Dezvoltare cu resurse minime ?

27 decembrie 2012 | 0 comentarii |

Francisco StoicaInteresanta ideea angajarii pe conditii de negociere in sistemul sanitar. Problema este ca la noi in putine locuri se merge pe plata adecvata a valorii omului. Unii dintre cei care angajeaza pun in fata criteriul vârstei. Ai cincizeci si de ani? Pai ce facem, lucrezi putin si pleci? Nu merge, desi esti specialist bun. Mai bine luam unul mai tânar. Se formeaza el si nici nu cere salariu prea mare, spune privatul, cu un ochi la bolnavi si cu altul la profit. De nu esti la stat ai sansa sa negociezi, bineinteles cu frica in oase, sa nu te invite afara din birou, ca mai asteapta si altii la usa. De altfel, fiind fata in fata cu modul de gândire capitalist al modului de angajare, nici nu stii, sa ceri mult, sa se vada ca ai curaj si crezi in fortele tale sau sa nu ridici pretentii, sa degaji modestie… Aici este vorba de o adevarata arta, de intuitie, de modul cum te descurci in fata celui care tu crezi ca are de unde sa-ti ofere.

Problema capata necunoscute ce dau batai de cap atunci când este vorba de bugetul statului. Cum ar fi? Eu cer, ca ma stiu bun, un salariu mare, cel din fata mea imi spune ca nu are atât, ca sacul nu este prea plin. Plec eu si intra altul care cere mai putin, are succes si ramâne desi nu este de acelasi nivel profesional. Atunci care este afacerea? Se poate face negociere cu plafon salarial? Se ajunge ca la licitatii, sa-l alegi pe cel care cere cel mai putin? Se cunoaste ca acest sistem a produs multe pagube, de ani si ani, dar nu a fost modificat. Ar trebui sa fie ca la fotbal. Iau un atacant cu 10 milioane de euro, ii fac un salariu traznet dar câstig in timp, ca firma, de doua sau trei ori mai mult. Cu alte cuvinte sunt eu director de spital finantat de stat, dar daca pot oferi cât trebuie ca sa aduc specialisti cu nume, chiar ca pot face concurenta firmelor private. As avea un mare aflux de pacienti. Dar de ce m-ar interesa acest lucru daca tot câstigul se varsa la buget? Cercul se inchide periculos, in chip socialist, interesul aparent se transforma in indiferenta. Acest lucru se simte, se extinde ca un virus care genereaza o trenare a problemelor care vin din trecut, de care nu scapam.

Nu scapam pentru ca toate acestea nu inseamna decât un joc de cuvinte. Cineva se joaca cu noi aruncând pe piata ideilor când una, când alta, fara a se gândi ca nu suntem cu pluta, ca stim si noi sa diferentiem cuvintele fara continut de cele pe care am vrea sa le auzim. Spun acest lucru pentru ca noul ministru al sanatatii, dupa ce a difuzat idei bune pentru sistemul medical, a spus ca vrea sa asigure resursa minima a acestuia… Adica sa nu mai venim cu algocalminul de acasa. Dar cu celelalte cum ramâne? Cu negocierea salariilor, cu spitalele regionale, cu dotarea? Sau se vor face mentinând bolnavii la limita supravietuirii, cu resursele minime amintite?


Categorii: Editorial

Adaugati un comentariu


 

*