Inflația a întors euro spre 4,93 lei

16 iulie 2023 | 0 comentarii |

Leul are în aceste zile o tendință de apreciere față de euro. Reducerea aversiunii față de risc, scăderea inflației și majorarea ofertei de valută au apreciat moneda națională în ultima săptămână. Moneda națională profită de creșterea consistentă a ofertei de valută, stimulată de tranzacționare la bursă a Hidroelectrica, dar și de intrările de la casele de schimb, odată cu intrarea în concediu a românilor care trăiesc în străinătate, cât și de reducerea semnificativă a aversiunii față de risc.

Euro a început săptămâna trecută cu o medie de 4,9514 lei și a încheiat-o la 4,9426 lei, minim care nu a mai fost atins de la jumătatea lunii mai. Tranzacțiile de vineri dimineață s-au realizat la 4,936 – 4,937 lei, după care a urmat o creștere până la 4,945 lei, cotația fiind la închidere 4,939 lei.

 

Indicii ROBOR au avut, în contextul amintit, o tendință descendentă pe parcursul săptămânii trecute, evoluție influențată de scăderea prețurilor de consum. Rata anuală a inflaţiei a scăzut în iunie, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 10,3% față de 10,6% în mai, conform INS. Față de sfârșitul anului trecut, creșterea prețurilor este de 4,2%.

La sfârșitul săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,46 la 6,45%, cea mai mică valoare începând cu sfârșitul lui iunie 2022.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,55%, nivel care nu a mai fost atins din 29 iunie 2022.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut de la 6,75 la 6,74%, minim al ultimului an.

 

Săptămâna trecută, Trezoreria s-a împrumutat prin mai multe emisiuni de titluri și obligațiuni de stat cu aproape 9,3 miliarde lei, cu scadențele în septembrie 2023, octombrie 2033 și 2038 la randamente medii anuale de 5,99%, 6,87% respectiv 6,64%.

Scăderea inflației din Statele Unite în iunie la 3% față de perioada similară din 2022 și revenirea în prim plan a sectorului bancar american, au provocat, la sfârșitul săptămânii, aprecierea euro la 1,1204 – 1,1245 dolari, valori comparabile cu cele de la sfârșitul lui februarie 2022. O parte dintre analiști cred că Rezerva Federală americană va stopa procesul de înăsprire a dobânzilor de politică monetară după apariția unor date mai slabe din partea băncilor americane, la câteva luni după un val de falimente, în primul rând cea a Silicon Valley Bank.

 

În piața locală, media monedei americane a scăzut de la 4,5134 la 4,4014 lei.

Cursul francului elvețian a crescut de la 5,0765 lei, la începutul săptămânii, la 5,1301 lei, la sfârșitul ei.

Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,8079 la 5,7714 lei.

Deprecierea monedei americane a împins în jos prețul gramului de aur care a fost stabilit vineri la 276,8198 lei, chiar dacă valoarea unciei a urcat la 1.950 – 1.963 dolari.

 

Volatilitatea criptomonedelor a fost ridicată la sfârșitul săptămânii, când au atins maxime ale acestui an și au revenit la valori comparabile cu cele din noiembrie trecut, când s-a prăbușit platforma FTX. Apariția unor informații conform cărora Binance, cea mai mare platformă de schimb a monedelor digitale, a concediat în ultimele zile peste 1.000 de angajați, a permis marcarea rapidă a profiturilor.

După o creștere la 31.814 dolari, bitcoin a scăzut la 29.966 dolari și a revenit apoi în jurul pragului de 30.000 dolari.

Ether a scăzut de la 2.024 la 1.912 dolari și s-a stabilizat în jurul valorii de 1.930 dolari.

 

*Analiză valutară (cuprinde perioada 10-14 iulie), realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*