Complexul Marghiloman, casa in care batranii sunt tratati cu dragoste si respect

Astazi, de Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice, cei 40 de bunici au fost sarbatoriti cu o masa festiva, cu daruri si cantecele dupa care acestia tanjesc, gandindu-se la anii cand erau in putere.(GALERIE FOTO)

 

Astazi ar fi trebuit ca fiecare batran din lumea aceasta sa simta mai mult ca in alte zile ca este iubit, pretuit si tratat cu respect. Astazi ar fi trebuit ca niciun batran sa nu fie singur si sa nu simta povara varstei sau a bolii. Ar fi trebuit ca fiecarui bunic sau bunica sa i se deschida usa si sa i se spuna „La Multi Ani!”. Sa i se sarute mana, in semn de respect, sau sa se simta mangaiat, sa i se spuna o vorba buna. Din pacate sunt multi batrani care, probabil, nu au avut nici ce manca sau care o zi in plus si-au dorit sa nu fi ajuns sa traiasca atat de greu si de singur.

Tu, cititorule, cand ti-ai vizitat ultima data parintii? Dar bunicii? Cand le-ai spus ultima data ca-i iubesti, ca le multumesti pentru tot ce ti-au dat, ca le esti recunoascator pentru ceea ce esti astazi?  Daca nu ai facut-o astazi, mergi maine sau in ziua urmatoare si nu uita ca s-ar putea sa fie ultima data cand ti se mai ofera sansa de a-ti arata respectul si dragostea fata de cei varstnici. Si mai ales nu uita ca viata-ti ofera, aproape fara exceptie, doar ceea ce ai oferit…

 

Scriu astazi, astfel, pentru ca am avut ocazia sa stau cateva ceasuri, asa cum o fac de cativa ani buni, cu diverse ocazii mai speciale sau obisnuite, printre bunicii atat de frunosi care traiesc la Complexul de Servicii pentru persoane varstnice „Al. Marghiloman” din Buzau. Sunt frumosi pentru ca aici sunt ingrijiti nu doar cu responsabilitate, ci si cu multa dragoste. Sunt frumosi pentru ca aici, sub ochiul vigilent al Mariei Ionita, o femeie tanara si frumoasa, 40 de batrani se simt acasa. O casa in care totul se petrece asa cum ar fi fost daca acesti batrani ar fi fost in propriile case, cu mult mai tineri si in putere, sa faca totul sa fie „ca la carte”. Ba, pentru unii, e chiar mai bine. O spun chiar ei.

„Fetele astea, mama, sunt spirt! Si daca erau nascute de mine, n-ar fi putut fi mai bune si mai cumsecade! Sa le dea Dumnezeu sanatate… Ca eu nu mai am copii. Mi i-a luat Dumnezeu inaintea mea si am ramas singura. Acasa eram moarta de mult…”, a spus o batrana cu lacrimi in ochi, strangand cu drag in mana o garoafa care-i fusese astazi oferita. Nu prea stia batrana ca astazi e ziua lor, a persoanelor varstnice, dar stie ca „de cate ori e cate o sarbatoare, mama, fetele astea de aici ne fac sa ne simtim bine, ne dau mancare speciala si tort, ne aduc cantareti, sa ne faca sa mai uitam de batranete”…

Ce-ar mai fi de spus?

 

Nu poti sa nu ramai impresionat, oricat de obisnuit ai fi cu situatiile neobisnuite, cand vezi atata delicatete si dedicare in felul in care sunt ingrijiti acesti bunici.  La Margiloman, parca traim in alta lume, departe de Romania plina de griji, nevoi si nepasare. Aici, batranii sunt tratati cu dragoste si respect, pe langa faptul ca sunt ingrijiti. Asa a fost imprimata atmosfera de la inceput, de directorul institutiei, Maria Ionita, care desi in urma cu zece ani, cand s-a inaugurat acest Camin pentru batrani si cand ea a fost desemnata sa se ocupe de destinele persoanelor varstnice era „putin mai rasarita ca o adolescenta”, dupa cum o descria atunci cineva cunoscut. Si-a propus sa faca astfel incat sa se poata ca si in Romania, in Buzau, bunicii care trec pe aici „sa nu simta batranetea ca pe o povara, sa-si doreasca sa traiasca si sa simta ca nu sunt singuri pe lume, chiar daca n-a fost niciodata usor, nici din punct de vedere financiar, nici uman”.

Si a reusit. Acum, pentru toti cei care lucreaza aici, aceasta regula este o obisnuinta, un mod de a fi. Iar cand sunt sarbatori, ca cea de astazi sau cum sunt cele de Craciun, Revelion, Paste sau alte mari sarbatori religioase , tot personalul Complexului Marghiloman „functioneaza” ca un ceas elvetian, ca un stup de albine unde stie, fiecare, ce fel de polen a cules si ce fel de miere va depune in fagure, cu grija, sa nu se risipeasca nimic.  Si, mai ales, asa cum se vede din felul in care batranii privesc spre fiecare cu drag, ca o fac cu placere.

 

Cu dragoste si respect sunt inconjurati bunicii de la Marghiloman si de  medicii care-i consulta, ii asculta si le prescriu tratamentele de care au nevoie. Si mai aproape de ei sunt, zi si noapte, asistentele medicale, care stau cu ochii atintiti si urechile ciulite, astfel incat „sa nu sufere mai mult decat sufera si asa, din cauza batranetii si a bolilor cu care se confrunta cei mai multi dintre ei” – cum spune Victorita Purcarea, asistenta sefa.

Infirmierele si ingrijitoarele le administreaza medicamentele, le dau sa manance, ii spala, ii schimba si-si mai fac timp sa le spuna si cate o vorba buna, macar o data pe zi. Sunt percepute ca propriile fiice de catre acesti batrani. Recunoscatori ii sunt cei 40 de bunici, 12 barbati si restul femei, si kinetoterapeutului care-i ajuta sa scape de durerile chinuitoare, dar si bucatareselor care le ofera in fiecare zi „mancare buna si mai ales gustoasa”, ori celor care se ocupa de curatenia lor, a hainelor lor si a camerelor in care locuiesc „Aici e ca la statiune, daca ma intrebati pe mine! Mereu curat, mereu mancare, mereu fete frumoase si grijulii, sa nu ne lipseasca nimic”, spune cu un zambet larg, un batranel care inca se tine bine pe picioare si chiar s-a incumetat sa danseze, cativa pasi, alaturi de alti batranei care nu sunt inca nevoiti sa stea la pat sau in scaune rulante.

 

Pe langa masa festiva si bucata de tort primite astazi, bunicii de la caminul Marghiloman s-au bucurat si de prezenta unor artisti care le-au adus aminte de tinerete, de petrecerile la care mergeau impreuna cu familia si prietenii. Le-au desfatat urechile si sufletul, Gabriela Bolocan si Viorel Grigore, care pe langa melodiile preferate le-au cantat si „Multi Ani Traiasca”, intr-un ropot de aplauze si sub privirile inlacrimate de emotie, de dor de cei dragi, de tinerete sau de cine stie ce alte evenimente fericite care le-au venit in minte. Floarea Dimian, presedinta Consiliului Judetean al Persoanelor Varstnice,  le-a oferit flori, iconite, cate o carte si o mangaiere.

„Este un moment special. Am vrut ca astazi, de Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice, sa le aducem putina bucurie in suflete celor 40 de bunici pe care ii ingrijim zi de zi si la a caror varsta ne dorim si noi sa ajungem. As vrea sa le multumesc Primariei Buzau si Consiliului Judetean pentru sprijin. Le multumesc, de asemenea, angajatilor unei firme buzoiene care, asa cum o fac la fiecare eveniment important de catva ani, prin contributia lor personala, au facut ca astazi, fiecare varstnic din centrul nostru sa primeasca un cadou. Nu in ultimul rand le multumesc artistilor care le-au adus zambetul pe chip si, de ce nu, angajatilor Centrului, care au facut totul cu suflet”, a mai spus Maria Ionita.

Tu, cititorule, cand ti-ai vizitat ultima data parintii? Dar bunicii? Cand le-ai spus ultima data ca-i iubesti si ca le multumesti pentru ceea ce esti?