Editie jubiliara a Congresului National de Cardiologie

22 septembrie 2016 | 0 comentarii |

Aproape 3.000 de specialisti din toata lumea participa la cea de-a 55-a editie a celei mai importante manifestari stiintifice a unei societati de cardiologie din Europa de sud-est.

 

Congres Cardiologie SinaiaLucrarile celei mai importante manifestari stiintifice din domeniul cardiologiei romanesti si totodata unul dintre evenimentele cu cea mai lunga traditie din zona de sud-est a Europei au debutat ieri, la Centrul International de Conferinte Casino de la Sinaia. Congresul National de Cardiologie este un eveniment organizat de Societatea Romana de Cardiologie si ajuns la cea de-a 55-a editie.

Ca si in anii precedenti, evenimentul este unul de amploare, reunind aproape 3.000 de specialisti din intreaga lume, reprezentanti de marca ai comunitatii academice nationale si internationale si chiar lideri mondiali in acest domeniu al medicinei.

Programul stiintific al Congresului National de Cardiologie evidentiaza aspectele cele mai relevante in diagnosticul si tratamentul bolilor cardiovasculare si mizeaza, pe langa specialistii cardiologi, pe implicarea medicilor de familie, nefrologi, endocrinologi, neurologi, diabetologi, geneticieni, anestezisti, geriatri, pediatri si oncologi.

 

curs cardioEditia din acest an al congresului este una jubiliara, marcand si o noua etapa pe care Societatea Romana de Cardiologie o incepe in exprimarea preocuparilor sale. In acest context, tema generala a Congresului este „Viitorul incepe azi!”, evenimentul avand in program mai multe premiere.

Pentru prima data, congresul se va desfasura pe perioada a patru zile, intre 21 si 24 septembrie, acest nou format datorandu-se includerii unui numar de de 10 mini-cursuri care s-au desfasurat in prima zi a manifestarii stiintifice. Aceste mini-cursuri au acoperit o arie larga de preocupari ale medicilor cardiologi si de alte specialitati, precum anticoagularea, insuficienta cardiaca acuta, electrofiziologie, dislipidemii, cardiologie sportiva, electrocardiografie, imagistica, resuscitare, tehnica redactarii lucrarilor stiintifice

 

Prof. Jeroen Bax

Prof. Jeroen Bax

Mini-cursurile au deschis un program stiintific divers, axat pe ultimele achizitii in cardiologie. Numerosi lectori, printre care se afla un numar record de 40 dintre cele mai prestigioase nume ale cardiologiei mondiale, in frunte cu presedintele Societatii Europene de Cardiologie, prof. Jeroen Bax, au captat atentia audientei.

In programul stiintific va avera loc, tot in premiera, o transmisie in direct, de la Universitatea Hamburg, a unei interventii chirurgicale intr-un caz de hipertensiune pulmonara post trombembolism pulmonar.

O alta premiera o va reprezenta saltul calitativ al prezentarii sesiunilor Poster, inclusiv a Posterelor Moderate. Prezentate strict electronic, dar intr-un format nou, acestea vor fi gazduite pentru prima data in sala Ferdinand a cazinoului din Sinaia. Tot in premiera, unele dintre sesiunile stiintifice se vor desfasura la hotelul New Montana.

 

Dr. Gabriel Tatu ChitoiuMedicul Gabriel Tatu Chitoiu, presedintele Societitii Romane de Cardiologie, a anuntat in avanpremiera Congresului ca organizatia a facut recent o investitie majora in aparatura electronica audio-video de varf „ca prim pas spre crearea unui canal TV on-line dedicat educatiei medicale, atat a personalului medical cat si a publicului larg, fapt care va umple un gol imens resimtit acum in mass-media din tara noastra. Intr-o prima faza, doua dintre mini-cursurile Congresului vor fi inregistrate, iar Adunarea Generala va fi transmisa in direct, pe Internet. Pasul urmator va fi inregistrarea, pana la sfarsitul anului, a nu mai putin de 10 webinars pe subiecte cardiologice de mare actualitate si care vor constitui tot atatea materiale educative pe baza carora se vor putea obtine credite de Educatie Medicala Continua prin simpla accesare a acestor webinars de la domiciliul cursantilor”.

Invitatii din strainatate au primit plachete cu editia jubiliara a Congresului.

 

curs congres cardiologie 2016Pe langa evenimentele stiintifice, organizatorii s-au ocupat si de asigurarea confortului invitatilor, care si-au putut aduce cu ei familiile. Astfel, pentru parintii care au fost insotiti la Sinaia de copii, Societatea Romana de Crdiologie a asigurat un program in regim de gradinita. Programul se adreseaza copiilor cu varste intre 3 si 7 ani, care pe toata durata sesiunilor stiintifice se afla sub atenta supraveghere a unui cadru didactic calificat si beneficiaza de o gama variata de activitati specifice varstei lor. Totodata, printr-o proiectie denumita Copiii nostri ne zambesc, imagini ale copiilor medicilor cardiologi ruleaza pe un ecran, intr-un spatiu special amenajat.

La finalul manifestarii, dar nu in ultimul rand, medicii cardiologi vor da un exemplu despre cum trebuie mentinuta sanatatea inimii, organizand prin intermediul Athletic Cardio Club, o noua editie a Crosului Cardiologilor, manifestare devenita traditionala si aflata, de asemenea, la o editie jubiliara, anul acesta implinid 10 ani de la debut. Crosul va avea loc in dimineata zilei de 24 septembrie.

 


Adaugati un comentariu


 

*