Animalele de companie, recomandate în terapia pacienților cu probleme de sănătate mintală

24 februarie 2018 | 0 comentarii |

O serie de studii au confirmat faptul că pacienții care deţin animale de companie reuşesc să gestioneze cu mai mult succes afecţiunile mintale de care suferă.

 

În cadrul unei analize sistematice a dovezilor existente, o echipă mixtă de oameni de ştiinţă din importante universități din Manchester, Liverpool şi Southampton a demonstrat modul în care deţinerea unui câine sau a unei pisici, ori a altor animale precum peşti, hamsteri şi cinteze le ajută pe persoanele care suferă de probleme de sănătate mintală de lungă durată.

Cercetători de la cele trei universităţi principale din aceste oraşe au revizuit o serie de lucrări ştiinţifice asupra impactului deţinerii animalelor de companie și au realizat un studiu randomizat pe care ulterior l-au dat publicității. Astfel, specialiştii au analizat 8.145 de articole ştiinţifice, iar concluzia a fost că proprietarii animalelor de companie au reuşit să îşi gestioneze mai bine trăirile cu ajutorul acestora. „Animalele de companie au reprezentat o modalitate importantă de distragere a atenţiei celor care se simţeau stresaţi din cauza problemelor mintale de care sufereau, iar prezenţa lor era privită pozitiv în special datorită faptului că nu emiteau judecăţi”, susțin oamenii de știință.

 

În plus, animalele au contribuit la atenuarea senzaţiei de singurătate. Un exemplu pe care cercetătorii l-au dat în acest sens este al unei paciente, proprietară de hamster, care a declarat că prin simpla hrănire şi curăţare a cuştii acestuia simţea că animalul îi dădea un scop în viaţă.

Un alt rol benefic al prezenţei animalelor de companie a fost acela că îi încuraja pe proprietari să facă mişcare şi să socializeze.

Kelly Rushton, de la Universitatea din Manchester, a declarat că deţinerea animalelor de companie reprezintă o contribuţie valoroasă la sănătatea mintală, aşa că ar trebui încorporată în planurile individuale de îngrijire a pacienţilor. „Animalele de companie le-au oferit acceptare fără prejudecăţi şi susţinere necondiţionată, ceea ce de multe ori nu primeau din cadrul altor relaţii de familie sau sociale”, a mai explicat aceasta.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*