Alo, sunt cobaiul cu numarul 5743, raportez…

23 noiembrie 2015 | 4 comentarii |

Francisco Stoica

 I-am spus doctoritei ca m-am saturat de atatea pastile si am intrebat-o daca nu as putea renunta la unele dintre ele.

Nu, nu se poate, a venit, categoric, raspunsul.

Asa ca a fost nevoita, persoana cu care eram, sa ia de la farmacie teancul de medicamente, in jur de zece cutii. De fiecare data i se ia tensiunea, buna de regula, acum 11 cu 7. Acasa, a pus medicamentele pe masa si se uita la ele fara prea multa bucurie. M-am hotarat sa citesc si eu toate prospectele. Si am inceput sa gandesc, ca un nespecialist, la ceea ce sesizam. La cele mai multe dintre medicamente, la reactii posibile, se spune ca la unul din 10 pacienti ar putea sa apara ameteli, stare de rau, senzatii de slabiciune si multe altele. Dar, vorba farmacistelor, daca am tine cont de toate acestea, nu ar mai lua nimeni medicamente.

Sa admitem ca la cumpararea unui autovehicul ni s-ar spune vedeti ca dupa ce iesiti pe sosea s-ar putea sa va cada rotile, sa se sparga toate becurile sau sa ia foc motorul, dar stati linistiti, aceste lucruri se pot intampla doar la o masina din zece. Nu ar mai da nimeni bani pe asa ceva si ar rugini toate, in parcuri…

Ma rog, comparatia este fortata, daca specialistul iti spune iei asta ca altfel mori, ce sa faci? Citind mai departe, constat ca trei dintre medicamente sunt pentru scaderea tensiunii arteriale, desi persoana despre care vorbesc nu prea sufera de asa ceva. Dar nu sunt eu cunoscator in domeniu, asa ca ofer incredere doctorilor care au facut prescrierile.

Mai departe. La acest bolnav de inima ajung pe masa medicamente care pot provoca durere in piept la o persoana dintr-o suta, infarct miocardic la o persoana din zece mii. Si chiar nu mai inteleg nimic. Apare si un medicament care nu se administreaza la cei cu insuficienta cardiaca si tensiune arteriala scazuta. Si, cum persoana de care vorbesc aproape nu mai vede, are… noroc de niste pastile care la reactii posibile scrie despre calcifieri ale tesuturilor moi: cornee, conjunctivita…

Este clar, eu, ca nespecialist, m-am cam speriat de ce am citit, dar ma tot gandesc la medici, au ani de studii, experienta mare…

Gasesc si ceva ce nu inteleg si chiar m-a enervat. Scrie asa la un prospect: Acest medicament face obiectul unei monitorizari suplimentare. Acest lucru va permite identificarea rapida de noi informatii referitoare la siguranta. Puteti sa fiti de ajutor raportand orice reactii adverse pe care le veti avea. Serios, domnilor? Pai ce, suntem cobai? Se cam leaga cu ce mi-a spus o cunostinta, a primit un medicament nou, s-a ingrasat repede si mult. S-a rezolvat cand nu a mai luat pastilele respective…

Plecasem de la persoana care se uita trista la teancul de cutii. Da, zice, avea dreptate cineva din familie, cat poti, sa nu iei medicamente! Ce sa-i spun? Macar sa va hraniti bine si sa faceti miscare…

 

 


Categorii: Editorial, Medici

Comentarii (4)

  1. Urgentistul2 spune:

    In articol, pacientul isi ia tratamentul, isi determina tensiunea, ergo tratamentul e bun. Fara tratament, tensiune cat casa, urmeaza accidentul vascular, infarctul sau variate hemoragii samd. Articol scris pe genunchi.

    • Ion Ilie spune:

      Ceea ce probabil lipseste, nu din articol, ci din viata reala, cred ca este comunicarea corecta intre medic si pacient. Chiar si din faptul ca nu va dati numele, in cazul in care sunteti medic, pentru a va suma cele afirmate, confirma asta.
      Aici, din cate inteleg, este sesizata mai mult nedumerirea pacientului fata de reactiile adverse posibile si de faptul ca i se administreaza un tratament experimental, fara ca el sa fi fost macar informat.
      Si atunci… ce sa intelegem? Ca medicina se face, ca sa folosim termenul dvs., “pe genunchi”?

  2. Christina Ciao spune:

    Nu stiu cum, dar in ultimul timp (4-5 ani) nu mai pleci de la consultul unui medic cu 1-2 medicamente recomandate… Trebuie sa cumperi 4- 5 sortimente… iar daca mai ai nenorocul sa mai efectuezi si alte consulturi de specialitate, se incarca lista cu inca cateva de la fiecare… dupa ce le achizitionezi, privesti gramada de medicamente si te intrebi cum sa-ti administrezi tratamentul sa nu iti produci mai mult rau decit bine? Hotarasti dupa cum te ajuta intuitia (nefiind specialist) pentru ca traiesc sentimentul ca pe altcineva nu intereseaza subiectul. Important este sa prmesti c\t mai multe medicamente… de proba uneori,in lipsa investigatiilor necesare (posibil?)!

  3. Mihaela Popa spune:

    Nu sunt medic, nici pacient cu afectiuni (din fericire), dar postarea asta mi-a amintit de o glumita, sigur cu sanatatea nu prea e de gluma- care, in linii mari suna cam asa: platesc medicul ca si el trebuie sa trăiasca, cumpar medicamentele ca si farmacistul trebuie sa traiasca, si pun medicamentele in cufar ca si eu trebuie sa traiesc…

Adaugati un comentariu


 

*