Euro ar putea ajunge la 4,85 lei

6 decembrie 2019 | 0 comentarii |

Un sondaj realizat de Reuters anticipează o depreciere a leului în 2020 la un curs de schimb 4,85 lei pentru un euro. Informația vine la scurt timp după ce ministrul Finanțelor, Florin Cîţu, a spus într-un interviu dat Bloomberg, că „avem o rezervă de dimensiune adecvată. Dacă va fi nevoie vom interveni pe piaţă şi o vom utiliza”. Ceea ce confirmă situația grea prin care trece leul, într-un moment în care Comisia Europeană estimează că România va înregistra cel mai ridicat deficit bugetar din Uniunea Europeană, atât în acest an cât şi în 2020.

Pragul de 4,8 lei a fost testat de mai multe ori la sfârșitul lunii trecute, dar creșterile de pe piețele externe au fost contracarate rapid de BNR, în piața locală.

Scăderea aversiunii față de risc din ultimele zile a permis leului să se instaleze în culoarul 4,77 – 4,78 lei/1 euro, chiar dacă la casele de schimb valutar ale băncilor, moneda europeană continuă să se vândă la peste 4,8 lei. Joi, BCR vindea euro la 4,8490 lei, ING la 4,8442 lei, iar OTP la 4,8440 lei, conform unei platforme specializate.

 

Cursul euro a crescut joi de la 4,7744 la 4,7764 lei, după cinci ședințe consecutive de scădere. Tranzactiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,775 – 4,778 lei, cele de la ora 14:00 fiind efectuate la 4,779 lei.

Media dolarului a continuat să scadă, de la 4,3117 la 4,3067 lei, mai jos cu circa patru bani față de sfârșitul lui noiembrie.

Moneda elvețiană și-a încetinut evoluția apreciativă pe piețele internaționale și fluctua în culoarul1,094 – 1,098 franci/euro. Media ei a coborât de la 4,3620 la 4,3562 lei.

Speranța investitorilor că alegerile anticipate din Marea Britanie vor fi câștigate de conservatori, ceea ce va permite semnarea unui acord privind Brexit-ul, a făcut ca media lirei sterline să urce de la 5,6236 la 5,6549 lei. Un curs mai ridicat se înregistra in 24 iunie 2016.

Preţul gramului de aur stabilit de BNR a scăzut de la 204,8011 la 204,0945 lei, în timp ce uncia de aur fluctua pe piețele specializate între 1.474 și 1.478 dolari.

 

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,04 la 3,06%, cel mai ridicat nivel din ultimele două luni.

Indicele ROBOR la șase lunifolosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit la 3,12%, iar ROBOR la 12 luni, la 3,22%.

 

Monedele din regiune se apreciau ușor față de de euro. Cea poloneză se întărea la 4,274 – 4,282 zloți, iar cea maghiară la 330,8 – 331,7 forinți.

Perechea euro/dolar creștea la 1,1078 – 1,1097 dolari.

Bitcoin creștea pe platformele specializate la 7.200 – 7.450 dolari.

 

*Analiza zilnică & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*