de studiu în limba română, specializările:

– Medicină550 de locuri, din care 426 fără taxă;

– Asistență Medicală Generală200 de locuri din care 90 bugetate;

– Nutriție și dietetică50 de locuri din care 16 la buget;

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare: 120 de locuri, din care 75 bugetate.

 

Domeniul Medicină dentară are 290 de locuri, la specializările:

– Medicină dentară: 180 de locuri din care 142 fără taxă;

– Tehnică dentară: 80 de locuri din care 39 bugetate;

Asistență de profilaxie stomatologică: 30 de locuri din care 14 la buget.

Domeniul Farmacie pune la dispoziția candidaților 290 de locuri, pentru specializările:

–  Farmacie: 220 de locuri din care 51 fără taxă;

Cosmetica medicală și tehnologia produsului cosmetic: 70 de locuri din care 27 bugetate;

Domeniul Bioinginerie medicalăspecializarea Bioinginerie: 90 de locuri, din care 70 la buget.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*