Bugetul alocat programelor naționale de sănătate, în creștere cu 13,5% față de anul trecut

16 septembrie 2020 | 0 comentarii |

Cei mai mulți bani merg și anul acesta către programele oncologice, cel de diabet și programul de dializă.

 

Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în care este prezentat detaliat modul în care au fost alocate finanțările în acest an pentru programele naționale de sănătate a fost publicat în Monitorul Oficial. După cum reiese din document, bugetul alocat anul acesta programelor de sănătate este mai mare cu 13,5% decât cel din anul precedent care, la rândul său, a fost majorat cu peste 200 de milioane de lei față de cel din 2018.

Astfel, anul acesta, CNAS a alocat programelor naționale de sănătate suma de 7,4 miliarde de lei, față de 6,52 de miliarde alocate anul trecut, iar programele care au primit cele mai mari sume au rămas aceleași. Este vorba de programele oncologice, programul pentru diabet și programul de dializă, cărora le-a fost alocată peste jumătate din suma totală a bugetului pe acest an.

Cea mai mare sumă revine programelor oncologice, cărora le-a fost alocată aproximativ o treime din buget, 33,9%, mai precis.

 

Tradus în cifre, acest procent înseamnă 2,51 de miliarde de lei, în timp ce anul trecut suma alocată acestor programe a fost de 2,11 miliarde de lei. Cea mai mare parte din banii alocați programelor oncologice sunt destinați decontării tratamentelor medicamentoase, fiind disponibili două miliarde de lei în acest sens.

Următorul în topul programelor cu cele mai mari sume alocate este programul pentru diabet, care beneficiază de 21,2% din bugetul total, adică 1,57 de miliarde de lei. Și în acest caz, suma este mai mare decât cea alocată anul trecut, când pacienții cu diabet au beneficiat de 1,495 de miliarde de lei.

În același timp, programului de dializă în revin anul acesta 1,13 miliarde de lei, față de doar 1,06 miliarde, cât au fost alocați anul trecut.

 

Lista continuă cu celelalte programe, care beneficiază de sume considerabil mai mici decât cele trei enumerate până acum.

Astfel, programul pentru boli rare beneficiază de 374,1 milioane de lei, cel pentru bolile cardiovasculare, de 191,5 milioane de lei, programul pentru boli neurologice, de 159,9 milioane de lei, iar programul de hemofilie și talasemie beneficiază de 169,7 milioane de lei. De asemenea, pentru programul de ortopedie sunt alocate 107,3 milioane de lei, în timp ce programului național de transplant îi revin 51,8 milioane de lei, iar programului de protezare auditivă îi sunt alocate 29 de milioane de lei.

Din documentul publicat în Monitorul Oficial mai reiese că, în 2020, bugetul total al contractelor cost-volum este de 1,07 miliarde de lei, iar cel al creditelor de angajament, de 1,27 miliarde de lei. Acestea din urmă includ cheltuieli ce pot fi angajate pe parcursul anului în curs, fiind achitate din bugetul anului sau anilor viitori.

 


Adaugati un comentariu


 

*