Consiliul Judetean va contribui cu bani la achizitionarea tomografului pentru SJU Buzau

Suma, care reprezinta 10 la suta din valoarea aparatului, a fost aprobata in sedinta extraordinara de astazi, consilierii respingand insa proiectul care prevedea achizitionarea unui teren pentru amenajarea parcarii noii maternitati.

 

computer tomograf Consilierii judeteni buzoieni s-au intrunit in aceasta dimineata in sedinta extraordinara, principalul motiv constituindu-l un proiect de hotarare referitor la achizitia unui computer tomograf nou pentru Spitalul Judetean. Dupa cum Sanatateabuzoiana.ro a informat zilele trecute, Ministerul Sanatatii a aprobat acordarea unei sumei necesare achizitionarii unui computer-tomograf nou, pentru cea mai importanta unitate medicala din judet, conditia fiind ca si Consiliul Judetean Buzau, structura care administreaza spitalul, sa participe la aceasta achizitie, alocand de la bugetul judetului 10 la suta din valoarea aparatului. Pentru alocarea acestei sume era insa necesara o hotarare care sa aiba votul consilierilor judeteni, iar pentru ca acest lucru nu suporta amanare, in conditiile in care vechiul aparat din spital este defect, iar achizitia altuia nou este imperios necesara, a fost convocata sedinta extraordinara de astazi.

Proiectul de hotarare in acest srens a intrunit votul in unanimitate al consilierilor si, astfel, Consiliul Judetean va contribui cu 225.000 de lei din fondul de rezerva al bugetului judetului, diferenta urmand a fi platita din fondurile Ministerului Sanatatii.

 

noua maternitateUn alt proiect de hotarare aflat pe ordinea de zi a sedintei de astazi si care are legatura cu Sanatatea nu a reusit sa obtina votul favorabil al consilierilor. Reprezentantii fostului PDL (noul PNL) au votat impotriva, iar cei ai PP-DD s-au abtinut. Este vorba de proiectul referitor la achizitionarea a 500 de metri patrati de teren aflat in imediata vecinatate a noii maternitati, care asteapta sa fie deschisa in vara. Proiectul prevedea achizitionarea terenului de catre Consiliul Judetean, care ar urma sa amenajeze aici o parcare pentru maternitate, in conditiile in care strada Victoriei, pe care aceasta este construita este destul de ingusta si nu se pot parca autoturisme pe carosabil, iar cladirea deja finisata nu dispune de spatii de parcare si nici chiar de un spatiu special pentru accesul ambulantelor.

Consilierii fostului PDL, care au votat impotriva, si-au argumentat decizia prin faptul ca, oficial, maternitatea este inaugurata, iar acest fapt n-ar fi fost posibil daca nu ar fi avut toate avizele de functionare, de unde concluzia ca nu se impune amanajarera unei astfel de parcari.

Proiectul ar fi putut intruni insa doua treimi din voturi daca de la sedinta nu ar fi absentat cativa consilieri ai actualei Puteri, insa presedintele interimar Petre Emanoil Neagu a precizat ca proiectul va fi reintrodus pe ordinea de zi in urmatoarea sedinta, cand si-a exprimat convingerea ca va avea toate sansele sa treaca la vot daca vor fi prezenti toti consilierii arcului guvernamental.

 



Comentarii (1)

  1. Elena Manea spune:

    Macar de data asta, au Gandit si au votat Urgenta, nu Comoditatea unora!

Adaugati un comentariu


 

*