Autoritățile investighează moartea unui copil după o operație aparent banală

23 octombrie 2018 | 1 comentariu |

Intervenția chirurgicală a avut loc într-o clinică privată, iar părinții susțin că decesul copilului în vârstă de un an și zece luni s-ar datora unei culpe medicale. Raportul medico-legal arată că băiețelul a suferit de un șoc hemoragic. 

 

Clinica Sanador face obiectul unei anchete derulate de Colegiul Medicilor, după ce un copil în vârstă de un an și zece luni a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la scurt timp după ce fusese operat aici de hernie inghinală. Intervenția chirurgicală nu este una extrem de complicată și nu presupune foarte multe riscuri post-operatorii, însă copilul a decedat la puțin timp după ce a ieșit din sala de operație, cauzele exacte ale decesului fiind în curs de stabilire.

Părinții susțin că este vorba de o culpă medicală, reclamând că personalul clinicii private a fost depășit de situație în momentul în care starea copilului s-a agravat și că decesul s-ar datora faptului că nu s-a intervenit la timp și cu eficiență. Cazul a fost semnalat în mass-media, iar Ministerul Sănătății s-a autosesizat, Sorina Pintea solicitând o anchetă a Direcției de Sănătate Publică la clinica privată, pentru a se stabili dacă au fost respectate întocmai toate procedurile și protocoalele. Raportul întocmit ulterior consemnează faptul că în cazul de față au fost respectate procedurile igienico-sanitare. A fost verificată respectarea circuitelor, trasabilitatea pacientului, condiţiile de igienă din secţia ATI pediatrie, sterilitatea şi produsele biocide utilizate, inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică a municipiului București negăsind nici un fel de nereguli.

 

Sorina Pintea

Ministrul Sorina Pintea a precizat ulterior că va sesiza și Colegiul Medicilor, pentru a se verifica și conduita terapeutică. Organizația profesională a anunțat însă, la scurt timp după aflarea incidentului, că deja s-a autosesizat, ca urmare a materialelor apărute în mass-media.

Prin urmare, Comisia de Deontologie și cea de Disciplină a CMR desfășoară, în prezent, o investigație profesională, pentru a se stabili dacă a fost într-adevăr vorba de o culpă medicală, așa cum acuză părinții copilului.

Aseară, din partea clinicii private a fost dat publicității un comunicat prin intermediul căruia susține că au fost respectate întocmai toate procedurile și protocoalele medico-chrurgicale, reprezentanții unității calificând totodată ca „inadmisibilă” insinuarea vehiculată în spațiul public, conform căruia decesul s-a datorat unei culpe medicale, atât timp cât expertiza medico-legală nu este finalizată, iar legiștii mu au dat un verdict clar în această privință.

Sorina Pintea spune însă că unitatea medicală „s-a antepronunțat”, iar asta nu este în regulă, pentru că numai în urma rezultatelor necropsiei, ale analizei histoptologice și după verificarea modului în care au fost respectate protocoalele terapeutice de către ColegiulMedicilor se poate trage o concluzie.

 

Astăzi părinții au mers să ridice trupul copilului de la Institutul de Medicină Legală, acolo unde a fost efectuată autopsia. Între timp, aceștia au lansat noi acuze la adresa personalului clinicii dar și a organelor de ordine publică.

Părinții susțin că cei de la Sanador ar fi anunțat autoritățile cu întârziere despre decesul copiilor reclamând și faptul că polițiștii sosiți la fața locului i-ar fi forțat să iasă din incinta spitalului, motiv pentru care vor face plângere și împotriva acestora.

INML nu a comunicat nimic oficial cu privire la rezultatele autopsiei, însă părinții susțin că decesul băiețelului ar fi survenit în urma unei hemoragii interne în zona retroperitoneală. Mama copilului a făcut public certificatul de deces, pe care scrie „șoc hemoragic, hemoragie retroperitoneală, testicul necoborât operat” și este decisă să acționeze în instanță clinica privată și medicii care i-au operat copilul.

 

Ancheta Colegiului Medicilor este încă în desfășurare, iar în cazul în care se va stabili că a fost vorba într-adevăr de o culpă medicală, cazul va fi sesizat și către Parchet.

Părinții sunt împietriți de durere, au luat trupul micuțului acasă, iar miercuri va avea loc înmormântarea. Au spus că vor lupta până în pânzele albe pentru a li se face dreptate.

 



Comentarii (1)

  1. Dr Dr C C POPESCU spune:

    „Orice inculpat este prezumtiv nevinovat pana cand este condamnat definitiv”
    Pentru moment avem numai…
    Sa lasam organele competente sa dea verdictul!
    Pana atunci sa ne tinem gura!
    A se respecta durerea parintilor ,incomensurabila dar a se respecta si oamenii in alb pana la proba contrarie se cere in aceste imprejurari tragice.
    Nu exista operatie fara risc! Fiecare operatie este un act chirurgical unic, chiar daca ar parea rutina.

Adaugati un comentariu


 

*