Atentie la trichineloza!

18 decembrie 2012 | 1 comentariu |

Medicii veterinari, medicii umani si inspectorii OPC atrag atentia sa nu se consume carne de porc necontrolata sanitar-veterinar si sa se citeasca atent etichetele produselor scoase la vanzare in aceasta perioada, pentru a se evita infestarea cu Trichinella Spiralis si toxiinfectiile alimentare. 

 

Doar o saptamana ne mai desparte de Sarbatoarea Craciunului, cand tot romanul pune pe  masa traditionalele sarmalute, friptura de porc sau piftia atat de apetisanta, cozonacul si alte dulciuri cu care ne-am obisnuit sa intampinam marile Sarbatori crestine.

Zeci de mii de porci vor fi sacrificati in acest an in abatoarele din judetul Buzau, dar si mai multi vor fi taiati, transati si conumati in gospodariile particulare. Conducerea Directiei Sanitar-Veterinara (DSVSA), presedintele Colegiului Medicilor Veterinari (CMV), dr. Danut Pale, reprezentantii Directiei de Sanatate Publica (DSP) si ai Protectiei Consumatorului (OPC) atrag atentia asupra riscurilor care se ascund in spatele consumului de carne de porc neverificata sanitar-veterinar sau in cazul in care animalele sunt sacrificate in conditii improprii din punct de vedere al salubritatii. Atentie marita trebuie acordata si riscului de toxiinfectie alimentara la care ne expunem daca nu suntem atenti ce cumparam in aceasta perioada din piete si magazine, pentru ca multi comercianti vor profita de aglomeratie si graba cumparatorilor si vor pune in vanzare marfuri cu termenul de garantie aproape expirat sau chiar iesite din termenul de valabilitate.

 

Anul trecut, cinci cazuri de trichineloza in judet

 

Dr. Ciprian Botezatu

Medicii veterinari estimeaza ca in acest an vor fi sacrificati aproximativ 40.000 de porci, atat pentru comercializare, cat si pentru consum. Nu vor fi controlate doar abatoarele, ci si magazinele care vand carne, preparate din carne si alte produse alimentare specifice perioadei. Inspectorii sanitar-veterinari recomanda cumpararea de produse numai din spatii autorizate sanitar-veterinar si care nu prezinta risc de imbolnavire a populatiei. In cazul cumparaturilor din piete si targuri de sezon, trebuie avut in vedere existenta vitrinelor frigorifice care sa pastreze in conditii optime ali­mentele de origine animala, ambalajele sa fie intacte, precum si etichete continand informatii despre tipul produsului, originea acestuia, conditiile de pastrare, data obtinerii sau termenul de valabilitate, dupa caz.

Pentru ca anul trecut autoritatile s-au confruntat cu mai multe focare de trichineloza, controalele au inceput in acest an chiar in localitatile cu pricina. Prioritate in verificare au localitatile in care anul trecut au fost depistate animale infestate cu parazitul care produce boala. „Anul trecut, in gospodarii s-au taiat 30.000 de porci, iar in abatoare, 11.700. Anul acesta va fi aproximativ acelasi numar de porci. Zone cu risc sunt considerate localitatile Berca, Vernesti, Buzau, Ramnicu Sarat si Smeeni, unde anul trecut s-au inregistrat focare de trichina”, a declarat dr. Ciprian Botezatu, director adjunct si purator de cuvant al DSV Buzau.

 

 

Patru puncte de control sanitar-veterinar

 

Inspectorii sanitar-veterinari au intetit in aceasta perioada controalele in piete, abatoare si magazine alimentare. Pentru evitarea infestarii cu parazitul care provoaca trichineloza, o boala grava, chiar mortala daca nu este tratata la timp si corespunzator, de medicii infectionisti, DSVSA atrage atentia populatiei din judet sa verifice carnea de porc in cabinete specializate pentru depistarea animalelor infestate cu trichineloza, in care printr-un simplu test pot afla daca exista riscuri in consumarea carnii de porc.

Verificarea carnii de porc se efectueaza in marile abatoare ale judetului, in gospodarii, dar si in cabinete special amenajate in marile piete din municipiile Buzau si Rimnicu Sarat. „In municipiul Buzau sunt trei puncte de control alimentar, in Piata Centrala, in Piata Micro V, si Piata Crang. Pentru Ramnicu Sarat exista un cabinet specializat in Piata Centrala din acest municipiu”, a mai spus dr. Botezatu, mentionand ca in celelalte localitati, testele sunt efectuate de catre medicii veterinari, in cabinetele particulare.

Ii atentionam pe toti cei tentati de nerespectarea intocmai a nomelor sanitare veterinare, indiferent de forma de organizare juridica (societati comerciale, persoane fizice autorizate, persoane fizice etc.), cu privire la faptul ca inspectorii Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Buzau vor lua absolut toate masurile ce se vor impune in cazul constatarii de abateri de la normalitate mai ales in ceea ce priveste siguranta alimentelor si apararea sanatatii publice”, mai spune reprezentantul DSV.

Medicii sanitar-veterinari au confirmat anul trecut cinci cazuri de trichineloza in judet, de aceea recomanda buzoienilor sa efectueze examenul trichineloscopic, inainte de a consuma carnea de porc.

 

O boala grava si costisitoare

Dr. Viorica Mihalascu

Trichineloza este o boala parazitara grava, produsa prin consumarea carnii de porc infestata cu parazitul Trichinella Spiralis, care in Romania continua sa faca mari pagube economice si sa produca numeroase si grave imbolnaviri in fiecare an, in randurile consumatorilor de carne de porc atat in mediul rural, cat si in cel urban.

Trichineloza este o parazitozoonoza grava ce afecteaza diverse specii de animale domestice, salbatice, precum si omul, determinate de nematode din genul Trichinella, al carui stadiu adult se dezvolta in intestinal subtire, iar larvele in musculatura striata a aceleiasi gazde. Boala evolueaza subclinic in infestatiile naturale la animale, dar determina leziuni microscopice tipice. Omul manifesta o receptivitate crescuta la infestatie. Gravitatea bolii depinde de numarul larvelor ingerate. In forma de gravitate medie, dupa 1-2 zile de la consumul carnii, boala debuteaza cu tulburari intestinale: greturi, dureri abdominale, voma si diaree abundenta. Debutul clinic vizibil al bolii este prin febra, care creste pana la 40°C si se mentine circa 2-3 saptamani. Edemele la nivelul fetei, in jurul ochilor, reprezinta un alt semn clinic al bolii, fiind prezente în 80% din cazuri. Se mai pot produce eruptii cutanate localizate sau generalizate, hemoragii subunghiale. Durerile musculare debuteaza, de obicei, la muschii extraoculari si se intind spre muschii cefei, limbii, musculatura extremitatilor si cea lombara. Manifestarile neurologice, care includ semne de meningita sau encefalita, apar la 10-20% dintre bolnavii cu trichineloza severa. Miocardita trichinozica este cea mai frecventa si cea mai serioasa complicatie a trichinelozei”, explica dr. Viorica Mihalascu, director adjunct Sanatate Publica in cadrul DSP Buzau, atragand atentia asupra faptului ca trebuie sa se apeleze la medic in cazul in care apar astfel de manifestari.


Categorii: Actual

Comentarii (1)

  1. SIRBU MARIAN spune:

    VA ROG SA-MI COMUNICATI NR. DE TELEFON AL CENTRULUI DE ANALIZA MADICALA A CARNII DE PORC ( POSIBIL INFESTATA DE TRICHINELOZA)DIN PIATA CENTRALA DIN MUN. RAMNICU SARAT, CAT SI PROGRAMUL DE FUNCTIONARE SAPTAMANAL. VA MULTUMESC

Adaugati un comentariu


 

*