Balbaielile marca Ponta si Petrescu produc din nou confuzie in Sanatate

Premierul si ministrul de finante se incurca in declaratii cand vine vorba despre majorarea salariilor personalului din Sanatate si Asistenta Sociala, promisa la negocierile cu Sanitas. Sa ne asteptam la o noua iesire in strada a halatelor albe?

 

ponta si ioana petrescuProtagonisti ai unui episod penibil petrecut recent la Cotroceni, in cadrul unei intalniri cu presedintele Basescu pe tema reducerii CAS, cand s-au comportat ca doi elevi scosi la tabla fara sa-si fi invatat lectia, premierul Victor Ponta si ministrul de Finante, Ioana Petrescu, au oferit o noua dovada a superficialitatii cu care sunt tratate le cel mai inalt nivel probleme de importanta majora pentru societatea romaneasca. De aceasta data au reusit sa „ii bage in ceata” pe medicii si asistentii care asteapta majorarea salariala de 10 la suta promisa la finele lunii trecute, in urma protestelor initiate de Federatia Sanitas.

La acel moment, in urma pichetarii sediilor Ministerului Sanatatii si Ministerului de Finante, au fost purtate negocieri intre reprezentantii sindicalistilor si cei ai ministerelor respective, ajungandu-se la un acord care a condus la suspendarea protestelor. Ministrul de Finante, Ioana Petrescu, a anuntat public faptul ca s-a cazut de acord cu majorarea cu 10 la suta a salariilor personalului din Sanatate si Asistenta Sociala, care castiga mai putin de 1.500 de lei pe luna.  Potrivit declaratiilor sale, majorarea urma a fi facuta in doua transe, respectiv cinci la suta in luna decembrie 2014 si cinci la suta in martie 2015.

 

sanitas-pichet-msIntr-un raport recent, referitor la activitatea Guvernului, se precizeaza, insa, cu totul altceva, dandu-se de inteles ca majorarea cu 10 la suta ar urma sa fie facuta integral, in toamna. „125.000 de medici, asistenti medicali si asistenti sociali  vor beneficia de cresterea salariului cu 10 la suta din aceasta toamna!”, este precizarea din documentul facut public si care a starnit confuzie in randul celor vizati. La momentul respectiv, se vorbea ca majorarea in doua transe a fost gandita in scop electoral, astfel ca actualii guvernanti sa isi asigure voturile celor peste 125.000 de medici si asistenti, astfel incat acestia sa fie incredintati ca vor primi si majorarea de 5 la suta promisa pentru luna martie, majorare de care nu ar mai fi foarte siguri in conditiile in care se va schimba guvernarea.

 

sanitas buzau  1Pe de alta parte Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anuntat recent ca oferta guvernamentala de majorare a salariilor din Sanatate si Asistenta Sociala mai mici de 1.500 de lei, a fost respinsa de Consiliul National al Sanitas, organizatia cerand cresteri salariale pentru toti angajatii si acordand data de 15 septembrie ca termen pentru negocieri in vederea gasirii unei solutii, fara proteste.

Guvernul nu a venit ulterior cu niciun fel de lamurire privitoare la precizarea din raportul respectiv, care poarta semnatura premierului, asa ca nimeni nu stie la acest moment daca a fost vorba de o eroare, de modificarea deciziei luata la finele lunii trecute sau de o noua decizie luata in urma anuntului facut de Sanitas cu privire la respingerea ofertei guvernamentale.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Comentarii (1)

  1. Flora Avram spune:

    Amandoi sunt incepatori, fac ucenicie pe pielea noastra, cum s-ar zice…

Adaugati un comentariu


 

*