A fost inaugurata noua Sectie de Chirurgie Pediatrica a Spitalului Judetean Buzau
Investitia s-a ridicat la suma de 290.000 de lei, din care cea mai mare parte a sumei a fost alocata de Consiliul Judetean Buzau, la care s-au adaugat si incasarile de la un concert caritabil.
Data in folosinta la inceputul acestei luni, noua Sectie de Chirurgie Pediatrica a Spitalului Judetean Buzau a fost inaugurata, oficial, astazi, in prezenta reprezentantilor administratiei locale si a personalului medical din cadrul unitatii sanitare. La eveniment au participat cei doi vicepresedinti ai Consiluilui Judetean, Emanoil Neagu – care indeplineste si functia de presedinte interimar, si Cristinel Romanescu, cei doi reprezentand institutia care a suportat cea mai mare parte a investitiei necesare deschiderii noii sectii.
Nu a lipsit de la inaugurare nici medicul Ion Vasile, cel care a ocupat multa vreme functia de sef al Sectiei de Chirurgie Pediatrica din cadrul spitalului buzoian. In calitate de specialist, acesta a subliniat ca domeniul chirurgiei pediatrice constituie o ramura aparte a chirurgiei si ca medicii care opereaza copii nu opereaza de fapt „niste adulti mai mici”, asa cum isi inchipuie unii. Tocmai de aceea, chirurgia pediatrica are nevoie si de conditii speciale, a punctat dr. Ion Vasile, mentionand ca el a intentionat inca din anii ‘90 sa modernizeze aceasta sectie (ce-i drept, nu a reusit, fiind ocupat cu politica – n.r.) si ca se bucura ca acest deziderat a fost realizat in cele din urma.
De aceasta data, initiativa modernizarii si reamanajarii Sectiei de Chirurgie Pediatrica a apartinut Consiliului Judetean, institutie care are in administrare unitatea medicala. In acest scop, la finele anului 2013, la initiativa lui Cristi Bigiu, a fost organizat la Buzau un concert caritabil sustinut de Horia Brenciu, eveniment la care au participat peste 2.000 de buzoieni si in urma caruia s-au strans aproximativ 60.000 de lei. Banii au fost alocati modernizarii acestei sectii, dar investitia necesara a fost mult mai mare, ridicandu-se la aproximativ 290.000 de lei. Diferenta, de 231.000 de lei, a fost alocata de Consiliul Judetean, din fonduri proprii, pentru ca functionarea sectiei in vechile conditii nu era corespunzatoare normelor europene. In primul rand, se impunea mutarea sectiei de Chirurgie Pediatrica de la etajul 3 al spitalului, acolo unde erau inghesuita impreuna cu sectiile ORL si Oftalmologie, la etajul 5, acolo unde functiona deja Sectia de Pediatrie a unitatii medicale si unde nu aveau acces adultii. Aceasta mutare era necesara intrucat copiii abia operati erau expusi riscului unor infectii grave, din cauza vecinatatii cu sectiile chirurgicale de adulti. Pentru ca la ultimul etaj al spitalului fusese desfiintata una dintre cele doua sectii de Pediatrie, in urma reducerii numarului de paturi impusa de Ministerul Sanatatii, s-a creat posibilitatea ca la acelasi etaj sa fie mutata, in conditii civilizate, Sectia de Chirurgie Pediatrica, iar in acelasi timp sa fie descongestionat si spatiul ramas pentru ORL si Oftalmologie.
Sectia inaugurata astazi dispune de 25 de paturi repartizate in 4 saloane, carora li se adauga si un salon cu doua rezerve, iar pacientii internati aici dispun de toate conditiile necesare. „Ideea reabilitarii sectiei era una mai veche, dar abia acum s-au gasit fondurile necesare. Am organizat, dupa cum stiti, si un concert de caritate in acest sens, si suntem bucurosi ca, in sfarsit, copiii pot fi tratati intr-un cadru modern si civilizat, la fel cum suntem bucurosi ca aven niste cadre medicale cu un nivel ridicat de profesionalism”, a declarat presedintele interimar al Consiliului Judetean, Petre Emanoil Neagu, mentionand ca investitiile la Spitalul Judetean nu se vor opri aici si ca, in prezent, sunt in plina desfasurare procedurile de licitatie pentru achizitionarea aparaturii necesare deschiderii noii maternitati, iar la inceputul toamnei, aceasta va fi in sfarsit deschisa.
Vorbind despre lucrarile propriu-zise prilejuite de reabilitarea Sectiei de Chirurgie Pediatrica, managerul Spitalului Judetean, Claudiu Damian spune ca „s-a luat totul de la zero, adica s-a schimbat sistemul de iluminat, instalatia electrica, grupurile sanitare, instalatia termica, peretii, usile, linoleumul, geamurile, mobilierul. Pe scurt, totul este schimbat si toate sunt noi”. El a precizat, totodata, ca sectia deserveste un numar de aproximativ 1.200 de pacienti pe an si ca personalul medical este suficient la acest moment, pentru a asigura serviciile medicale necesare acestor pacienti. Concret, sectia este deservita de trei medici, noua asistente medicale, cinci infirmiere si o ingrijitoare, sub coordonarea medicului chirurg pediatru Laura Dragomir.
Directorul medical al SJU Buzau, medicul Stanciu Paraschiv, a declarat la randul sau ca sectia poate acoperi intreaga patologie chirurgicala a copilului, incluzand atat interventii la nivelul abdomenului cat si in cazul traumelor aparatului locomotor.
Felicitari! Să sperăm ca veți mai găsi soluții de finanțare și pentru celelalte secții. Buzaul merită un spital curat și dotat, cu medici și asistente hotărâți să muncească, ca să nu mai fie nevoie să mergem la București nu neapărat pt calitatea actului medical ci pt condiții mai bune și pt bun simț și respect față de pacienți! Bravo CJ!
Felicitari, ma bucur ca in orasul in care m-am nascut si de care ma leaga multe amintiri frumoase pana la varsta de 3o de ani cand m-am mutat in Craiova s-au facut atatea lucruri bune si frumoase. Si de acum inainte sa aveti numai realizari !
Chiar era necesara acesta sectie, sper sa se pastreze. Felicitari!
Am fost si eu la acel spital!