Institutul Clinic Fundeni, fără apă caldă, o săptămână

Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat că, începând de astăzi și până pe 27 mai sistează furnizarea agentului termic de al punctelor termice care alimentează 115 blocuri și spitalul Fundeni, pentru „lucrări la conducta primară”.   

 

Bolnavii cronici și oncologici de la Institutul Clinic Fundeni pe lângă lupta cu bolile crunte de care suferă mai au de îndurat un chin. Cel mai mare spital de oncologie din ţară a rămas, de astăzi, fără apă caldă, iar situația se va menține cel puţin o săptămână, potrivit anunțului făcut astăzi de Termoenergetica SA, care spune că a fost nevoită să întrerupă livrarea agentului termic pentru a putea afectua lucrări la conducta primară de termoficare care alimentează spitalul și alte 115 blocuri din zona Fundeni – Colentina.

Lucrări la conducta primară în zona Fundeni – Sectorul 2București, 20 mai 2022 – Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că luni, 23 mai 2022, vor începe lucrări de reparații a conductei primare cu diametrul de 600 mm, cu o vechime de aproape 40 de ani. Lucrările, esențiale pentru funcționarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire, vor fi efectuate în perimetrul delimitat de Parcurile Plumbuita și Motodrom și Șoseaua Fundeni. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă de consum pentru șapte puncte termice care alimentează un număr de aproximativ 115 blocuri și spitalul Fundeni, va fi sistată până vineri, 27 mai 2022, ora 24.00”, a anunțat Termoenergetica SA.

 

Încă din cursul dimineții au fost începute manevrele tehnice de golire a conductei, urmate de intervențiile pentru reparații. După finalizarea tuturor lucrărilor, vor fi efectuate operațiunile de umplere a tronsonului de conductă.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București a anunțat că echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren, simultan, în mai multe puncte din rețea, astfel încât pe măsură ce se vor remedia avariile, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat.

Anual, în Institutul Clinic Fundeni se internează peste 70.000 de persoane, se efectuează peste 300.000 de consultații, zeci de transplanturi și peste 3.000.000 de analize medicale.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!”, își încheie mesajul, compania, ca și când scuzele ar putea ține loc de apa caldă atât de necesară în sălile de operații și pentru igienizarea bolnavilor.

 

spalat pe maini doctor

Nu este prima oară când un mare spital din Capitală are astfel de probleme, furnizarea apei calde și chiar a căldurii fiind întreruptă de multe ori și în timpul iernii, din cauza avariilor. Conductele vechi de termoficare din zonă se sparg, iar peticirea lor durează uneori zile la rând. Despre înlocuirea rețelei… vechi de 40 – 50 de ani, nici vorbă.

Săptămâna trecută, de luni dimineață și până vineri la miezul nopții, Termoenergetica a întrerupt furmizarea apei în zonele Ștefan cel Mare, Calea Floreasca, Vaporul lui Assan, Pasajul Obor, Șoseaua Mihai Bravu, Șoseaua Pipera, Bulevardul Nicolae Caramfil, pentru remedierea mai multor avarii la rețeaua primară de furnizare a apei calde. Au fost afectate spitalele Colentina și Matei Balș, Colegiul Național „Iulia Hașdeu”, o industrie și peste 360 de blocuri.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*