Euro testează trecerea la 4,77 lei

25 februarie 2019 | 0 comentarii |

După circa trei săptămâni de calm, leul s-a depreciat constat, în ultima săptămână. Cursul euro s-a mișcat între 4,74 și 4,75 lei, iar ultimele zile au readus moneda unică aproape de maximul istoric de 4,7648 lei, atins în urmă cu o lună.

Săptămâna a debutat cu o medie a euro de 4,7401 lei, marţi a urcat la 4,7480 lei, miercuri la 4,7576 lei, joi la 4,7559 lei, iar vineri la 4,7619 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,758 și 4,765 lei, cu închiderea la 4,763 lei.

Evoluția descendentă a leului s-a manifestat și în cazul celorlalte monede importante, chiar dacă monedele din regiune au avut o evoluție stabilă.

Media dolarului american a crescut de la 4,1713 la 4,1988 lei. Cotațiile de la sfârșitul intervalului au fluctuat între 4,19 și 4,208 lei. O revenire peste pragul de 4,21 lei, maximul ultimilor aproape doi ani, este incertă, în condițiile în care dolarul pierde teren față de euro.

Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale între 1,134 și 1,138 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,1713 lei, la debutul perioadei, la 4,1953 lei, la finalul ei.

 

Dobânzile interbancare au avut o evoluție puternic crescătoare, în lipsa unor clarificări asupra modului în care va fi aplicată OUG 114. După trei ședințe consecutive de creștere indicii ROBOR au luat o pauză, la finalul intervalului.

La creșterea indcilor a contribuit și anunțul făcut de Eurostat, conform căruia România a înregistrat, în ianuarie, o rată anuală a inflaţiei de 3,2%, cea mai mare din Uniunea Europeană.

Reamintim că INS a anunțat pentru luna trecută o creștere anuală a prețurilor de 3,32%, de la 3,27% în decembrie.

În decembrie, Institutul European de Statistică a raportat o inflație de 3% pentru România. BNR a majorat prognoza de inflaţie pentru 2019 cu 0,1 puncte procentuale, la 3%, iar pentru 2020 estimarea a fost diminuată tot cu 0,1 puncte procentuale, la 3,1%.

 

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat 3,28%, cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,41%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a stagnat la 3,50%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 3,55%.

 

Cursul gramului de aur a atins, la jumătatea perioadei analizate, cel mai ridicat nivel începând cu ianuarie 2013, de 182,4256 lei. La sfârșitul perioadei, BNR a anunțat un preț de 178,5589 lei, în timp ce uncia de aur se tranzacționa pe piețele internaționale la 1.323 dolari.

 

Perspectivele ca Rezerva Federală americană să încetinească, în acest an, ritmul de majorare a dobânzii sale de politică monetară, care este în prezent de 2,25 – 2,50%, a redus plasamentele în moneda americană.

Euro a urcat de la 1,1274 până la 1,1367 dolari, tranzacțiile de la sfârșitul perioadei realizându-se între 1,1317 și 1,1357 dolari, piețele americane închizându-se la 1,1344 dolari.

 

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg a cunoscut săptămâna aceasta o creștere de circa 10% și a urcat la finalul perioadei aproape de 4.000 dolari.

 

*Analiza săptămânală valutară & futures (cuprinde perioada 18 – 22 februarie), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*