ADMITERE MEDICINĂ: Cel puțin 23 de locuri de la Institutul Medico-Militar vor rămâne neocupate

Deși Ministerul Apărării Naționale dublat numărul de locuri la admiterea din acest an, candidații s-au arătat interesați în special de domeniul Medicină Generală, pentru celelalte specializări numărul de candidați înscriși fiind mai mic decât cel al locurilor disponibile.

 

Tinerii care își doresc o carieră în domeniul medical susțin, mâine, examenul, la facultățile de medicină la care s-au înscris.  La UMF Carol Davila din București și UMF Târgu Mureș vor susține examenul de admitere și candidații care s-au înscris la cele două catedre de pregătire pe care Institutul Medico-Militar le deține în cadrul celor două universități, numărul locurilor scoase la concurs în această sesiune fiind dublu față de anul trecut. Măsura creșterii numărului de locuri de la 100 la 200 a fost luată de Ministerul Apărării Naționale la începutul anului, în scopul acoperirii deficitului de personal medico-militar care se resimte atât la nivelul MApN, cât și în cadrul Ministerului de Interne și al sistemului penitenciar. Din păcate, această măsura nu a avut și darul de a atrage un număr mult mai mare de candidați pentru specializările scoase la concurs de Institutul Medico-Militar. Singurul domeniu care a suscitat un interes sporit este Medicina Generală, pe locurile care aparțin Ministerului Apărării Naționale. La finalul perioadei de înscrieri se constată că nu toate locurile ofertate au cel puțin câte un candidat și, mai mult, există un domeniu pentru care nu s-a înscris niciun candidat.

 

Dat fiind faptul că cele două catedre ale institutului funcționează în cadrul UMF Carol Davila și UMF Târgu Mureș, candidații care doresc să urmeze o carieră în domeniul medicinei militare vor trece mâine, odată cu cei care vor să fie medici în viața civilă, prin emoțiile examenului de admitere. Cea mai mare bătălie se va da pe locurile de la Medicină Generală scoase la concurs în cadrul MApN. Astfel, cupă cum se precizează într-un comunicat al ministerului, în cadrul Catedrei de pregătire și perfecționare medico-militară de la UMF Carol Davila, numărul total de locuri scoase la concurs s-a majorat de la 30, anul trecut, la 100, în această sesiune. Dintre acestea, 60 de locuri sunt la specializarea Medicină Generală, în cadrul MApN, iar pentru acestea vor concura mâine 115 candidați. Pentru specializarea Medicină Dentară, tot în cadrul MApN, pe cele 13 locuri scoase la concurs vor concura 8 candidați, iar pentru Farmacie, tot 8 candidați, dar pe 15 locuri. Tot în cadrul UMF Carol Davila mai sunt scoase la concurs 7 posturi la Medicină Generală pentru structurile Ministerului de Interne, pe care vor concura 9 candidați.

 

Și Administrației Naționale a Penitenciarelor  îi sunt alocate, la București, trei locuri la Medicină Generală, pentru care s-au înscris tot atâția candidați, în timp ce pentru cele două locuri la Medicină Dentară nu s-a înscris niciun candidat.

Tot 100 de locuri au fost scoase la concurs și la catedra Institutului Medico-Militar de la Târgu Mureș, față de 20 de locuri scoase la concurs anul trecut. Aici, pe cele 90 de locuri ale MApN de la Medicină Generală s-au înscris 125 de candidați, în timp ce pe cele cinci locuri la aceeași specializare, dar aparținând Ministerului de Interne, nu s-a înscris decât un singur candidat. Oferta este completată de alte cinci locuri la Medicină Dentară în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, pe care, la fel ca și la București, nu s-a înscris nici un candidat.

Trăgând linie, rezultă că cel puțin 23 de locuri vor rămâne neocupate în urma examenului de admitere din sesiunea iulie 2018. De notat este faptul că posturile de la Medicină Dentară din cadrul sistemului penitenciar nu au fost tentante pentru candidat, urmând, probabil, să fie scoase din nou la concurs, în sesiunea din toamnă, laolaltă cu celelalte locuri care vor rămâne neocupate.

În comunicatul MApN se mai precizează că, pentru formarea unui medic specialist militar este nevoie de 10-15 ani de pregătire, incluzând 6 ani de facultate, 4-7 ani de rezidenţiat, la care se adaugă modulele de pregătire medicală de urgenţă şi operaţională.

 


Adaugati un comentariu


 

*