Fara permise auto si inmatriculari, vineri si lunea viitoare

16 octombrie 2012 | 0 comentarii |

Prefectura Buzau anunta ca in zilele de 19 si 22 octombrie, nu se emit permise auto si nu se fac inmatriculari.

 

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor nu va avea program de lucru cu publicul in zilele de 19 si 22 octombrie. Aceasta masura a fost instituita ca urmare a unor aplicatii informatice necesare modernizarii Sistemului national de emitere si evidenta a permiselor de conducere, precizeaza Sorin Gheorghe, purtatorul de cuvant al Institutiei Prefectului.

In luna octombrie au demarat etapele de punere in functiune a unor aplicatii informatice necesare modernizarii Sistemului national de emitere si evidenta permiselor de conducere. Prima faza se va incheia pana la sfarsitul acestui an. Un prim beneficiu consta in simplificarea formalitatilor necesare preschimbarii permiselor de conducere. In acest sens, se va elimina necesitatea procurarii si completarii de catre cetateni a formularelor aferente, care vor fi tiparite direct la ghiseele de primire a documentelor, in sistem informatic. De asemenea, in tr-o etapa viitoare va fi posibila si incasarea contravalorii documentelor emise Ia ghiseele serviciilor publice comunitare judetene de profil. Gradul de complexitate si volumul operatiunilor informatice necesare modernizarii, precum si asigurarea corectitudinii preluarii bazelor de date deja existente presupune intreruperi ale fluxurilor unor activitati. Implementarea acestui sistem se va finaliza in primul semestru al anului viitor, cand vor fi puse in functiune si aplicatiile referitoare la evidenta vehiculelor inmatriculate”, explica Sorin Gheorghe.

Asadar, soferii carora le expira valabilitatea numerelor de inmatriculare provizorii sau valabilitatea dosarelor pentru sustinerea examenului de permis auto in aceasta perioada, sunt rugati sa se prezinte in cadrul acestei institutii, inainte de 19 sau dupa de 23 octombrie.

Tot ca urmare a acestor evenimente, programul de lucru de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor se prelungeste, joi, 18 octombrie, pana la orele 16.00.


Adaugati un comentariu


 

*