Afla cum vor fi clasificate consultatiile medicale la nivelul ambulatoriului de specialitate

18 ianuarie 2014 | 0 comentarii |

Secretarul de stat Adrian Pana a raspuns la aceasta intrebare in cadrul unei noi runde de dezbateri, mentionand ca vor exista trei tipuri de consultatii, in functie de complexitatea acestora.VEZI PACHETUL DE BAZA DE SERVICII MEDICALE IN AMBULATIRIU, la finalul articolului.

 

Ambulatoriu Rm. Sarat

Ambulatoriu Rm. Sarat

Dezbaterile organizate de Ministerul Sanatatii pentru analizarea noilor pachete de sanatate ce urmeaza a intra in vigoare de la 1 martie au continuat in cursul zilei de vineri. Secretarul de stat Adrian Pana a venit cu noi lamuriri in ceea ce priveste tipurile de consultatii de care vor beneficia pacientii si nivelele de prioritate de care se va tine cont in ambulatorii la acordarea consultatiilor. Acesta a afirmat ca in felul in care aceste detalii au fost prevazute in noile pachete, aproximativ 70 la suta din cazurile de episoade de boala ar trebui sa fie rezolvate in ambulatoriile de specialitate. Declaratiile au fost facute in cadrul unei noi videoconferinte cu responsabilii din teritoriu, ce a avut loc vineri, tema principala constituind-o ambulatoriul de specialitate.

 

*Citeste si Nicolaescu ameninta cu sanctiuni asiguratii care nu isi vor face controale preventive la medic – VEZI  CE SERVICII AI DREPTUL SA PRIMESTI LA MEDICUL DE FAMILIE 

 

Dr. Adrian Pana , secretar de stat in MS

Dr. Adrian Pana , secretar de stat in MS

In timpul discutiilor purtate pe tema serviciilor medicale acordate in ambulatoriul de specialitate, Adrian Pana a precizat ca noile pachete de sanatate prevad existenta a trei tipuri de consultatii medicale, clasificate in functie de complexitatea si durata acestora.

Vor exista, astfel:

– consultatii de nivel A, care vor fi consultatii scurte,

– consultatii de nivel B, care vor fi reprezentate de consultatiile standard, impartite in doua subcategorii, B1 si B2

– si consultatiile de nivel C. Acestea din urma sunt consultatii complexe, multidisciplinare, anuale, acordate pacientilor care sufera de anumite boli cronice.

Referindu-se  la aceste consultatii , secretarul de stat a afirmat ca „sunt consultatii programabile prin bilet de trimitere de la medicul de familie, cu exceptia bolilor care permit prezentarea directa la specialist. Pentru un episod de ingrijire de tip acut se acorda o consultatie de tip B si maxim doua consultatii de tip A pentru aceeasi afectiune. Pentru boala cronica stabila, o consultatie tip A pe trimestru sau o consultatie tip B pe trimestru daca este cazul. In perioada acoperita de prescriptia eliberata in urma unei consultatii de tip B, consultatia de tip A acordata pentru eliberarea unei noi prescriptii medicale pentru aceeasi afectiune nu se considera consultatie distincta, ci parte componenta a consultatiei anterioare de tip B”.

 

Ambulatoriu Spital Judetean

Ambulatoriu Spital Judetean

O alta tema dezbatuta in videoconferinta de vineri s-a referit la nivelele de prioritate pe baza carora vor fi acordate consultatiile in ambulatoriile de specialitate.

Si aici vor exista trei nivele de clasificare: semiurgent, intermediar si de rutina.

Nivelul 1 sau semiurgent se refera la afectiunile cu impact potential semnificativ al interventiei precoce de a salva viata sau de a preveni complicatii severe pentru care se impune transfer in maxim 7-28 zile.

Nivelul 2, intermediar, face referire la situatii clinice neamenintatoare de viata, dar cu un orizont de timp limitat pentru ca interventia sa previna deteriorarea functionala pentru care se impune transfer in maxim 1-3 luni. La acest nivel se permite crearea listei de asteptare, respectand criteriile de urgenta.

Nivelul 3, cel de rutina, este considerat a fi cel al pacientilor stabili a caror afectiune nu prezinta potential de deteriorare rapida ori afectare usoara sau moderata a statusului functional, pentru care se impune transfer in maxim 3-6 luni. La acest nivel se fac evaluari complexe si precizare de diagnostic si tot acesta permite crearea listei de asteptare, respectand criteriile de urgenta.

 

Ambulatoriu Spital Rm SaratCu acelasi prilej, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu a precizat in legatura cu pachetul de servicii de baza la nivelul medicinei de ambulatoriu, ca „una dintre directiile principale ale reformei, la care ne-am referit permanent, este reechilibrarea componentelor sistemului sanitar, prin cresterea rolului ambulatoriului de specialitate si mutarea accentului dinspre spital inspre partea de prespital – ambulatoriul de specialitate si medicina primara”.

Ministrul a aratat ca din datele detinute de Ministerul Sanatatii, la nivelul anului 2012, aproximativ „1 milion din cazurile de internare continua in sectiile de acuti in spitalele din Romania puteau fi rezolvate in ambulatoriul de specialitate”, ceea ce inseamna peste 1 miliard de lei care puteau fi economisiti sau mai eficient cheltuiti, in conditiile in care subfinantarea a fost constant una dintre problemele sistemului sanitar. „Pachetul de baza vine sa concretizeze aceasta directie de reforma si sa ofere cateva instrumente pentru realizarea ei”, a mai spus Nicolaescu.

Ambulatoriile de specialitate reprezinta: ambulatoriile integrate ale spitalelor – fizic, ambulatoriul se afla in cladirea/cladirile spitalului si cabinetele medicilor specialisti cu diferitele lor forme de organizare (cabinete medicale individuale, asociate, grupate, societati civile medicale) – fostele policlinici.

 

Dr. Mihaela Mihalcea - fosta Policlinica

Dr. Mihaela Mihalcea – fosta Policlinica

Un ambulatoriu de specialitate dezvoltat si suficient finantat, astfel incat sa trateze mai rapid si mai eficient mai multi bolnavi, prin preluarea lor din spitalizarea continua, „este rezultatul pe care dorim sa-l aiba introducerea pachetului de baza, coroborata cu alte politici publice de sanatate”, a tinut sa puncteze ministrul Sanatatii.

In noua viziune a MS, prin aplicarea pachetului de baza, ambulatoriul de specialitate devine „un filtru in rezolvarea cazurilor, inainte de a se ajunge la spitalizarea lor, astfel incat internarea in spital sa nu se faca decat daca este neaparat nevoie, pentru cazurile care nu pot fi tratate in ambulator”.

Ministrul Nicolaescu a atras atentia ca mai multe cazuri tratate in ambulatoriu inseamna mai multi pacienti carora li se rezolva mai repede problema de sanatate, mai multe cazuri tratate, dar cu aceiasi bani. „Aceeasi afectiune, rezolvata in ambulatoriul de specialitate, ar putea costa aproximativ de 20 de ori mai putin decat daca ar fi tratata in internare continua. Vorbim aici de afectiuni necomplicate si fara riscuri pentru pacient”.

 

Dr. Dorina Murgociu - fosta Policlinica

Dr. Dorina Murgociu – fosta Policlinica

O mai buna finantare a ambulatoriului trebuie sustinuta prin cresterea tarifelor pentru consulatiile in ambulatoriu, astfel incat si pentru medici sa fie mai atractiv, a explicat Nicolaescu. „Avem in vedere plata diferentiata a consultatiilor, in functie de gradul lor de complexitate. In acest moment analizam impreuna cu Casa si cu partenerii din sistemul sanitar mai multe variante de crestere a tarifelor”.

Totodata se analizeaza reconfigurarea ambulatoriului de specialitate – cu posibilitatea de a avea doua ture, astfel incat sa fie acoperita cererea de servicii la acest nivel, acolo unde exista conditiile necesare; cresterea accesului pacientilor la consultatii si investigatii de specialitate; inchiderea cazurilor la nivel de ambulatoriu – medicul specialist sa poata gestiona un caz de la capat la altul.

O noutate absoluta pe care o introduce pachetul de baza este consultatia complexa, multidisciplinara, anuala, care se acorda bolnavilor cu anumite boli cronice. Aceasta presupune bilantul starii de sanatate, examen clinic, investigatii, urmarirea planului de management al bolii”, mai spune ministrul.

Consultatia complexa este efectuata de o echipa multidisciplinara alcatuita din medici specialisti.

Ministrul uita, insa, ca pentru a indeplini aceste deziderate este nevoie, in primul rand, de medici. La ora actuala, ambulatoriile asigura servicii medicale in multe specialitati, cu ajutorul cate unui singur medic pensionar (exemplu Cardiologia la Buzau), care daca nu mai vrea sau nu mai poate lucra, nu are inlocuitor.

 

*PACHETUL DE SERVICII MEDICALE DE BAZA PENTRU AMBULATORIU – partea clinica, AICI

PUBLICITATE

Adaugati un comentariu


 

*