Concursul zonal de Cruce Rosie, in Campusul de la Bisoca

22 iunie 2012 | 0 comentarii |

Echipajele din sase judete ale Euroregiunii Sud-Est isi vor dovedi capacitatea de interventie in caz de dezastre, in cadrul fazei zonale a Competitiei organizata de Filiala Buzau a Societatii Romane de Cruce Rosie.

 

Filiala de Cruce Rosie Buzau organizeaza, incepand de astazi si pana sambata, etapa zonala (Euroregiunea Sud-Est) a Competitiei Nationale a echipelor de prim ajutor in situatii de dezastre, din cadrul detasamentelor Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania.

Probele de concurs se vor desfasura in ziua de 23 iunie, incepand cu ora 10.00, iar la aceasta etapa a concursului participa echipajele castigatoare la etapele locale ale Filialelor de Cruce Rosie din judetele Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea si Vrancea. Concursul are o proba eliminatorie constand in prezentarea componentei rucsacului de prim ajutor, o proba teoretica si una practica. Proba teoretica are 10 intrebari tip grila, cu cate trei variante de raspuns din care numai una este corecta, iar fiecare raspuns corect este notat cu un punct. Timpul limita destinat rezolvarii probei teoretice este de zece minute. Proba practica va cuprinde trei situatii diferite, fiecare constand intr-o demonstratie de interventie in caz de dezastre/accident colectiv si de acordare a primului ajutor, cu un minim de trei victime fiecare. Timpul limita pentru fiecare dintre cele trei situatii este de zece minute. Toate echipajele vor avea de rezolvat aceleasi probe teoretice si practice, iar echipa castigatoare va participa la faza natoonala a competitiei”, a explicat Floarea Barzu, presedinta Crucii Rosii Buzau, felul in care se desfasoara concursul.

Competitia se desfasoara in Campusul de la Bisoca apartinand Fundatiei „Sfantul Sava de la Buzau”, iar fiecare filiala judeteana participanta va face o donatie catre aceasta fundatie, drept multumire pentru sprijinul acordat in organizarea evenimentului.  

Organizarea competitiei nationale a echipelor de prim ajutor din cadrul

detasamentelor de interventie in cazuri de dezastre urmareste in principal

ridicarea nivelului de pregatire si a capacitatii de interventie a Crucii Rosii Romane pentru inlaturarea efectelor calamitatilor si catastrofelor naturale si pentru acordarea primului ajutor.


Categorii: Actual

Adaugati un comentariu


 

*