Clinica Hope, premiată la Oxford, cu „Rose of Paracelsus”

Trofeul a fost acordat pentru prima dată unei clinici de sănătate mintală din România, pentru „Cea mai bună practică medicală”.

 

O prestigioasă distincție acordată clinicilor medicale aflate în afara zonei Europei de Vest a ajuns zilele trecute în România. Trofeul a fost înmânat Clinicii Hope, care devine astfel prima unitate medicală de sănătate mintală din țară care primește această distincție. Este vorba de premiul „Rose of Paracelsus”, care se acordă anual, de Asociația Medicală Europeană și European Buissness Awards, acelor  clinici din afara Europei de Vest care au excelat în domeniul sănătății publice, în organizarea, implementarea și modernizarea serviciilor de îngrijire și de sănătate, în general.

Anul acesta, premiul a fost acordat clinicii private din România, în cadrul secțiunii „Cea mai bună practică medicală”, distincția fiind înmânată de către dr. Vincenzo Costigliola, președintele Asociației Medicale Europene, în cadrul unei festivități care a avut loc la universitatea din Oxford.

Premiul are o tradiție de 25 de ani, în fiecare an, organizatorii analizând informațiile relevante din anul precedent și selectând furnizorii de asistență medicală care s-au remarcat pe plan regional.

 

Dr. Gabriella Bondoc

Cercetările lor se bazează pe datele colectate de la organismele naționale și internaționale de certificare, asociații regionale și naționale, congrese, forumuri, expoziții, industrie și mass-media regionale, iar cele mai bune instituții medicale regionale și liderii lor sunt selectați să participe la programul „Cea mai bună practică medicală”, la finalul căruia este desemnat câștigătorul premiului din anul respectiv.

Medicul Gabriella Bondoc, fondatorul Clinicii Hope, a precizat că premiul reprezintă o recunaștere a eforturilor depuse până acum de specialiștii clinicii pentru a oferi servicii la cele mai înalte standarde pacienților cu probleme psihice care le trec pragul. „Am lansat, până în prezent, 3 programe de tratament inovatoare pentru adulți și unul pentru adolescenți. Avem programul Navigând între poli, pentru tulburarea bipolară, care este unic ca și complexitate, la nivel internațional. De asemenea, suntem singura clinica românească ce implementează DBT- standardul de aur în tratamentul tulburării borderline, prin programul Găsește-ți echilibrul. Programul Conexiuni dedicat pacienților cu schizofrenie și programul INSPIR-A dedicat adolescenților cu tulburări severe de comportament sunt, și ele, singurele oferte complete de tratament în domeniul lor. Fiecare din aceste programe este o poveste de succes și o încununare a eforturilor întregii noastre echipe. Ele oferă șansa unor tratamente corecte, eficiența metodelor fiind dovedită prin sute de studii în alte țări. Deja vedem aceleași rezultate încurajatoare și la pacienții din România”, a declarat aceasta.

 

Clinica a implementat, în ultimii 2 ani, tipurile de intervenții psihologice recomandate de ghidurile internaționale, dar care lipseau în România, iar eforturile de a construi programe complete de tratament au constituit principalul argument pentru care a fost desemnată câștigătoarea din acest an a premiului „Rose of Paracelsus”.

Specialiștii din cadrul clinicii s-au folosit de acest prilej pentru a atrage atenția asupra faptului că afecțiunile psihice au devenit în ultimii ani cea mai frecventă și severă patologie medicală, iar tratarea lor cu succes a devenit o prioritate. Aceștia aduc ca argument și o analiză recentă a Organizației Mondiale a Sănătății, care arată că bolile psihice sunt principala sursă de ani pierduți prin dizabilitate la nivel mondial.

Aceeași analiză indică faptul că prevalența tulburărilor psihice la nivelul întregii populații a trecut de 33%, ceea  ce înseamnă că o persoană din trei va avea nevoie de psihiatru sau psiholog pe parcursul vieții.

 


Adaugati un comentariu


 

*