Directorul Agentiei Europene a Medicamentului cere urgentarea procedurilor de relocare a institutiei

In consecinta, autoritatile din Romania ar trebui sa se grabeasca sa puna la punct toate detaliile necesare, daca vor ca tara noastra sa aiba sanse reale de a deveni gazda acestui for.

 

Agentia europeana a medicamentului-emaReprezentantii Agentiei Europene a Medicamentului (EMA) isi doresc ca relocarea sediului institutiei, care functioneaza in prezent la Londra, sa aiba loc cat mai curand posibil, in contextul in care incertitudinea care a inceput sa pluteasca in randul angajatilor risca sa  creeze probleme grave, legate de buna functionare a acestui for. Relocarea agentiei, care functioneaza in Londra inca din 1995, de la infiintare, este o masura care se impune in urma deciziei Marii Britanii de a parasi Uniunea Europeana. Prin urmare, agentiile europene care functioneaza aici sunt nevoite sa isi mute sediile in alte tari membre al Uniunii.

Agentia Europeana a Medicamentului este cea mai mare dintre aceste agentii si una din cele mai importante la nivel european, avand ca rol principal avizarea si supervizarea sigurantei medicamentelor vandute in Uniunea Europeana, fapt pentru care mai multe state europene si-au manifestat interesul pentru a-i gazdui noul sediu. Printre tarile interesate se numara si Romania, care si-a depus candidatura, alaturi de Finlanda, Danemarca, Suedia, Spania, Franta, Italia, Irlanda si Polonia.

Graba cu care reprezentantii agentiei doresc sa fie rezolvata aceasta problema trebuie sa le puna in garda pe autoritatile romane, pentru ca o decizie in acest sens ar putea fi luata mai curand decat se asteptau, iar pentru a castiga in fata celorlalte tari mentionate, este nevoie ca toate aspectele necesare sa fie bine puse la punct.

 

Guido Rasi

Guido Rasi

Guido Rasi, directorul executiv al agentiei a declarat zilele trecute intr-un interviu acordat agentiei Reuters ca, din cauza incertitudinii legate de viitorul loc de munca, o parte dintre angajati deja au renuntat la job-uri, iar inlocuirea lor este tot mai dificila, dat fiind si faptul ca numarul aplicantilor pentru programele de training ale agentiei a scazut de la 2.000 la 700, tot in acest context. Acesta a mai precizat ca se teme ca activitatea agentiei ar putea fi serios afectata daca mutarea sediului nu va fi urgentata si daca acest proces nu va fi desfasurat cu foarte mare atentie la toate detaliile.

Aparitia unor eventuale disfunctionalitati nu ar avea efecte nedorite doar in privinta procesului de avizare a medicamentelor pentru piata europeana, ci ar pune in pericol si siguranta publica, deoarece autoritatile de reglementare ar putea reactiona cu intarziere la problema efectelor secundare sau a calitatii medicamentelor.

 

comisia europeanaDecizia de relocare trebuie luata in cadrul unei reuniuni a Consiliului European, ocazie cu care va fi desemnata tara care va gazdui noul sediu al agentiei, iar Guido Rasi spera ca acest lucru se va intampla in luna iunie, cand este programata o astfel de reuniune. „Pot doar sa ma uit la calendar si sa vad cand va fi o reuniune si sper ca va avea loc foarte curand. Stiu ca in iunie va avea loc o intalnire a Consiliului European, deci cu siguranta exista posibilitatea unei decizii rapide”, a declarat acesta, citat de Reuters.

Agentia Europeana a Medicamentului gestioneaza o piata de peste 500 de milioane de consumatori, dispunand in acest sens de un buget anual de 322 de milioane de euro. Interesul manifestat de Romania si de celelalte state pentru a gazdui noul sediu al institutiei este motivat in egala masura de prestigiul pe care il va castiga orasul care va avea acest privilegiu, cat si de avantajele economice deloc de neglijat. Intalnirile organizate de agentie atrag, anual, circa 36.000 de experti, iar aceasta inseamna noi beneficii pentru afacerile locale, intrucat acesti experti cheltuie aici sume importante, ca sa nu mai vorbim de costurile pentru cazare si organizarea de conferinte.

Angajatii agentiei sunt platiti de autoritatile europene, insa chiriile pentru spatiile puse la dispozitie intra in bugetul local, ca si costurile cazarii angajatilor.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*