Două doctorițe și o asistentă, reținute în dosarul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon
Patru angajaţi ai Spitalului Pantelimon au fost ridicaţi miercuri, și duși la Parchet, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI, iar după audieri, două doctorițe și o asistentă medicale au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunțat, miercuri, că „în dimineaţa zilei de 07.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii din cadrul DGPMB – Serviciul Omoruri au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru locuinţele unor angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă «Sf. Pantelimon» Bucureşti. De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, în vederea audierii”, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un comunicat de presă.
Acțiunile au loc în dosarul penal deschis după ce, în luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon” cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale, se mai arată în comunicat.
În dosar, procurorii au administrat mai multe probe și au audiat mai mulți medici şi asistente medicale, au ridicate documente medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 – 7 aprilie 2024 și au pus cap la cap mai multe detalii tehnice și medicale în cazul unui singur pacient, internat în stare gravă la ATI în luna martie. Ei susțin că acesta a murit după ce i s-a redus „brusc”, de două ori în câteva zile, doza de noradrenalină.
După ore întregi de audieri, cele două doctorițe și o asistentă medicală au fost reținute pentru 24 de ore, pentru omor și pentru complicitate la omor și mărturie mincinoasă, urmând să fie prezentate să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Procurorul Alexandru Anghel, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul București (PTB) a precizat, miercuri seară, că este vorba despre o doctoriță „acuzată de omor calificat”, o alta de „complicitate la omor”, și o asistentă acuzată de „mărturie mincinoasă în formă continuată”, care ar fi dat declarații „neconforme cu realitatea” și a omis aspecte relevante pentru anchetă.
Dovezile obținute de procurori în acest ca arată că „probele au relevat că pe 26 martie, una dintre inculpate a redus voluntar doza de noradrenalină la un pacient aflat în stare destul de gravă, de la 15 ml pe oră, la 1 ml pe oră, cu intența de a provoca decesul. Ulterior, pe 4 aprilie, aceeași doctoriță, împreună cu o colegă, au redus doza de noradrenalină la același pacient de la 20 de ml pe oră la 1 ml pe oră. În circa o oră a survenit decesul. Practic, e vorba de punerea în acțiune a unui plan de a provoca decesul unor pacienți. Nu știm pe ce criterii, dar medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are șanse, că nu se mai impune continuarea terapiei și scădeau brusc doza de noradrenalină, consecința fiind decesul”, a mai spus procurorul Alexandru Anghel, explicând că, deocamdată, este vorba de un singur pacient, un bărbat de 54 de ani, dar cercetările „sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Gnerală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri” și ar putea apărea și alte date edificatoare în această cauză.
Anchetele Colegiului Medicilor din România, a Corpului de control al ministrului Sănătății și a conducerii spitalului, desfășurat în luna aprilie, nu au găsit însă probleme care să incrimineze personalul medical al secției ATI. Potrivit acestora, medicii și-au făcut datoria și „în absolut toate cele 17 cazuri nu există niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoalele medicale sau că cineva ar fi făcut vreun act deliberat de a suprima sau a reduce, în scop criminal”, medicamentul care se administrează pacienților intubați, pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.
Dacă atunci, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susținea că nu există motive să ceară demisia sau pedepsirea cuiva în legătură cu acest caz, de această dată a cerut demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon, pe motiv că scandalul în care a fost implicată unitatea sanitară a dus la pierderea încrederii publice. Întrebat dacă și el va demisiona, Rafila a afirmat că nu are de ce să demisioneze.