REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2022: Multe note de 10 la UMF „Carol Davila”

25 iulie 2022 | 0 comentarii |

Mii de tineri care își doresc o carieră în domeniul medical au susținut examenul de admitere pe o căldură toridă, cu speranța că din toamnă vor fi studenți la facultatea în care vor fi ajutați să-și îndeplinească visul. 

 

Viitorii medici, medici stomatologi, farmaciști sau asistenți medicali cu studii superioare au făcut, duminică, primul pas către cariera pe care și-o doresc, prezentându-se la examenele de admitere organizate de toate universitățile de Medicină și Farmacie din țară.

A fost concurență mai mare decât în alți ani, în special la Medicină și specialitățile din domeniul Asistenței Medicale, dar Farmacia a fost și anul acesta mai puțin dorită, în aproape toate universitățile rămânând locuri pentru care nici măcar nu s-au înscris candidați, în unele cazuri numărul locurilor scoase la concurs fiind dublu sau chiar mai mare decât cel al candidaților.

Luni, sau cel mai tarziu marți, cu toții vor ști dacă au fost admiși la facultatea visată, iar din toamnă vor fi studenți și vor începe pregătirea pentru profesia aleasă.

 

Prof. Dr Viorel Jinga

La Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București s-au înscris pentru anul universitar 2022/2023, nu mai puțin de 3.497 de absolvenți de liceu, care au concurat pe 1.623 de locuri (1.245 finanțate de la buget și 378 cu taxă).  „Este un nou record în ceea ce priveşte numărul candidaţilor înscrişi”, a afirmat rectorul UMF, Prof. univ. dr. Viorel Jinga, care a subliniat că numărul candidaților a crescut cu 70 comparativ cu 2021 și cu 171 față de 2020, primul an de pandemie. În plus, 24 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la biologie, fizică sau chimie au decis să se înscrie la această universitate la care vor accede fără a mai trece prin emoțiile examenului, iar așa cum a precizat rectorul UMF „Carol Davila”, tot aici aspiră să devină medici sau farmacişti şi 23 de absolvenţi de liceu care au obţinut media 10 la Bacalaureat, ceea ce arată „un interes amplificat şi continuu al tinerilor faţă de profesia de medic”.Am menţinut şi Fizica, şi Chimia, deşi alte universităţi din ţară au mai scos Fizica. Viitorii studenţi care au făcut Fizică – şi unii sunt chiar olimpici -, sunt foarte bine pregătiţi. Suntem conservatori, vom păstra atât Biologia, cât Fizica şi Chimia pentru admitere, a adăugat rectorul UMF, care a subliniat că examenul a decurs fără incidente, iar ținând cont de concurența mare de la Asistență Medicală, după evaluarea ARACIS va solicita creșterea numărului de locuri la FMAM, iar la Farmacie, unde se menține o adresabilitate redusă, trebuie găsite mojloacele prin care să se popularizeze mai mult acest domeniu.

 

Listele provizorii pe facultăți, generate după concursul de Admitere, Sesiunea Iulie 2022 – proba scrisă au fost publicate în seara zile de 24 iulie.

 

La Medicină cele 718 locuri finanţate de la buget au fost vizate de 2.405 candidați. Pe lângă 23 de olimpci care au avut 10 din oficiu, patru concurenți au obținut nota 10 la proba scrisă tip grilă, alți 7 au avut 9,90, iar cea mai mică notă de admitere a fost 8,10 – ceea ce arată că aspiranții la diploma de medic de anul acesta au fost foarte bine pregătiți, chiar dacă după examen, mulți au spus că subiectele au fost mai dificile decât se așteptau. A fost admis și un candidat de etnie rromă (7,30), 3 absolvenți din centre de plasament (note între 8,30 și 5,40) și alți 3 absolvenți ai unor licee din mediul rural (note între 7,90 și 5,60).

· Concurs Admitere 2022 Medicină – listă provizorie admiși

· Concurs Admitere 2022 Medicină – listă provizorie respinși

· Concurs Admitere 2022 Medicină – listă provizorie locuri taxă – a doua facultate

· Concurs Admitere 2022 Medicină – listă provizorie candidați etnie rromă

· Concurs Admitere 2022 Medicină – listă provizorie schimbă taxa

· Concurs Admitere 2022 Medicină – listă provizorie candidați centre plasament

· Concurs Admitere 2022 Medicină – listă provizorie candidați liceu rural

 

La Medicină Dentară, 552 de candidaţi care au încercat să obțină unul dintre cele 215 locuri bugetate. Au fost declarați admiși 198 de candidați care au obținut note între 9,80 (obținută de doi candidați) și 6,90 (obținuă de 3 candidați), cărora li se adaugă 2 absolvenți din mediul rural (nota 7,00, respectiv 6,70) și unul din centre de plasament care a fost notat cu 7,80.

· Concurs Admitere 2022  Medicină Dentară – listă provizorie admiși

· Concurs Admitere 2022  Medicină Dentară – listă provizorie respinși

· Concurs Admitere 2022  Medicină Dentară – listă provizorie candidați locuri taxă – a doua facultate

· Concurs Admitere 2022  Medicină Dentară – listă provizorie candidați liceu rural

· Concurs Admitere 2022  Medicină Dentară – listă provizorie schimbă taxa

· Concurs Admitere 2022  Medicină Dentară – listă provizorie candidați centre plasament

 

La Farmacie, pe cele 120 de locuri bugetate au concurat 115 candidați și au fost declarați admiși 103 dintre ei, dintre care 41 dintre ei au obținut la testul grilă note peste 9,00, iar cele mai mici note, obținute de 6 dintre candidați, au fost cuprinse între 5,90 și 5,20. Li se adaugă un candidat din rural (6,50) și unul din rural (9,40).

· Concurs Admitere 2022 Farmacie – listă provizorie admiși

· Concurs Admitere 2022 Farmacie – listă provizorie respinși

· Concurs Admitere 2022 Farmacie – listă provizorie candidați locuri taxă – a doua facultate

· Concurs Admitere 2022 Farmacie – listă provizorie candidați etnie rromă

· Concurs Admitere 2022 Farmacie – listă provizorie candidați liceu rural

 

Facultatea de Moașe și Asistență Medicală are, pentru anul universitar 2022/2023, 192 de locuri bugetate şi 8 locuri cu taxă.

Specializarea Asistență Medicală Generală (96 locuri finantate de la buget) au fost admiși 89 de candidați, cu note cuprinse între 10,00 și 6,25 și un candidat din rural notat cu 5,13.

· Concurs Admitere 2022 Asistență Medicală Generală – listă provizorie admiși

· Concurs Admitere 2022 Asistență Medicală Generală – listă provizorie respinși

· Concurs Admitere 2022 Asistență Medicală Generală – listă provizorie locuri taxă – a doua facultate

· Concurs Admitere 2022 Asistență Medicală Generală – listă provizorie candidați liceu rural

 

Specializarea Balneofiziokinetoterapie și recuperare, din cei 70 de candidați au fost admiși 38, cu note între 9,67 și 5,00 și un candidat din rural cu 6,33.

· Concurs Admitere 2022 Balneofiziokinetoterapie și recuperare – listă provizorie admiși

· Concurs Admitere 2022 Balneofiziokinetoterapie și recuperare – listă provizorie respinși

· Concurs Admitere 2022 Balneofiziokinetoterapie și recuperare – listă provizorie locuri taxă – a doua facultate

· Concurs Admitere 2022 Balneofiziokinetoterapie și recuperare – listă provizorie candidați centre plasament

· Concurs Admitere 2022 Balneofiziokinetoterapie și recuperare – listă provizorie candidați liceu rural

 

Specializarea Tehnică Dentară, din cei 87 de candidați înscriși au fost admiși 44, cu note între 9,83 și 6,00.

· Concurs Admitere 2022 Tehnică Dentară – listă provizorie admiși

· Concurs Admitere 2022 Tehnică Dentară – listă provizorie respinși

· Concurs Admitere 2022 Tehnică Dentară – listă provizorie locuri taxă – a doua facultate

· Concurs Admitere 2022 Tehnică Dentară – listă provizorie locuri candidați liceu rural

 

* Rezultatele concursului de admitere pentru candidații MAPN, MAI, ANP se vor afișa la sediul Institutului Medico-Militar din Str. Institutului Medico-Militar, Nr. 3-5, Sect. 1, București

 


Adaugati un comentariu


 

*