H2O a „răcorit” euro

10 iulie 2023 | 0 comentarii |

Intrarea la tranzacționare a Hidroelectrica (simbol H2O) la Bursa de valori, în cursul săptămânii trecute, a majorat cererea de lei din partea investitorilor străini, astfel că moneda națională a fost ferită de tendința de depreciere pe care au avut-o alte valute de la marginea zonei euro.

La jumătatea săptămânii, vânzările de valută au coborât cursul la 4,9473 lei, minim al ultimelor aproape două luni, iar la sfârșit, media euro a urcat la 4,9540 lei, valoare aproape identică cu cea de la începutul perioadei analizate, iar tranzacțiile s-au efectuat în culoarul 4,951 – 4,956 lei, cu închiderea pieței la 4,953 lei.

La nivel regional, media forintului maghiar s-a depreciat cu 3,7%, iar cea a zlotului polonez cu circa 1,1%.

 

Ședința de politică monetară a BNR a fost principalul eveniment al săptămânii, iar Banca centrală a decis să mențină rata de referință la 7% și pe cea lombard la 8%. În opinia analiștilor BCR, „dobânda de politică monetară alături de cea pentru facilitatea de creditare şi facilitatea de depozit nu vor fi modificate până în a doua jumătate a anului 2024”.

Nivelul ridicat al dobânzii cheie asigură stabilitatea cursului, iar leul poate fi protejat cu ușurință de BNR, care dispunea la sfârșitul lui iunie de o rezervă valutară 53,4 miliarde euro, mai mare cu 27,1% față de perioada similară a anului trecut.

 

La sfârșitul săptămânii, indicii ROBOR au înregistrat o tendință descendentă, aflându-se la minimul ultimului an.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,53 la 6,52%

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,63 la 6,61%.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 6,80%.

 

În prima săptămână a acestei luni, Trezoreria s-a împrumutat cu 455 milioane lei printr-o emisiune de titluri scadente în mai 2027 la un randament mediu de 6,68% și cu 641 milioane lei printr-o emisiune de obligațiuni cu scadența în aprilie 2030 la un cost mediu anual de 6,74%.

Trebuie semnalat faptul că necesarul brut de finanțare a Trezoreriei, pentru întreg anul 2023, era acoperit la sfârșitul lui iunie în proporție de 63%.

 

Euro a scăzut joi, până la 1,0833 dolari, față de 1,0937 dolari, la începutul săptămânii. Vineri, moneda unică a fluctuat între 1,0867 și 1,0974 dolari, unii dintre investitori mizând pe o decizie a Fed de a nu modifica dobânda de politică monetară, după ce numărul de noi locuri de muncă a scăzut în iunie la 209.000, sub previziunile analiștilor. Pe de altă parte, primele estimări ale Eurostat referitoare la inflația din zona euro în iunie indică o scădere la 5,5%, de la 6,1% în mai.

În piața locală, cursul monedei americane a fluctuat între 4,5415 și 4,5570 lei, și a încheiat săptămâna la 4,5510 lei.

Media francului elvețian a crescut la finalul săptămânii la 5,0829 lei, iar cea a lirei sterline la 5,8033 lei.

Vineri, prețul gramului de aur a scăzut marginal la 280,4271 lei, iar uncia stagna la 1.910 – 1.936 dolari.

 

La sfârșitul săptămânii, bitcoin fluctua între 29.750 și 30.410 dolari, iar ether se mișca în culoarul 1.830 – 1.950 dolari.

 

*Analiză valutară (cuprinde perioada 3 – 7 iulie), realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*