Buchet de zâmbete și flori
Este perioada în care florile au „cucerit” parcurile și grădinile și reușesc să ne ridice moralul, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie. Chiar dacă întâlnirile romantice nu mai pot avea loc, îndrăgostiții comunică online, iar glumele despre florile care ar putea fi dăruite cu anumite ocazii și mai ales după ridicarea restricțiilor s-au înmulțit pe internet.
Am cules și noi „un buchet” de zâmbete și vi le oferim pentru a vă ajuta să începeți ziua într-o bună dispoziție…
După ridicarea restricțiilor pandemiei, la ora șase dimineața, într-o florărie non-stop intră un tip bine îmbrăcat, dar vizibil nedormit și obosit:
– Vă rog să-mi dați un buchet de flori pentru soție. Mai frumoase…
Apoi, gândindu-se un pic, adaugă:
– Și să fie mai moi, vă rog…
***
Două flori de câmp cresc una lângă alta, iar la un moment dat se îndrăgostesc.
– Te iubesc, îi șoptește una, celeilalte, pe o adiere de vânt.
Cea de-a doua îi răspunde, îmbujorată toată:
– Și eu te iubesc! Nu crezi că ar trebui să anunțăm o albină?
***
Un tip se prezintă cu un buchet de flori la prima întâlnire cu o tânătă cunoscută pe internet, în perioada pandemiei:
Ea: Vai… îți mulțumesc frumos pentru gest! Sunt mușcate?
El: Nu dragă, sunt smulse, dar le-am tăiat rădăcinile, ca să nu te murdărești de pământ…
***
Ion vine acasă praf de beat și găsește ușa încuiată.
– Marie, deschide ușa! strigă Ion.
– Nu-ți deschid Ioane, că ești beat!
– Marie, deschide ușa!
– Nu-ți deschid Ioane!
– Marie, am un buchet de trandafiri pentru cea mai frumoasă femeie din lume!
Auzind acestea, Maria, super încântată, îi deschide. Ion însă nu avea nimic.
– Și buchetul de trandafiri?
– Și cea mai frumoasă femeie din lume?
***
Ora de biologie. Profesoara spune:
– Copii, știți că stamina și pistilul flori sunt organele de reproducere ale florilor?
Bulă, din rândul din spate:
– Să-mi bag piciorul… și eu care le miroseam!
***
Înainte de a pleca în armată, ardeleanul smulge toate florile din grădină.
Motivul: Să nu cumva să facă Lenuța copii din flori…
*Aceasta este o rubrică de bancuri / umor / pamflet și va fi tratată ca atare