Dragobete sărută fetele

23 februarie 2019 | 0 comentarii |

Dragobetele – Sărbătoarea Dragostei la români, este celebrată pe 24 februarie și se consideră că ea vestește primăvara şi protejează dragostea.

Personaj mitic preluat de la vechii daci și transformat în protectorul dragostei, Dragobete era un bărbat chipeş şi neastâmpărat, similar ca sibolistică lui Cupidon sau Eros.

Dragobete mai este considerat și fiul Dochiei, deschizătorul primăverii, motiv pentru care în unele locuri era sărbătorit pe 1 martie.

 

În trecut, tinerii mergeau în pădure pe 24 februarie, să culeagă flori de primăvară, în timp ce cântau și practicau un joc numit zburătorit.

De Dragobete, fetele strângeau zăpada dimineaţa, o topeau şi se spălau cu această apă, pentru a-şi păstra frumuseţea tot anul.

Tot de Dragobete, fetele obișnuiau să fugă prin sat, în timp ce băieții încercau să le prindă pentru a le săruta. Un astfel de sărut era echivalentul logodnei din zilele noastre. De aici a rămas zicala „Dragobetele săruta fetele”.

În tradiţia populară se crede că îndrăgostiţii ce se întâlnesc și se sărută în această zi vor avea iubirea protejată întregul an.

Tradiţia spunea că şi păsările cerului se „logodesc” pe 24 februarie.

 

 „De Dragobete, iubește românește!”- se spune mai ales pe rețelele de socializare, în ziua de 24 februarie. Unele tradiții au rămas în trecut, dar se crede că îndrăgostiții trebuie să țină cont de câteva lucruri, de Dragobete, dacă își doresc un an bun, plin de fericire, iubire și noroc:

Pe 24 februarie, bărbații nu trebuie să le supere pe femei. O tradiție veche spune că cei care fac acest lucru vor avea ghinion pe tot parcursul anului.

De Dragobete, oamenii nu trebuie să plângă, ca să nu fie triști tot anul.

Cuplurile care își doresc să rămână împreună trebuie să se sărute în ziua de Dragobete, iar fetele nemăritate să-și pună busuioc sfințit sub pernă, pentru a-și visa ursitul.

Iubirea ar trebui să fie celebrată în fiecare zi, așa că iubiți-vă și fiți fericiți!

Câteva glume pot fi un început bun pentru a începe ziua zâmbind:

***********

Cupidon și Dragobete

Adună băieți și fete,

Unind inimi rătăcite

Ce tânjesc, stând adormite.

***

-Dragobete e un fel de sesiunea din toamnă pentru cei care au picat examenul de Valentine’s Day.

-Românii din Vaslui, ca să își arate iubirea de Dragobete îi dăruiesc flori cârciumarului.

-În baruri și cluburi, sărbatoarea de Dragobete are următoarele etape:

1.Dragotreze

2.Dragobete

3.Dragomahmure

-Se spune că Dragobete e un fel de Cupidon, dar mai de la țară.

***

Pentru a-și demonstra iubirea faţă de ea, el a escaladat cel mai înalt munte, a traversat înot cel mai mare ocean, a traversat pe jos cel mai cumplit deşert…

Între timp însă ea l-a parasit, pentru că el nu era niciodată acasă să ducă gunoiul…

***

Iubitule, cu ce-ai vrea să mănânci cartofii diseară, de Dragobete ?

– Cu carne, bineînțeles !

– Știam eu, de-aia am luat cipsuri cu bacon

***

De Dragobete, un cuplu decide să plece cu trenul, la munte. Bărbatul merge să la casa de bilete din gară și o întreabă pe casieră:

– Doamnă, pot să iau cu mine, în tren, 120 kg de dulceață? 

– Cum să luați 120 kg de dulceață? Ăsta nu-i marfar, nu vă putem lăsa să faceți asta! 

Vesel, individul cere un singur bilet și se întoarce către nevasta-sa, spuându-i:

Îmi pare rău, dulceață, ai auzit ce a spus…Tu rămâi acasă!

 

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*