Conducerea Spitalului Judetean Buzau participa la prima conferinta de farmacoeconomie din Romania

20 noiembrie 2014 | 0 comentarii |

Evenimentul se doreste un schimb de experienta intre managerii mai multor spitale din tara si reprezentanti ai unor mari unitati medicale din Ungaria.

 

Claudiu Damian si Ovidiu Ungureanu

Directorul medical Ovidiu Ungureanu si managerul Claudiu Damian

Ieri au debutat la Targu Mures lucrarile Conferintei Nationale de Farmacoeconomie si Management Sanitar care se va desfasura pe parcursul a patru zile si in cadrul careia participantii vor dezbate probleme legate in mod special de eficientizarea utilizarii resurselor din Sanatate  in Romania si in tarile Europei Centrale si de Est. Este vorba de o premiera in lumea medicala romaneasca, fiind vorba de prima conferinta de farmacoeconomie organizata in Romania, fapt ce explica si interesul sporit manifestat de participanti. Printre cei care au dat curs invitatiei organizatorilor se numara si reprezentantii conducerii Spitalului Judetean Buzau, managerul Claudiu Damian afalndu-se zilele acestea la Targu Mures, impreuna cu directorul medical Ovidiu Ungureanu si directorul financiar contabil Valeriu Neacsu. Avand in vedere ca la conferinta participa si manageri ai altor spitale din tara dar si invitati din Ungaria, evenimentul se constituie si intr-un util schimb de experienta. „Farmacoeconomia ca domeniu sau ca stiinta poate reprezenta una dintre solutiile pentru a gasi bani la bugetul Sanatatii. Participam la aceasta conferinta cu speranta ca vom putea identifica exemple de bune practici aplicate la nivel european pe care sa le putem implementa si noi si totodata, ne dorim sa identificam noi posibilitati din care sa obtinem surse suplimentare de venit”,  a precizat managerul unitatii medicale buzoiene. Aceasta este si intentia organizatorilor, care doresc ca prin aceasta conferinta organizata in premiera in Romania sa  identifice varianta cea mai buna pentru imbunatatirea cadrului legislativ, dar si a metodelor de aducere a mai multor fonduri in bugetul Sanatatii. In deschiderea lucrarilor , acestia au anuntat ca intentioneaza sa puna la punct, pe de-o parte, o modalitate de schimb de experienta intre Romania si Ungaria si, pe de alta parte, stabilirea unor primi pasi, astfel incat farmacoeconomia sa devina o stiinta care sa fie aplicata in Romania si care sa aiba efect.

 

Dan Zaharescu-ARPIM

Dan Zaharescu-ARPIM

Printre participantii la conferinta se numara si Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente, care a anuntat cu aceasta ocazie ca este posibil ca, incepand din ianuarie 2015, noi medicamente sa fie incluse in lista de compensate si gratuite in urma incheierii contractelor cost-volum dintre producatori si Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate, a caror metodologie este inca in dezbatere publica. „Nu avem legislatia aferenta metodologiei de incheiere a contractelor cost-volum intre producator si CNAS. Acum a fost pusa in dezbatere publica, luna viitoare vom avea dezbaterea pe acest subiect, probabil din luna decembrie vor putea sa inceapa procesele de negociere a contractelor cost-volum. Este posibil ca incepand din ianuarie 2015 sa avem noi medicamente incluse in lista de compensate si gratuite care sa intre pe baza incheierii acestor contracte cost-volum. In functie de scorurile obtinute la evaluare, medicamentul devine eligibil pentru a intra neconditionat in lista de compensate in Romania. Asta inseamna ca nu are niciun fel de restrictie si in clipa in care s-a facut evaluarea el intra automat pe lista sau trebuie sa intre conditionat pe lista de medicamente compensate si gratuite. Atunci producatorul trebuie sa incheie un contract cost-volum cu CNAS. Acest proces este inca in curs de cristalizare”, a declarat ieri directorul ARPIM.

 

medicamenteDan Zaharescu a anuntat si ca procesul de evaluare a medicamentelor noi in vederea includerii pe lista de compensate a fost schimbat, astfel incat sa fie evitata situatia existenta pana acum , cand mii de bolnavi cronici au asteptat mai bine de 6 ani sa poata beneficia de tratamente noi, pentru ca in toata aceasta perioada lista nu a fost actualizata. Potrivit directorului ARPIM, procesul de evaluare va fi unul continuu. In acest fel, fiecare produs nou va fi evaluat la momentul aparitiei pe piata, iar pe masura ce va ajunge sa intruneasca punctajul necesar vor fi introdus pe lista. Incepand din vara,  pe lista de compensate au fost adaugate 40 de medicamente noi, dintre care 17 pentru bolile rare, acest lucru intamplandu-se dupa o pauza de sase ani, timp in care pacientii au ajuns sa iasa in strada pentru a cere actualizarea listei, iar unii si-au revendicat in justitie dreptul la tratament gratuit, obtinand castig de cauza din partea instantelor de judecata. In acest moment, potrivit directorului ARPIM, sunt in evaluare in jur de 130 de dosare din cele 160 depuse, Dan Zaharescu mentionand ca nu toate medicamentele supuse evaluarii vor indeplini criteriile pentru a intra nici macar conditionat pe lista de gratuite si compensate.


Adaugati un comentariu


 

*