Dr. Simona Vizitiu, medicul veterinar pentru care profesia este „o bucurie”

23 august 2019 | 6 comentarii |

În urma accesării unui proiect european, tânărul medic veterinar buzoian  și-a modernizat și dotat cabinetul medical, iar printr-un parteneriat cu o fundație de protecția animalelor sterilizează, gratuit, sute de câini și pisici.

 

Dr. Simona Vizitiu – SilvaVet

Se spune că sufletul omului se cunoaște după cât de mult iubește animalele și copiii. Tânăra doctoriță Simona Vizitiu, medic veterinar concesionar în comuna buzoiană Mărăcineni, sat Căpățânești, este cu siguranță un om „bun de pus la rană”, pentru că pe lângă faptul că-și exercită profesia cu mare plăcere, e „toată numai zâmbet” și transmite „o energie pozitivă molipsitoare”, așa cum o descriu cei care o cunosc și cum aveam să aflăm și noi, în scurt timp.

Vizita la Mărăcineni a fost inițial motivată de faptul că am aflat că medicul veterinar  de la SILVAVET este printre puținii care au atras fonduri europene pentru investiții și am vrut să văd în ce fel ajută asta oamenii și animalele din zonă.

Încă de la poartă am avut plăcuta surpriză să constat că, într-o curte plină de verdeață, de-a stânga și de-a drepata unei alei la capătul căreia se afla o clădire modernizată erau aliniați pomi fructiferi, plini  de rod. Dacă n-ar fi fost firma care indica acolo existența un cabinet medical veterinar aș fi crezut că este o pensiune care-și așteaptă turiștii într-un spațiu extrem de primitor, sau că acolo locuiau niște oameni gospodari, pentru care ordinea și curățenia erau un mod de viață.

 

Împreună cu dr. Florin Sangiu

Despre medicul Simona Vizitiu, dr. Florin Sangiu, președintele Colegiului Medicilor Veterinari din Buzău spune căeste un exemplu de dedicare, energie și curaj. În ciuda aparentei fragilități, prin prisma faptului că este femeie și nici nu are o constituție fizică robustă, ne-a demonstrat tuturor că, atunci când ai ales aceasgtă profesie din pasiune, poți obține rezultate remarcabile”.

Printr-un proiect european și din resurse proprii, ea a reușit să reabiliteze și să modernizeze unitatea medicală și să achiziționeze aparatura medicală care-i permite să facă investigații și intervențiile chirurgicale de care au nevoie animalele pe care le tratează. „Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală am reușit să primesc o finanțare de 33.000 de euro. Nu este o sumă mare, aș fi putut solicita mai mult, dar la început  nu eram foarte optimistă în privința acestui program, mai ales că, la început, birocrația părea un hățiș greu de străbătut. Am apelat la un specialist, o doamnă căreia îi mulțumesc pentru pricepere și implicare, iar după un an, dosarul a fost aprobat. Fondul eligibil a fost de 29.736 de euro, iar aportul propriu, de 10% din valoarea totală, adică 3.304 euro. Fără acest proiect mi-ar fi fost imposibil  să fac investițiile depre care vorbim acum”, recunoaște dr. Simona Vizitiu care, la fel ca toți medicii veterinari concesionari, spune că din fonduri proprii este aproape imposibil, în rural, să-ți dotezi un cabinet, așa cum ar fi necesar.

 

 

Împreună cu tehniciana veterinara

Cu ajutorul banilor obținuți prin acest proiect și din economiile proprii, medicul care, după ce a profest în cadrul Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din Buzău și la un abator privat a decis că „munca în teren” este singura care-i oferă satisfația profesională pe care și-a dorit-o încă din copilărie. Așa că, în 2006, când a avut posibilitatea să se stabilească în Mărăcineni, pentru a profesa, n-a stat nicio clipă pe gânduri.

A fost destul de greu la început, a fost un consum mare de energie și timp, dar cu mult suflet și foarte mulți bani investiți, am reușit să realizez ceea ce se vede și să fac lucruri care m-au apropiat foarte mult de oamenii din zonă, așa că a meritat. Iar prin accesarea acestui proiect european am reușit să investesc în aparatura medicală de care aveam nevoie: mese de consultații, ecograf, aparatură de laborator, într-un cuvânt, acum am toată aparatura minim necesară unui cabinet medical veterinar”, explică dr. Vizitiu, încurajându-și colegii să „profite” de aceste programe de finanțare.

Nu refuză pe nimeni atunci când i se cere ajutorul, chiar dacă apare vreo urgență noaptea, în weekend sau când este aglomerată.

 

Nu și-a uitat nici prietenii din oraș pe care și i-a făcut prin prisma profesiei și a disponibilității de care a dat dovadă, iar pentru că municipiul Buzău este la „o aruncătură de băț”, nu refuză niciodată solicitările care i se fac în continuare, chiar dacă asta înseamnă să-i rămână foarte puțin timp pentru ea însăși și pentru familie. A găsit însă sprijin și înțelegere la soțul său, care este tot medic veterinar și lucrează la un abator privat, dar și la părinții săi care, deși orășeni, s-au mutat la Mărăcineni pentru a o ajuta cu copiii și cu treburile în gospodărie, ba chiar și în curtea cabinetului medical.

I-am întâlnit pe amândoi în curtea cabinetului medical, făcând ordine și curățenie. Intrând în vorbă cu ei, chiar au povestit, zâmbind, că atunci când fiica lor a dat examen la facultatea de Medicină Veterinară, au încercat s-o determine să-și schimbe opțiunea, considerând că aceasta este o profesie „pentru bărbați”. „În primul an n-a intrat la facultate, dar cred că eram singurul părinte care s-a bucurat. Și-a dorit însă atât de mult să fie medic veterinar, încât în anul următor n-am mai încercat să o influențăm și și-a îndeplinit visul”, a povestit mama doctoriței, în timp ce ea, împreună cu tehniciana veterinară cu care lucrează, s-a ocupat de sterilizarea unor pisicuțe a căror stăpână aștepta la ușa cabinetului medical.

 

Operație

Aveam să aflu, ulterior, că aceste operații erau făcute de tânăra doctoriță gratuit, printr-un program de sterilizare a câinilor și pisicilor, susținut de Asociația „Wir Retten Hunde” din Germania, fondată de Ingrid Blank și Thomas Jahn, pe care l-a accesat începând în septembrie, anul trecut.

Este un program prin care această asociație susține adopția, protecția și costurile pentru sterilizarea animalelor. Pentru că îmi era milă mai ales animalele fără stăpân, am zis că pot și eu să ajut, așa că după ce am reușit să am dotările necesare, am început să sterilizez câinii și pisicile, cu sau fără stăpân, pe care mi le-au adus la cabinet, la început oamenii din comună, iar mai târziu, și din oraș sau din localitățile limitrofe. Oamenii au fost receptivi, iar pentru că această intervenție este gratuită, mai mulți iubitori de animale s-au implicat, iar eu nu am refuzat pe nimeni. Programul este funcțional și în alte localități, dar la Buzău am reușit să terilizăm cel mai mare număr de animale: aproape 500 de cățelușe și peste 200 de pisicuțe”, ne-a spus medicul Simona Vizitiu, care chiar în ziua în care am vizitat-o spunea că are programată sterilizarea a vreo 30 de câini care trăiesc în curtea unei fabrici închise.

Recunoaște că uneori este obositor, dar spune că „merită”, pentru că vede și reversul medaliei, este „extraordinar să vezi că cei pe care i-ai ajutat sunt mulțumiți și le este bine”.

 

Despre dragostea sa pentru animale, medicul veterinar ne-a povestit câteva întâmplări din copilărie care anticipau profesia pe care și-a ales-o și dedicarea cu care avea să lucreze, mai târziu. „Întotdeauna mi-au plăcut animalele, iar dacă ar fi să o iau de la capăt, tot medicină veterinară mi-aș dori să fac și tot în rural aș vrea să profesez, pentru că-mi place munca pe teren. Când eram copil și primeam câte un bănuț îl păstram, zicând că vreau să adun mai mulți și să cumpăr un adăpost pentru animalele fără stăpân. Odată, când am ieșit cu părinții la iarbă verde, am prins o șopârlă, pecare am adus-o acasă și am ascuns-o pe balcon, între flori. Nu vă spun ce-a fost când a fost descoperită de părinți…”, povestește medicul veterinar, cu chipul marcat de un zâmbet de copil care tocmai a făcut o șotie.

Când o întreb despre cei doi copii ai săi, un băiețel și o fetiță, în ochi i se aprinde parcă o făclie, iar fața i se luminează de un zâmbet tandru. Crede că niciunul nu va îmbrățișa această profesie, pentru că băiatul manifestă deja pasiune pentru mecanică, iar fata pentru pictură și arte, în general. Spune însă că nu va încerca să-i influențeze în nicun fel, pentru că are convingerea că fiecare om trebuie să facă ceea ce-i place, pentru că numai așa va putea să-și exprime calitățile și să obțină rezultate bune în profesia pe care și-o alege.

 

GALERIE FOTO:

 



Comentarii (6)

  1. Maria Simona spune:

    Asta este o minciună. Am fost cu pisica la doamna asta si nu mi-a sterilizat-o, mi-a cerut 100 de lei pentru o pisicuță surdă.
    Pe internet scrie clar ca se face pe gratis, in realitate nu e asa

    • Fabiola spune:

      Doamna draga, sunt campanii gratuite. Asta inseamna ca gratuitatea nu este in mod continuu. Este usor sa aruncam cu noroi in munca unui om …

  2. Luissa Roșca spune:

    Un medic modest dar, plin de iubire fata de necuvântătoare. Ma bucur ca mai exista și astfel de oameni! Mulțumiri dna. Doctor! Mulțumiri și tehnicienilor Dvs!

  3. Dana spune:

    Toată stima și respectul pentru doamna doctor. Să vă ajute Dumnezeu la toată familia, deoarece sunteți suflete nobile. Așa nu mai rezultă puiuți din monte necontrolate, nu se mai omoară acești puiuți care nu au nicio vină că s-au născut.
    Sunt din Timișoara, există o asociație care castrează și sterilizeză câini și pisici, dar cei care nu sunt de rasă. Deși lucrează cu medici din Germania, tot cer bani, pentru metiși. La noi ce plin de câini și pisici fără stăpân. Mi-aș dori să existe și la noi așa oameni cu suflete nobile. Dumnezeu să vă dea viață lungă și multă sănătate, să ajutați multe animăluțe. Cu deosebită stimă!

  4. Stefan Bratu spune:

    Respect pentru doamna…

  5. Mariana Negoita spune:

    Asa oameni ne trebuiesc, cu dragoste pentru meserie nu numai pentru bani

Adaugati un comentariu


 

*