Sindicaliștii din Sănătate protestează din nou, în Piața Victoriei

10 iulie 2023 | 0 comentarii |

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România anunță că miercuri, 12 iulie, organizează un nou protest, în Piața Victoriei, pentru susținerea revendicărilor publice ale angajaților din sistemul sanitar.

 

Continuând seria protestelor declanșate în urmă cu două luni, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) anunță desfășurarea unui nou Miting național al lucrătorilor din Sănătate, miercuri, 12 iulie 2023, în intervalul orar 11.00-14.00, în Piața Victoriei din București. „Este cel de-al doilea miting major pe care-l organizăm în fața Guvernului României, după protestul din 08 iunie, care se va desfășura sub motto-ul: Noi vrem creșteri efective/ Nu cum vreți voi, doar fictive!”, anunță liderii sindicali.

La protest sunt așteptați să participe peste 5.000 de angajați din Sănătate, care vor lupa cu căldura toridă și, mai ales, cu indiferența Guvernului fața de situația celor care au grijă de sănătatea cetățenilor, transmite Comitetul Director al organizației sindidcale. Revendicările susținute de protestatari au ca scop obținerea unor drepturi de natură salarială și introducerea unor măsuri de reformă în desfășurarea activității angajaților din Sănătate. Solicitările de natură salarială sunt ivite pe fondul unei reduceri dramatice a salariilor reale (a puterii de cumpărare a salariului) din cauza inflației, amplificată de un val de scădere a veniturilor salariale ivit în tot mai multe unități. Ele vizează în special drepturi fundamentale, prevăzute în actuala lege a salarizării, de care angajații sunt lipsiți în mod abuziv”, susțin sindicaliștii.

 

Protestatarii susțin că acțiunile lor au loc în contextul unei „scăderi fără precedent a încrederii angajaților din Sănătate în Guvern”, accentuată de „Ordonanța amăgirilor” (OUG nr. 63/2023), o „ordonanță fantomă” care „nu doar că nu rezolvă probleme salariale ale angajaților, ci le accentuează pe cele anterioare. Ea este, în egală măsură, o mostră de indiferență și incompetență, constituind un adevărat afront la adresa profesioniștilor din Sănătate. Acest act normativ furnizează o dovadă în plus că Guvernul nu a luat cu adevărat în considerare așteptările legitime ale angajaților din Sănătate, refuzând să le rezolve problemele prin negociere cu organizația care-i reprezintă în cadrul protestelor”, se arată în comunicatul remis presei de Federația „Solidaritatea Sanitară”..

Conducerea federației atenționează Guvernul că protestul din 12 iulie face parte din seria protestelor ce preced termenul stabilit pentru decizia privind declanșarea grevei generale în sectorul public de sănătate, dar și că, în paralel cu acțiunile tradiționale, în perioada următoare ajung la scadență formele alternative de protest, sprijinite de tot mai mulți angajați, respectiv demisia medicilor din gărzile suplimentare și refuzul angajaților care participă la asigurarea continuității serviciilor medicale/funcționării unității de a mai efectua ture, ca forme de exprimare a nemulțumirii angajaților din sistemul medical.

 

Conducerea FSSR atrage atenția că toate aceste acțiuni conturează o cale complementară sau alternativă la greva generală. „Chiar și în situația în care Guvernul României (cu sprijinul complicilor săi) își va menține decizia abuzivă de-a interzice o grevă legală a angajaților din Sănătate, acesta va fi nevoit să suporte seria acțiunilor alternative, cel puțin la fel de severe din perspectiva efectelor”, susțin sindicaliștii.

Aceștia afirmă că mulțimea protestelor exprimă nemulțumirea în continuă creștere față de atitudinea Guvernului, acesta asumând drept consecință a atitudinii sale riscul blocării funcționării normale a sistemului public de sănătate.

Acțiunile de protest au ca scop satisfacerea revendicărilor Federației „Solidaritatea Sanitară”, majoritatea de natură salarială, sindicaliștii solicitând acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării, prin acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toți angajații din sănătate, precum și adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătății. De asemenea, se cere deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate, actualizarea indemnizației de hrană, încheierea Contractul colectiv de muncă la nivel de sector așa cum a fost negociat și o serie de reforme structurale, precum finanțarea formării profesionale, reglementarea adecvată a timpului de muncă, introducerea unui sistem de monitorizare a bolilor profesionale și nu în ultimul rând, aplicarea măsurilor menite să crească calitatea vieții profesionale a angajaților și calitatea serviciilor medicale.

foto: FSSR

 


Adaugati un comentariu


 

*