Euro scade ușor, după o săptămână de creștere
Cursul de schimb leu/euro a făcut joi un pas în spate, după șapte ședințe consecutive de creștere, care au dus euro la maximul de 4,8863 lei. Moneda unică a scăzut la o medie de 4,8854 lei, odată cu reducerea aversiunii față de risc, dar și cu ajutorul unor „mici reglaje” apărute la jumătatea zilei, când BNR stabilește media zilnică.
Pe piețele internaționale, euro a crescut în culoarul 1,1916 – 1,1974 dolari, iar media monedei americane a coborât de la 4,1084 la 4,0832 lei, într-o zi în care s-a desfășurat ședința de politică monetară a Băncii Centrale Europene, care a decis să mențină dobânda sa cheie la 0,5% și să crească achizițiile de obligațiuni, pentru a preveni majorarea costurilor de finanțare în zona euro.
Tranzacțiile monedei unice s-au realizat joi, în culoarul 4,883 – 4,888 lei. Piața locală s-a deschis la 4,886 lei/1 euro, iar minimul s-a înregistrat în jurul prânzului, când BNR stabilește noile cotații.
Moneda elvețiană a fluctuat în culoarul 1,106 – 1,11 franci/euro, media ei scăzând de la 4,4146 la 4,4142 lei.
Creșterea lirei sterline s-a temperat, astfel că media a alunecat de la 5,7063 la 5,7012 lei.
Reducerea plasamentelor în monedă americană a fost însoțită de creșterea celor în aur, astfel că uncia a urcat la 1.732 – 1.740 dolari. Această evoluție a făcut ca prețul gramului de aur să urce la rândul lui de la 226,1467 la 227,7951 lei.
Piața monetară și-a găsit echilibrul în ceea ce privește lichiditatea pentru a treia zi consecutiv, ceea ce a făcut ca joi, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, să stagneze la 1,70%.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,74%, iar indicele ROBOR la 12 luni, la 1,75%.
Evoluția perechii euro/dolar ar putea fi, potrivit unor analize, nefavorabilă monedei unice, acestea anticipând o scădere până la 1,15 dolari în cursul acestui an, în cazul în care Rezerva Federală își va normaliza politica monetară, iar fundamentele economice din SUA se vor îmbunătății mai rapid decât în zona euro. Există însă și voci care anticipează o creștere la 1,25 dolari/euro, evoluție care va influența și parcursul monedelor de la marginea zonei euro.
Media monedei poloneze s-a depreciat joi, de la 4,5718 la 4,5805 zloți/euro, iar a celei maghiare s-a apreciat de la 366,83 la 366,12 forinți/euro.
Bitcoin și-a continuat creșterea pe platforma integratoare WorldCoinIndex la 54.300 – 56.800 dolari. Actualul trend ar putea duce moneda digitală peste pragul de 60.000 dolari, după ce aceasta a crescut de la începutul anului trecut cu 624%.
*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D